Articole din rubrica Articole, Sfaturi duhovnicești
Când iert, dau jos povara care mă trăgea în jos
Iată ce avem în față; în fața acestei judecăți stăm toată viața, tot timpul. Și nu e vorba despre faptul că vreodată ne vom înfățișa judecății lui Dumnezeu și atunci, cu adevărat, după cum este spus, judecata va fi necruțătoare cu cei ce nu au arătat milă (Iacov 2, 13). Atunci toate pe care nu…
5:25, marți, 9 august, 2016 | Continuarea
Este nevoie să învățăm a ne odihni cugetul
Dacă nu mai putem îndura, trebuie de îndată să ne rugăm lui Dumnezeu: Doamne, nu pot purta nici neputințele mele, peste măsură m-am împovărat, iar acum m-ai încărcat și cu ale acelora, și cu ale acestora. Nu știu cum să o scot la capăt cu sarcinile mele. Singur nu pot a le plini și, gândind…
9:07, joi, 26 februarie, 2015 | Continuarea


În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc