Articole din rubrica Articole
Vreau să mă fac călugăriţă
– Aş dori să merg la mănăstire. Nu ştiu dacă se poate, nu ştiu unde să merg, ce condiţii trebuie să îndeplinesc, cu ce să merg şi cum să procedez. Cu recunoştinţă şi mulţumire şi pentru acest site şi pentru efort. Doamne ajută! (Cristina) – Dacă vreţi cu adevărat să vă faceţi călugăriţă, atunci lumea…
1:56, marți, 16 aprilie, 2024 | Continuarea
O fostă gimnastă de performanță s-a călugărit la o mănăstire din Suceava. Maica Ecaterina își dedică viața copiilor
O fostă gimnastă de performanţă, Maica Ecaterina, a povestit de ce a renunțat la sport și de ce a ales calea pocăinței. Ea a început să ajute copiii care provin din familii cu probleme sau care au fost abuzați. O fostă gimnastă de performanţă, Maica Ecaterina, a ajutat peste 150 de copii din Rădăuţi care…
2:09, sâmbătă, 3 iunie, 2023 | Continuarea
Gândurile bune aduc sănătatea duhovnicească
– Părinte, care sunt caracteristicile gândului slab? – La ce te referi? Pentru prima dată aud aceasta. – Aţi spus că faptul de a avea cineva gând de-a stânga, de a interpreta rău un comportament… – Şi am spus că acesta este un gând slab? – Mi-am adus aminte de acela care voia să stea cu Sfinţia Voastră ca ucenic…
7:54, duminică, 20 decembrie, 2015 | Continuarea
„Preasfântă Treime, Fă, Tu, cum ştii, numai să mă mântuieşti!”
Spunea către câţiva părinţi: – Părinţilor, am apucat patru patriarhi la Ierusalim: Gherasim, care a dat binecuvântarea de s-a făcut Mănăstirea Eleon, în 1875; Damianos, Timotei şi Benedict, actualul patriarh. Altădată vorbea despre viaţa duhovnicească de la Mormântul Domnului şi despre mănăstirile din Ţara Sfântă: – Înainte, în Ţara Sfântă erau călugări mulţi, duhovnici renumiţi,…
12:33, joi, 15 octombrie, 2015 | Continuarea
O nouă crimă în Ucraina: o călugăriță ortodoxă a fost asasinată în Kiev
Calugarita Alevtina (pe nume de mirean Natalia Kravciuc) din Manastirea Florovsky, se deplasase intr-un apartament pe care il detinea in Kiev, pentru a se spala si a-si schimba hainele, in vederea unei interventii chirurgicale, fiind grav bolnava, intrucat in manastirea sa nu exista apă caldă. Ulterior, călugărița a fost găsita moarta, cu mâinile legate și…
11:16, joi, 30 iulie, 2015 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova