Articole din rubrica Articole, Maica Domnului
Prohodul Maicii Domnului – aspecte istorice și liturgice
În ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, numit în popor și „Paştele verii”, în toate bisericile și mănăstirile din țara noastră se oficiază slujba Prohodului Maicii Domnului. Nu există slujbă în care să nu se facă rugăciuni sau cântări în cinstea Maicii Domnului. Alături de Mântuitorul, de sfinţi şi de celelalte evenimente sărbătorite în cultul ortodox,…
7:55, joi, 27 august, 2020 | Continuarea
Cântare de laudă la Sfânta Cuvioasă Anghelina Brancovici, ţarină a Serbiei
s.v. 30 iulie / s.n. 12 august – Pomenirea Sfintei Cuvioase Anghelina Brancovici, ţarină a Serbiei, iar mai târziu monahie la Mănăstirea Kruşdal (secolul al XV-lea) *** Cântare de laudă la Sfânta Cuvioasă Anghelina Plăcuta lui Dumnezeu Sfînta Anghelina Soţie sfîntă a fost şi monahie sfîntă; Îndelungrăbdătoare-n necazuri, milostivă şi bună, Cu cei ce pătimeau pătimind şi ea….
12:11, miercuri, 12 august, 2020 | Continuarea
Rugăciunea neîncetată este calea către Dumnezeu
Calea cea mai bună şi sigură pentru a ne apropia de Dumnezeu este rugăciunea neîntreruptă, făcută în Duh şi în adevăr, lauda, preaslăvirea, cântările duhovniceşti şi cugetarea adâncă în legea Domnului, însoţite de înnoirea vieţii. „Priveghiaţi şi vă rugaţi neîncetat, ca să nu cădeţi în ispite” (Luca 11, 1-13; 18, 1-8; Matei 26, 41). O…
11:55, marți, 23 iunie, 2020 | Continuarea
Ridică-te! Începe viaţa de la început!
Pe urmă zi cu dragoste „Sfinte Dumnezeule”, gândind că, în aceeaşi vreme îngerii zic aceste cuvinte în ceruri şi că tu eşti fericit că în aceste clipe, în loc să fi rămas în păcatul tău, ai fost ridicat de iubirea lui Dumnezeu şi alăturat îngerilor, ca să rosteşti cântarea lor. Şi pentru acestea mulţumeşte şi…
8:39, miercuri, 23 septembrie, 2015 | Continuarea
Nunta e nuntă, e cu veselie, dacă ştii ce ai de făcut – poţi să te duci!
Este indicat creştinului să meargă la nuntă? Care este comportamentul pe care trebuie să-l adoptăm in astfel de situaţii? Dragă, de la caz la caz! Eu, de exemplu, am fost la nuntă săptămâna trecută! N-am stat mult, da’ tot am fost! M-au chemat nişte tineri la o Cununie, şi au zis: „Părinte, vă rugăm frumos…
1:50, luni, 7 septembrie, 2015 | Continuarea
Maica Domnului este călăuzitoare în redobândirea virtuților
Maica Domnului este călăuzitoare în redobândirea virtuților. Fecioria ei vindecă nefecioria noastră. Curăția ei vindecă necurăția noastră. Feminitatea ei vindecă lipsa noastră de tandrețe și de discreție. Prezența Maicii Domnului în mijlocul postirii este, dacă vreți, harisma prin care, cu discreție, Dumnezeu ne îndeamnă să-L redobândim și să-L naștem pe Hristos încă o dată în…
2:53, vineri, 21 august, 2015 | Continuarea
Cel ce a câştigat răbdarea se atinge de toate faptele bune
Cel ce a câştigat răbdarea se atinge de toate faptele bune, că se bucură, în necazuri şi în primejdii este iscusit; întru năpastă se veseleşte, la ascultare este gata, în dragoste deplin, în vorbire de rău slăbeşte, la ocări se smereşte, la linişte viteaz, la cântări neleneş, în postire gata, întru rugăciuni silitor. Prin răbdare,…
8:46, miercuri, 20 mai, 2015 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova