Header image

Articole din rubrica Monitorizarea presei

Bolnavii în moarte cerebrală plâng când li se prelevează organele, spun medicii. Poziţia Bisericii

Prof. univ. dr. Pavel Chirilă, directorul Centrului Medical Naturalia, şi profesor de Bioetică creştină, a adus subiectul în discuţie la masa rotundă „Psihoterapia traumei”. El a anunţat că lucrează, împreună cu alţi colegi, la un studiu privind moartea cerebrală şi s-a adresat direct Mitropolitului Andrei, prezent la dezbatere, cu rugămintea de a prezenta acest studiu…

2:25, vineri, 10 aprilie, 2015 | Continuarea

Fertilizarea artificială – abordare ortodoxă

Fertilizarea, în termeni medicali, reprezintă actul prin care este adusă pe lume o nouă fiinţă. Folosirea acestui termen, în cazul omului, este incorectă. În actul uman, în prezenţa soţilor, se află Creatorul Înuşi. De aceea termenul potrivit ar fi procreare. Pentru a-i face pe soţii care suferă de sterilitate, să poate trece peste acest obstacol,…

10:10, luni, 16 iunie, 2014 | Continuarea

Avorturile şi războaiele culturale

O luptă între poziţii ireconciliabile în privinţa eticii şi a realităţii Avortul este azi o practică medicală larg acceptată, care îşi explică existenţa prin caracterul şi cultura societăţii noastre, care o încuviinţează. Biserica însă se delimitează în privinţa acestui subiect de poziţia curentă a societăţii, recunoscând însemnătatea biologică şi morală a noii vieţi umane, care…

2:13, vineri, 13 iunie, 2014 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com