Articole din rubrica Articole, Episcop Dorimedont, Personalități bisericești, Ştiri, Teologie
Episcopul Dorimedont – un ierarh vrednic de a fi pomenit
„Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri”. (Matei 5, 14-16) În decursul istoriei, neamul nostru a cunoscut multe şi adevărate pietre de temelie, care au susţinut cu tărie unitatea spirituală a credincioşilor Bisericii Ortodoxe. Episcopul Dorimedont a fost…
10:01, sâmbătă, 31 decembrie, 2016 | Continuarea
Cel care nu iubeşte biserica, Liturghia, să nu se amăgească că se roagă acasă!
– Mulţi, pentru a nu merge la biserică, invocă faptul că slujbele sînt prea lungi, inclusiv Sfînta Liturghie. E de ajuns rugăciunea pe care o facem acasă? – Rugăciunea pe care o facem acasă este foarte bună. Dar, dacă noi nu iubim biserica, nu ştiu la ce ne foloseşte. Nu ştiu ce ne vom face…
10:01, vineri, 9 decembrie, 2016 | Continuarea
Am să te ajut…Poate mâine…Poate altă dată…
E duminică. Liturghia s-a sfârşit. Creştinii care au asistat la slujbă se topesc încet în furnicarul de pe stradă. S-ar părea că, la această oră, aglomeraţia ar trebui să se dubleze din cauza mulţimii ieşită din biserică. Dar…nu este aşa! Locaşurile sfinte, deşi puţine în raport cu populaţia capitalei, nici macar duminică nu se sufocă…
9:20, duminică, 4 decembrie, 2016 | Continuarea
A fost încheiat Acordul de colabrorare cu Uniunea Organizaţiilor Veteranilor Trupelor de Carabineri din RM
Miercuri, 30 noiembrie, la Reşedinţa mitropolitană a fost încheiat Acordul de colabrorare cu Uniunea Organizaţiilor Veteranilor Trupelor de Carabineri din Republica Moldova. Acordul a fost semnat de către ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove şi Dl Vladimir Olievschi, preşedintele Uniunii Organizaţiilor Veteranilor Trupelor de Carabineri din Republica Moldova, în prezenţa Arhim. Nicolae (Roşca), preşedintele Sectorului Sinodal…
4:12, miercuri, 30 noiembrie, 2016 | Continuarea
Cum se fac metaniile (închinăciunile)
1. Metaniile şi semnificaţia lor Metania este o formă de jertfire trupească, fiind singurul mod de rugăciune care implică un efort fizic din partea credinciosului. Metania este în acelaşi timp un mod de înfrângere a comodităţii şi a lenei. După cum ne învaţă Sfinţii Părinţi, nici o rugăciune nu este primită de Dumnezeu dacă nu…
12:09, luni, 28 noiembrie, 2016 | Continuarea
Sensul „inscripţiilor” scrijelite de gloanţe… sau despre ce au discutat Mitropolitul şi Preşedintele în Biserica din Pohrebea
În aceste zile am avut ocazia să vizitez pentru prima dată satul Pohrebea, raionul Dubăsari, din stânga Nistrului. Am participat la sfinţirea noii biserici cu hramul în cinstea „Sfântului Mucenic, Împărat Nicolae şi familia sa de martiri” ridicată în mai puţin de trei ani cu străduinţa preotului şi a credincioşilor din această localitate nistreană. Lângă…
9:04, vineri, 25 noiembrie, 2016 | Continuarea
ANUNȚ! Conferință pastoral-misionară – „Slujirea preoților militari”
Luni, 14 noiembrie, ora 10.00, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, în incinta Centrului de Cultură şi Istorie Militară din mun. Chișinău (str. Thighina 47) se va desfășura Conferință pastoral-misionară – „Slujirea preoților militari”. Conferința va întruni episcopi, preoți, cercetători, reprezentanți ai instituțiilor de comandă, de instrucție și de învățământ militar. Totodată, raportorii vor evoca personalități…
10:49, sâmbătă, 12 noiembrie, 2016 | Continuarea
„Cel mai mare păcat al unui slujitor al bisericii e să își împartă parohia în două”
Interviu cu parohul Bisericii Sfântul Dumitru din Chișinău, protoiereul Pavel Borșevschi. Europa Liberă: Relația candidaților prezidențiali cu biserica este un subiect discutat pe larg și aprins în societatea moldavă. De ce a stârnit subiectul aceste discuții contradictorii? Pavel Borșevschi: „Nu știu de ce se crede că biserica ar trebui să fie un factor decisiv sau…
4:33, marți, 8 noiembrie, 2016 | Continuarea
Visele despre impozitarea bisericii
Unii mai visează: ar fi bine să se întroducă la noi, ca și în Germania impozitarea bisericii. Într-adevăr Germania este un stat laic și democratic fără nici o îndoială. Dar în acelaşi timp cetățenii credincioși plătesc din veniturile sale ce depăşesc un anumit nivel 8-9%, în afară de taxele obișnuite. Statul colectează aceşti bani, îşi…
9:22, duminică, 6 noiembrie, 2016 | Continuarea
Bărbatul care-și iubește femeia pune baza unei familii fericite
„Aşa sunt datori bărbaţii să-şi iubească femeile”, continuă Apostolul, „ca pe propriile lor trupuri. Cel ce-şi iubeşte femeia, pe sine se iubeşte. Că nimeni vreodată nu şi-a urât trupul; dimpotrivă, fiecare îl hrăneşte şi-l îngrijeşte, precum şi Hristos, Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale trupului Său, din carnea Lui şi din oasele Lui” (Efeseni…
2:16, marți, 1 noiembrie, 2016 | Continuarea
La Dumnezeu totul este posibil
Cine are îndemnul şi bucuria de a merge la biserică, cu siguranţă a auzit o propoziţie copleşitoare ,,La Dumnezeu, totul este posibil”. Ieşiţi din sfântul lăcaş unde miracolele par a ni se descoperi mai lesne, vom constata că în realitatea vieţii noastre, într-adevăr, este posibil să te trezeşti din morţi, aşa cum este posibil să…
2:53, joi, 20 octombrie, 2016 | Continuarea
Între Biserică și sănătate nu este concurență
În opinia publică s‑a lansat – și este reluată din când în când – o presupusă opoziție între Biserică și sistemul național de sănătate. Tema are două componente principale: concurența la resursele statului, respectiv presupusa detașare a Bisericii față de problemele medicale ale românilor. Iar vârful de lance al campaniei este sloganul „Vrem spitale, nu…
12:03, joi, 13 octombrie, 2016 | Continuarea
Veţi fi liberi numai când veţi păşi cu iubire spre cei care vă urăsc
Spuneţi-ne un cuvânt de folos şi pentru fraţii şi fiii noştri duhovniceşti de astăzi. – Iată cuvântul meu către fiii Bisericii: Credeţi în Dumnezeu, iubiţi Biserica şi ascultaţi de părinţi şi de păstori. Mergeţi în viaţă pe singurul drum – smerenia. Faceţi-vă un nume bun alături de Hristos, în mijlocul acestor frământări şi concepţii amestecate….
1:10, joi, 6 octombrie, 2016 | Continuarea
PS Ioan, Episcop de Soroca: E inadmisibil, să lucrăm în Biserica lui Hristos contrar Evangheliei lui Hristos
PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei a oficiat în Duminica a XIII-a după Cincizecime, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, la Catedrala episcopală din orașul Soroca. După rostirea Pericopei Evanghelice, PS Episcop Ioan a explicat că Pilda lucrătorilor celor răi din vie se referă atât la istoria mântuirii neamului omenesc, cât şi la viaţa…
3:06, duminică, 18 septembrie, 2016 | Continuarea
Drama diluării de sens a ceea ce înseamnă odihna creştinului
Aici este drama acestei diluări de sens a ceea ce înseamnă odihna creştinului. Dar mai este şi varianta cealaltă, pe care o ştim cu toţii: ce bine sforăie creştinul duminica dimineaţa şi zice că Domnul îl iartă, că doar a muncit toată săptămâna! E drept că aseară a stat până târziu de tot cu nişte…
10:11, duminică, 18 septembrie, 2016 | Continuarea


Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice