Articole din rubrica Articole, Cleopa Ilie, Sfaturi duhovnicești
Sf. Cleopa de la Sihăstria: Să aveţi Psaltirea ca pe un cozonac bun
Sfântul Vasile cel Mare spune că „este mai bine să stea soarele din călătoria sa, decât să rămână Psaltirea necitită în casele creştinilor. Şi precum soarele este mai mare între ceilalţi luminători, aşa este Psaltirea între celelalte cărţi insuflate de Duhul Sfânt”. Să aveţi Psaltirea ca pe un cozonac bun. Când ţi-e foame, mai tai…
4:36, miercuri, 26 martie, 2025 | Continuarea
Psaltirea citită de Părintele Sofian Boghiu
Psaltirea citită de Părintele Sofian Boghiu, înregistrări inedite. Sperăm să ne folosim cu toții de aceste ore pe care le vom petrece în rugăciune alături de Pr. Sofian. Părintele Sofian rămâne un reper pentru spiritualitatea ortodoxă românească, iar înregistrările cu vocea părintelui aduc liniște sufletelor care-l caută sincer pe Dumnezeu.
11:50, vineri, 29 martie, 2024 | Continuarea
Ce este troparul?
Troparul sau stihira este una dintre cele trei forme (alături de condac și canon) ale poeziei imnografice liturgice, de origine bizantină, întrebuințat în cultul ortodox. Din acestea trei, troparul este cea mai veche, mai mică (în ceea ce privește conținutul) și mai simplă formă. Denumirea de tropar provine din limba greacă (τδ τροπάριον), de la…
11:24, sâmbătă, 22 august, 2020 | Continuarea
Testamentul Staretului Gavriil catre fiii sai duhovnicesti
Pesemne ca, în curând, voi muri. Va las o mostenire cu bogatii mari si inepuizabile. Ajunge pentru fiecare, trebuie doar ca sa va folositi de ea, nu sa va îndoiti. Cel ce va fi îndeajuns de întelept sa se foloseasca de aceasta mostenire, va trai fara lipsuri. Unu: când cineva simte ca e pacatos si…
9:57, luni, 16 noiembrie, 2015 | Continuarea
„Să zici o dată şi să nu mai termini niciodată!”
Încercaţi să ziceţi: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!” Dar ţineţi minte: n-are nici o valoare dacă vorbeşti. Ea se numeşte în trei feluri: rugăciunea minţii, rugăciunea lui Iisus şi rugăciunea minţii în inimă – nu-i corect rugăciunea inimii. În orice moment vin atacuri, noaptea vin ispite; le goneşti cu precizie….
7:15, marți, 11 august, 2015 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova