Articole din rubrica Articole, Sfaturi duhovnicești
Cui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt
Ați auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”, Eu însă vă spun: Nu vă împotriviți celui rău; iar cui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt (Matei 5, 38-39; Luca 6, 29), adică să nu răspunzi răului, să nu te împotrivești omului rău, pentru că ești în primejdie. Străduiește-te…
7:15, marți, 27 octombrie, 2015 | Continuarea
Mintea şi coşul de nuiele
De câte ori nu se întâmplă, când ne aflăm într-o biserică la slujbă sau când deschidem acasă cartea de rugăciuni, ca gândurile să ne zboare în altă parte?! Ele o iau pur şi simplu razna, încât ne trezim că slujba se apropie de sfârşit sau că paginile cărţii s-au terminat, iar noi n-am reţinut mai…
5:08, luni, 26 octombrie, 2015 | Continuarea
O rețetă minunată
Undeva, la noi în ţară, într-un sat, după război, Oamenii trăiau în lipsuri, sărăcie şi nevoi. Toţi erau lihniţi de foame, nu aveau nimic în pungă Şi n-aveau din ce să facă, nici măcar o supă lungă. Într-o zi, trecu pe-acolo un călugăr de la schit, Un bătrân cu barbă albă, blând şi îmbunătăţit….
12:15, luni, 26 octombrie, 2015 | Continuarea
Anecdotă cu tâlc
Un egumen l-a strigat din răsputeri pe un călugăr ca să vină, după care s-a retras în chilia lui. Călugărul a alergat în bucătărie și a pregătit un ceai. A pus ceașca pe o tavă și a dus-o starețului. – Ava, v-am adus puțin ceai. Cred că aveți nevoie! – Cine ți-a spus că am…
4:32, vineri, 23 octombrie, 2015 | Continuarea
Trebuie să vezi partea frumoasă a lucrurilor
De mult, a venit la un călugăr, un om tare necăjit şi l-a întrebat: – Ce este rău cu mine? De ce nu îmi găsesc liniştea? De ce nu sunt mulţumit de viaţa mea? Bătrânul călugăr a luat, atunci, o sticlă şi, după ce a umplut-o pe jumătate cu apă, a pus-o în faţa omului…
2:26, miercuri, 21 octombrie, 2015 | Continuarea
Nu zici „Doamne Iisuse” pentru că te-ai liniştit, ci ca să te linişteşti
Părinte, un călugăr mi-a zis: Să te linişteşti şi abia apoi să spui rugăciunea minţii. Nu o avut dreptate. Rugăciunea minţii nu are o regulă. Să ţineţi minte de la mine şi să nu uitaţi niciodată: rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase” este o rugăciune a tuturor celor care vor s-o facă. Nu există nici o piedică…
6:15, marți, 20 octombrie, 2015 | Continuarea
Cred Doamne!…Cred!
Era un călugăr eremit, slab de înger. Iar diavolul îl învăţa bătându-şi joc de el, ca Sfintele Daruri sunt doar pâine şi vin. Într-o duminică dimineaţa, când se pregătea după rânduiala schitului, să meargă în biserică pentru sfânta Liturghie diavolul i-a zis: – De ce vrei să te duci? Dacă e doar pâine simplă, mai…
1:22, duminică, 18 octombrie, 2015 | Continuarea
„Când oricine e la distanță de un click, nici nu ți se mai face dor”
La schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” de lângă Luduș ești întâmpinat cu struguri, plăcinte și cu o bucurie a întâlnirii care n-are nimic artificial. Ca jurnalist, nu mai știi cum să reacționezi în absența suspiciunii. „Hai, copii, luați loc, ați ajuns la timp!”, ne zice unul dintre monahi și ne așază direct la masa de prânz. Schitul…
10:00, vineri, 2 octombrie, 2015 | Continuarea
Maică, a venit Hristos la mine şi nu am ce să-i dau milostenie!
Într-o zi, l-au întrebat câţiva credincioşi: – Părinte Vichentie, oare este păcat a mânca de dulce în zile de post? – Ascultaţi, fraţilor. Tot ce dezmiardă trupul este păcat. Când Biserica ne opreşte să mâncăm de dulce, suntem datori să postim. Eu nu vă pot dezlega să mâncaţi. Iar când Biserica dezleagă la toate, eu…
9:47, miercuri, 23 septembrie, 2015 | Continuarea
Puterea rugăciunii inimii
Odată un monah de la Mănăstirea Sfântul Pavel a mers la biserica Sfântului Gherasim din Kefalonia. În vremea Sfintei liturghii stătea în Sfântul Altar şi spunea cu mintea rugăciunea: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”, în vreme ce în biserică se cânta. Acolo la biserică aduseseră un demonizat, ca să fie vindecat…
8:19, marți, 22 septembrie, 2015 | Continuarea
Folosul călugăriei
Trei tineri evlavioși au urmat, pentru dragostea lui Hristos, trei drumuri diferite. Unul a decis să-și dedice viața pentru a-i împrieteni pe dușmani, fiindcă îl emoționase adânc lucrarea făcătorului de pace; altul a fost atras de slujirea aproapelui, urmând lucrarea iubirii din tot sufletul, după porunca Evangheliei, ducând balsam de mângâiere celor amărâți. Ultimul, iubitor…
9:24, vineri, 11 septembrie, 2015 | Continuarea
Călugărul care frecventa prostituatele sau Adevărul din spatele știrii
Omul acestei lumi ține să fie foarte bine informat și consideră asta ca pe o mare virtute. Dictonul: „informația stăpânește situația” are putere de literă de lege pentru urmașul lui Adam, cel care a ales să primească de la Eva un pont pe care acesteia i-l vânduse șarpele, în timpul unui scurt interviu luat în…
5:02, marți, 8 septembrie, 2015 | Continuarea
Puterea rugăciunii îl ţine pe diavol departe şi nu-i permite să se apropie de tine!
Odată, pe când eram începător, am fost luptat de diavolul desfrânării. M-am întins ca să dorm, dar războiul trupesc a devenit şi mai puternic. Atunci am început să rostesc cu multă tărie rugăciunea. Nu după mult timp, pe când eram între veghe şi somn, am avut o vedenie. În faţa porţii era un diavol, aşa…
2:49, sâmbătă, 5 septembrie, 2015 | Continuarea
Pilda călugărului înțelept…sau, e bine de luat aminte
De multe ori, atunci când cădem în vreun păcat, cel pe care dăm vina cel mai uşor este trupul nostru cu neputinţele lui. Uităm însă că toate cele păcătoase se zămislesc mai întâi în minte şi păstrarea lor acolo, convorbirea noastră cu ele ne pot aduce într-o ipostază riscantă, periculoasă. De aceea scoaterea gândurilor care…
3:50, miercuri, 2 septembrie, 2015 | Continuarea
Inoncenţa – haina sufletului frumos
Inocenţă… eu, cand spun inocenţă, mă gândesc la curăţie sufletească. Oamenii inocenţi sunt oamenii curaţi cu sufletul şi cu trupul. Gândindu-ne că lumea în care trăim este plină de crime, furturi, violuri şi desfrâuri de tot felul, am putea fi tentaţi să spunem că nu mai există inocenţă. Dar nu este aşa! Eu am întâlnit…
3:00, marți, 25 august, 2015 | Continuarea


Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău