Articole din rubrica Monitorizarea presei
Colectiv 3 ani | Au fost rostite rugăciuni la locul tragediei
La împlinirea a trei ani de la cel mai grav incendiu din România, un sobor de clerici condus de protoiereul Ioan Armași a oficiat o slujbă de pomenire în Piața Bucur, în imediata apropiere a locului tragediei. Rude și apropiați ai celor decedați, dar și alte persoane i-au comemorat pe cei 64 tineri care și-au pierdut viața și…
9:21, marți, 30 octombrie, 2018 | Continuarea
Slujbe de pomenire la trei ani de la tragedia de la Colectiv
În ziua de marți, 30 octombrie 2018, la trei ani de la incendiul din clubul bucureștean Colectiv, în apropierea locului tragediei vor fi săvârșite două slujbe de pomenire pentru cei 64 de tineri care au trecut la Domnul. Primul parastas va fi săvârșit la biserica Sfântul Nicolae – Broșteni (str. Cuza Vodă, nr. 77-79, sector 4), începând de la…
8:17, luni, 29 octombrie, 2018 | Continuarea
Mitropolia Clujului va dona 255.000 de lei pentru victimele din clubul ‘Colectiv’
În urma ‘Chemării la faptă bună’ adresată credincioșilor de Mitropolitul Andrei, în bisericile și mănăstirile Eparhiei, precum și la Catedrala Mitropolitană a fost organizată o colectă în sprijinul victimelor incendiului din Clubul Colectiv din București. ‘Colecta se cifrează la suma totală de 255.000 lei. Banii vor fi trimiși direct familiilor celor răniți care au nevoie…
3:00, miercuri, 9 decembrie, 2015 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova