Articole din rubrica Articole, Credinţa şi medicina, Postul Adormirii Maicii Domnului, Postul Mare, Postul Nașterii Domnului, Postul Sfinților Apostoli
Postul ca o terapie împotriva bolilor moderne (documentar video)
Postul se poate dovedi însă benefic în cazul unor boli caracteristice modului de viață actual, ca obezitatea, diabetul sau hipertensiunea. Periplul realizatorilor filmului în Rusia, Germania și Statele Unite demonstrează acest lucru.
10:30, luni, 23 februarie, 2015 | Continuarea
Educatie alimentara – Vai, vine Postul! Ce-o să mai gătesc?
Iată – se apropie Postul cel Mare! Prilej de mare bucurie, căci începem pregătirea pentru Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai de seamă a creștinilor. Pentru mulți dintre noi, însă, chiar dintre cei care cunosc importanța și rolul său, Postul apare ca un chin și o mare bătaie de cap. Veșnica întrebare: ”Ce să mai gătesc…
7:24, luni, 9 februarie, 2015 | Continuarea
Cele şapte beneficii ale postului confirmate chiar și de ştiinţă
Au mai existat studii care au scos în evidenţă faptul că postul e departe de a fi ceva negativ pentru sănătate, aşa cum învăţau ateii comunişti. O cercetare recent realizată in SUA a venit cu o sumedenie de dovezi. Conform studiului, a posti doar două zile din patru, fără ca acestea să fie consecutive, dublează…
4:00, marți, 2 decembrie, 2014 | Continuarea


Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus