Articole din rubrica Ştiri
Sărbătoarea Arătării Domnului la Mănăstirea Curchi
De Sărbătoarea Arătării Domnului, Preasfinţitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al Mănăstirii Curchi, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Curchi. În timpul sfintei Liturghii, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, tânărul Victor Braghiș a fost hirotonit diacon. Întâlnirea Domnului cu Botezătorul Ioan și primirea botezului…
2:41, joi, 19 ianuarie, 2023 | Continuarea
IPS Bartolomeu Anania – Predică la Botezul Domnului
„În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el. Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine? Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea….
9:05, sâmbătă, 18 ianuarie, 2020 | Continuarea
Sărbătoarea Teofaniei la Mănăstirea “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Suruceni
„Veniți cu mintea la Iordan să vedem priveliște mare: Hristos vine spre Botez, Hristos vine la Iordan, Hristos îngroapă în apă păcatele noastre, Hristos merge să caute oaia cea rătăcită și o găsește și o duce în rai. Această taină dumnezeiască păzind, iubitorule de oameni, Doamne, învrednicește-ne pe noi, cei ce însetăm după glasul Tău, să venim la…
12:17, duminică, 20 ianuarie, 2019 | Continuarea
Botezul Domnului sărbătorit la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău
Tropar, glasul 1: În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii S-a arătat: că glasul Părintelui S-a mărturisit ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te și Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule și lumea ai luminat, Slavă Ție. Sâmbătă, 19 ianuarie 2019, în ziua praznicului Botezului Domnului, enoriașii…
1:53, sâmbătă, 19 ianuarie, 2019 | Continuarea
Bucuria măritului praznic al Botezului Domnului, la Catedrala episcopală din Soroca
Sâmbătă, 19 ianuarie, la slăvita sărbătoare a Botezului Domnului, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur în Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca, în prezența clerului și a numeroșilor credincioși. În cuvântul de învăţătură rostit în Catedrala episcopală, după citirea Pericopei Evanghelice, Preasfinţia…
12:44, sâmbătă, 19 ianuarie, 2019 | Continuarea
De ce postim în ajun de Bobotează?
Bucuria sărbătorilor continuă! Am călătorit duhovnicește la Betleem și ne-am închinat Pruncului Sfânt asemenea magilor de la Răsărit. Ba mai mult, ne-am primenit peștera sufletelor noastre și l-am primit pe Sfântul Copil chiar în taina ființei noastre. Am colindat și am primit colindători, aducând prin colind fior sfânt de cântare cerească; a opta zi am…
7:04, joi, 17 ianuarie, 2019 | Continuarea
ANUNŢ! Sâmbătă, 19 ianuarie, ora 14.00, la lacul din parcul Valea Trandafirilor din Capitală, va avea loc slujba de sfinţire a apelor şi scufundarea în apa de Bobotează
Sâmbătă, 19 ianuarie, ora 14.00, la lacul din parcul Valea Trandafirilor din Capitală (cartierul Botanica), preoţii de la Mănăstirea Ciuflea din Capitală vor oficia slujba de sfinţire a apelor cu ocazia sărbătorii Botezului Domnului (Boboteaza). De câţiva ani, la iniţiativa unui grup de sportivi creştini, în ziua Bobotezei lacul din parcul Valea Trandafirilor devine pentru…
3:23, joi, 17 ianuarie, 2019 | Continuarea
Sărbătorile. Botezul Domnului
Filmul Mitropolitului Ilarion (Alfeiev) – Sărbătorile. Botezul Domnului (6 / 19 ianuarie) Realizatorul documentarului este Înaltpreasfinţitul Ilarion Alfeiev (Иларион Алфеев, n. 24 iulie 1966, Moscova) – arhiepiscop ortodox rus, din 2009 mitropolit de Volokolamsk și conducător al Direcției de Relații Externe din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse. Între 2003-2009 a fost episcop al Vienei și Austriei…
2:29, joi, 17 ianuarie, 2019 | Continuarea
Botezul Domnului sărbătorit la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
Tropar, glasul 1: În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii S-a arătat: că glasul Părintelui S-a mărturisit ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te și Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule și lumea ai luminat, Slavă Ție. Vineri, 19 ianuarie 2018, în ziua praznicului Botezului Domnului, enoriașii…
12:52, vineri, 19 ianuarie, 2018 | Continuarea
În ziua Praznicului Împărătesc, Botezul Domnului, PS Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni a oficiat Sfînta Liturghie și Agheasma Mare la Catedrala Episcopală din Ungheni
19 ianuarie 2018. Cînd Biserica Ortodoxă prăznuieşte Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie și Agheasma Mare la Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni. În această zi credincioşii ortodocşi prăznuiesc Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, sărbatoarea numită şi Epifania sau Dumnezeiasca Arătare….
11:57, vineri, 19 ianuarie, 2018 | Continuarea
Măritul praznic al Botezului Domnului, la Catedrala episcopală din Soroca
La măritul praznic al Botezului Domnului, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur în Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca, în prezența clerului și a numeroșilor credincioși. În cuvântul de învăţătură rostit în Catedrala episcopală, după citirea Pericopei Evanghelice, Preasfinţia Sa a explicat…
11:56, vineri, 19 ianuarie, 2018 | Continuarea
În ziua Praznicului Botezului Domnului, PS Siluan, Episcop de Orhei, a sâvârșit Sf. Liturghie și sfințirea cea mare a apei la mănăstirea Curchi
După ce am prăznuit cu toții mărețele praznice creștine ale Nașterii și Tăierii Împrejur a Domnului, împodobite cu frumoase datini și colinde, iată că poporul nostru drept-slăvitor a îmbrăcat din nou veșmânt de bucurie, frumusețe și sărbătoare, cinstind strălucirea dumnezeiască – arătarea Prea Sfintei Treimi la Botezul Domnului nostru Iisus Hristos. Un nespus fior deosebit…
11:55, vineri, 19 ianuarie, 2018 | Continuarea
Emisiunea „Cuvintele Credinței” din 22 ianuarie 2017
Botezul Domnului și Ajunul, semnificații. Ajunul Bobotezei la biserica „Sf. Dumitru” din Chișinău. Boboteaza în parohia Pohrebea Dubăsari. Scăldatul de Bobotează în râul Nistru. Emisiunea „Cuvintele Credinței” din 22 ianuarie 2017. Moldova 1. © Iulian Proca.
12:02, duminică, 22 ianuarie, 2017 | Continuarea
„În Iordan, botezându-Te Tu, Doamne…” Botezul Domnului celebrat la Catedrala mitropolitană
În ziua în care creștinătatea Ortodoxă prăznuiește Botezul Domnului, enoriașii Catedralei mitropolitane „Naşterea Domnului” din mun. Chișinău s-au reunit în rugăciune la un serviciu divin praznical oficiat de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir. Creștinii veniţi de la primele ore ale dimineţii au aşteptat cu multă evlavie momentul sfinţirii Aghesmei. Sărbătoarea Botezului Domnului se mai numeşte şi „Arătarea…
12:31, joi, 19 ianuarie, 2017 | Continuarea
Slăvitul praznic al Botezului Domnului, la Catedrala episcopală din Soroca
La slăvitul praznic al Botezului Domnului, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur în Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca, în prezența clerului și a numeroșilor credincioși. În cuvântul de învăţătură rostit în Catedrala episcopală, după citirea Pericopei Evanghelice, Preasfinţia Sa a explicat…
11:52, joi, 19 ianuarie, 2017 | Continuarea

