Articole din rubrica Articole, Întreabă preotul, Sfaturi duhovnicești
Cum ar trebui să ne petrecem zilele de Duminică?
Duminica este ziua Domnului și ar trebui să ne-o petrecem diferit față de celelalte zile din cursul săptămânii. Este o zi în care ne ridicăm mințile și inimile spre Dumnezeu,…
9:30, sâmbătă, 8 iunie, 2019 | Continuarea
Duminica este ziua Domnului și avem poruncă să o cinstim
Nimănui nu-i este îngăduit să lipsească Duminca de la Sf. Liturghie, spun sfinții părinți, căci este mare păcat. Numai cei ce sunt bolnavi de nu se pot da jos din…
9:50, sâmbătă, 2 februarie, 2019 | Continuarea
Pentru ce serbăm Duminica?
Sărbătorile sunt orânduite pentru ca să dăm odihna trupului şi totodată să ne îngrijim în chip deosebit de cele ale sufletuLui (Deut.16, 8; Fapte 20, 7). Serbăm Duminica, pentru că…
12:00, duminică, 30 septembrie, 2018 | Continuarea

Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău