Articole din rubrica Articole, Vitamine duhovnicești
Scurtă este viața
Întru această zi, învăţătură a Sfântului Nil Vezi, fiule, că scurtă este viaţa oamenilor şi, pentru aceasta, dator este omul să nu uite niciodată moartea. Ci, ori de stă ori de umblă, ori dacă lucrează, ori dacă mănâncă, ori dacă bea, să aibă frică de Dumnezeu şi gândul la moarte, iar, în gură, psalmi să…
1:10, marți, 14 iulie, 2020 | Continuarea
Ce este viața ?
Am scris această poezie ceva timp în urmã când într-o dimineațã m-am trezit și am citit un mesaj în care scria cã soția unui frate tânãr a plecat la Domnul! Am fost atât de atins încât am început sã-mi pun unele întrebãri, deși nu îl cunoșteam personal mã rugam pentru ei! Am început sã scriu…
1:53, marți, 23 iulie, 2019 | Continuarea
Articol impresionant al unui preot, după tragicul accident de la Cornu Luncii. „Ce este viața, Doamne? Cum ne dăm seama că este ultima Liturghie la care participăm?”
Un preot plecat în străinătate care l-a cunoscut pe preotul care și-a pierdut viața în groaznicul accident de la Cornu Luncii a postat pe blogul personal un text în care vorbește despre cum a decurs ziua de duminică, asta după ce, sâmbăta a avut loc accidental. „Citesc sinaxarul. Ochii mi se zbat….Cea mai multă vreme…
11:26, miercuri, 18 octombrie, 2017 | Continuarea


În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc