Articole din rubrica Articole, Postul Mare, Sfaturi duhovnicești
Fiule, dă-mi inima ta…
Scrisoare folositoare despre Postul Mare a bătrânului Selafiil Siberianul – uncenicul Sfântului Ierarh Luca al Crimeei “Piotr, inima mea dulce, Cât de mult s-a bucurat bunelul tău de scrisorica ce mi-ai trimis-o… Fiecare scrisorică în care îi spui bunelului că eşti bine, cu ajutorul lui Dumnezeu, în care se vede că ai harul în inimioara…
8:12, luni, 19 februarie, 2018 | Continuarea
Să nu pierdem direcţia „automobilului” nostru duhovnicesc către rai
Lumea toată nu se va opri nicicând, Piotr, dintru a ei alergare. Aceasta ne spune tot timpul, Părintele Selafiil. Însă Domnul, în marea Lui milostivire, vrând ca toţi să se mântuiască şi la lumina Adevărului să vină, aşterne la fiece răscruce, la fiece intersecţie de străzi, câte o atenţionare, un semafor duhovnicesc pe care scrie:…
6:35, marți, 8 decembrie, 2015 | Continuarea
Uşa are mâner numai pe dinlăuntru, numai pe dinlăuntru…
Ci, o, Doamne, uneori ai o cumplită încredinţare, ca o telegramă cu veşti întunecate pe care o primeşti fiind pe front şi luptându-te cu duşmanul ce te atacă de pe uscat şi din aer, cu foc de artilerie şi cu aviaţia de vânătoare. Deodată, se poate întâmpla să înţelegi că ai tăi, cărora le trimiţi…
3:03, duminică, 3 mai, 2015 | Continuarea


Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice