Header image

Articole din rubrica Credinţa şi medicina, Sfaturi duhovnicești

De ce nu se vindecă unele boli?

Întreba cineva pe Sfântul Paisie Aghioritul: “Părinte, de ce nu găsesc oamenii leac pentru cancer?” Iar părintele i-a răspuns: “Dacă ar găsi leac pentru cancer, atunci ar apărea o altă boală, care nu ar avea leac”. Asta s-ar întâmpla deoarece bolile apar datorită păcatelor, iar în starea de păcat în care trăiește lumea, este imposibil…

9:44, luni, 6 martie, 2017 | Continuarea

Porunca a șaptea – ,,Să nu fii desfrânat”

Porunca a șaptea – ,,Să nu fii desfrânat” (Deuteronom, 5, 18). Să nu ai o legătură nelegiuită cu o femeie! Animalele, sub acest aspect, sunt mult mai ascultătoare față de Dumnezeu, decât mulți oameni. Ele se împerechează doar la vremea și în modul pe care Dumnezeu l-a rânduit, în timp ce mulți oameni nu cunosc…

3:00, vineri, 19 august, 2016 | Continuarea

Odinioară oamenii sufereau din pricina războiului, astăzi suferă din pricina civilizaţiei

Civilizaţia este bună, dar ca să ajute trebuie să se „civilizeze” şi sufletul Altfel, ea devine o catastrofă. Sfântul Cosma a spus: „De la cărturari va veni răul”. Cu toate că ştiinţa a înaintat atât de mult şi a făcut un progres atât de mare, chipurile ca să ajute lumea, fără să-şi dea seama ea…

11:55, vineri, 22 iulie, 2016 | Continuarea

De ce s-a înmulțit atât de mult cancerul?

– Părinte, de ce s-a înmulțit atât de mult cancerul? – Cernobâl etc. Vezi ce au făcut? De acolo este. Unele ca acestea fac oamenii… Ce lume chinuită există! În care epocă au mai fost atât de mulţi bolnavi? În vechime, oamenii nu erau aşa. Acum, în fiecare scrisoare pe care o deschid citesc fie…

10:24, duminică, 4 octombrie, 2015 | Continuarea

Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecarea de boli

Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, transmisibile sau netransmisibile, de bolile ştiute şi neştiute de noi. Fie ca toţi creştinii să Te…

4:50, miercuri, 23 septembrie, 2015 | Continuarea

Părintele Justin Pârvu: „Sin­gura solu­ţie este întoarcerea la tra­di­ţie”

Forţa aceasta demon­ică, ce stăpâneşte lumea la ora actu­ală, se întrece, într-adevăr, prin metode care se con­cen­trează asupra vieţii umane. Toate lucrurile care apar acum la ori­zon­tul acesta ome­nesc nu sunt altceva decât metode de dis­trugere a vieţii umane. Aceste mijloace de otrăvire a omu­lui sunt aşa de put­er­nice şi înrădăci­nate încât nu le mai…

7:08, marți, 22 septembrie, 2015 | Continuarea

Ştii tu oare, fiule, de ce izvoarele seacă şi roadele pământului nu mai au gustul de odinioară?

Ştii tu oare, fiule, de ce izvoarele seacă şi roadele pământului nu mai au gustul de odinioară? Ştii tu oare, fiule, de ce se închid norii când câmpiile sunt însetate de ploaie, şi se deschid atunci când câmpiile nu vor ploaie? Din pricina răutăţii oamenilor, firea s-a  turburat şi şi-a lepădat rânduiala. Ştii tu oare,…

8:15, duminică, 12 iulie, 2015 | Continuarea

Boala este o retragere a lui Dumnezeu din susţinerea sănătăţii omului

Câteva cuvinte ale părintelui Arsenie Boca despre boală: 48. Dumnezeu a pedepsit până şi cu lepră. Deci lepra şi orice lepră, urmărite la obârşiile ei, arată că păcatul sufletului atrage după sine pedeapsa trupului, dar îi aduce sufletului smerenia, sănătatea minţii. Boala apare întâi în psihic. Aceasta este o propoziţie a medicinii moderne. Scriptura vedem…

4:19, vineri, 24 aprilie, 2015 | Continuarea

Să le ducem pe toate cu răbdare ca să-L putem dobândi pe Dumnezeul tuturor!

Când noi pătimim cu răbdare suferinţele, de îndată binecuvântările viitoare sunt confirmate. Când noi ne lipsim de bucuria acestei lumi, atunci fără nici o îndoială că noi adunăm bucuria lui Dumnezeu în sufletele noastre nemuritoare. Este imposibil să nu ne bucurăm de o răsplată veşnică pentru bunurile de care ne-am lipsit aici! Să ne lipsim…

3:01, vineri, 6 martie, 2015 | Continuarea

Cele şapte beneficii ale postului confirmate chiar și de ştiinţă

Au mai existat studii care au scos în evidenţă faptul că postul e departe de a fi ceva negativ pentru sănătate, aşa cum învăţau ateii comunişti. O cercetare recent realizată in SUA a venit cu o sumedenie de dovezi. Conform studiului, a posti doar două zile din patru, fără ca acestea să fie consecutive, dublează…

4:00, marți, 2 decembrie, 2014 | Continuarea

Tratamente Naturiste de la Arsenie Boca: Sfaturi Pentru Boli

Bolile încep de la suflet şi nu de la corp. Suferinţa începe de sus, de la minte, de la concepţia despre lume, de la dezechilibrul mintal în care rătăcim. Aşa spunea Părintele Arsenie Boca. „Mă, cine-i îngust la minte nu are leac nicăieri” Parcă toate lucrurile unui om seamănă cu stăpânul lor – obişnuia să…

3:07, miercuri, 8 octombrie, 2014 | Continuarea

Menta şi beneficiile ei pentru sănătate

Datorită conţinutului complex în principii active, menta a devenit bine cunoscută ca plantă medicinală, cu acţiuni curative, tonifiante şi aromatizante. Ţinând seama de proprietăţile terapeutice multiple şi de gama foarte largă de utilizări, ar trebui ca această plantă să fie cultivată în grădinile tuturor gospodăriilor, atât ca iarbă de leac, ca aromatizant în alimentaţie, cât…

10:08, joi, 1 mai, 2014 | Continuarea

Declaraţie zguduitoare a unui expert: „Medicamentele sunt fabricate pentru a reduce populaţia”

    Shane Ellison este om de ştiinţă premiat şi chimist, care a mărturisit că a lucrat în industria farmaceutică, domeniu în care a simţit că ştiinţa este complet abandonată. El susţine că la interviurile de angajare aceste companii farmaceutice nu ezitau să îi spună că ele dezvoltă medicamente pentru a trata simptomele, nu pentru a…

7:34, vineri, 21 martie, 2014 | Continuarea

Tămâia, leac pentru trup și suflet

Fumul și bobițele de tămâie tămăduiesc bolile de nervi, răcelile și alungă greutățile sufletești. În medicina noastră tradițională, plantele considerate sfinte au fost dintotdeauna folosite și în tămăduirea unor afecțiuni. Puțini știu că Biblia face referire la multe remedii medicinale. Dintre ele, tămâia e considerată un dar regesc, are o mare putere de vindecare și…

11:30, joi, 27 februarie, 2014 | Continuarea

Boli şi nenorociri din blestem

Multe boli cărora doctorii nu le găsesc pricina, pot fi din blestem. Cum să găsească doctorii, blestemul? Odată mi-au adus la Colibă un paraltic. Un bărbat nu putea sta jos. Trupul îi era întărit ca un lemn. Unul îl ducea în spate. Cei care îl însoțeau mi-au spus: ,,De la vârsta de 15 ani este…

9:25, marți, 19 noiembrie, 2013 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com