Articole din rubrica Articole, Credinţa şi medicina
Tămăduieşte harul lui Dumnezeu
Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne! În mod tradiţional se consideră că majoritatea patologiei psihotice este puţin vindecabilă, şi aceasta mai ales în privinţa psihozelor grave, ale bolilor degenerativ-distrofice ale scoarţei cerebrale, ale formelor congenitale de debilitate mintală ş.a.m.d. Însă harul lui Dumnezeu, găsind la oameni credinţă, face minuni, şi legile firii dau înapoi. Voi da…
11:42, luni, 1 februarie, 2016 | Continuarea
Mamă doar pe jumătate
Copil fiind priveam la relaţiile care existau în familia mea, şi mă gândeam, că atunci când îmi voi întemeia o familie, voi ţine minte „cum a fost” şi voi face concluziile necesare pentru a deveni o mamă foarte bună. Neapărat voi merge cu copiii la plimbare (cu mine se plimba doar tata), voi juca şah cu ei (mama…
8:22, joi, 28 ianuarie, 2016 | Continuarea
Să-i învăţăm pe copii să trăiască smerit şi simplu
Diavolul a făcut pământul labirint, ca să nu ne mai putem înţelege între noi. Ce să fie toate astea pe care le-am păţit, şi nu ne dăm seama? Vedeţi cum ne-am înşelat? Am făcut pământul nostru şi epoca noastră o adevărată clinică de psihiatrie! Şi nu ne dăm seama de greşeală. Toţi ne mirăm: „Ce-am…
11:03, miercuri, 27 ianuarie, 2016 | Continuarea
„Toţi se vor mântui, numai eu voi ajunge în iad!”
În viaţa Sfântului Antonie cel Mare întâlnim următorul episod. Într-o seară, stătea în faţa colibei sale din deşert şi se ruga pentru mântuirea sufletului, pentru alungarea patimilor şi pentru dobândirea harului Sfântului Duh. La un moment dat, privind către cerul înstelat, i-a venit în minte următoarea rugăciune: „Oare există în acest deşert un alt ascet…
9:01, sâmbătă, 23 ianuarie, 2016 | Continuarea
“Si ceilalți unde-s, măi?”
Odata, Parintele era în biserica de la Draganescu si vorbea cu lumea. Îl chema pe fiecare aproape de dânsul si îi zicea pacatele în auzul tuturor. L-a întrebat pe un barbat de 46 de ani, cu femeia bolnava: „Câti copii aveti, mai?”. Omul a zis ca are 3 copii. „Si ceilalti unde-s, mai? Ori i-ati…
10:02, marți, 19 ianuarie, 2016 | Continuarea
Viaţa cu 10 copii, dincolo de număratul banilor
De multe ori ne punem întrebarea, mai ales dacă suntem părinţi, de ce are nevoie un copil ca să crească frumos? Bani, familie, lux, educaţie? Oare e bine să-i oferi ce ţie ţi-a lipsit în copilărie, sau e mai bine să crească şi el cu lipsuri? Ar trebui să-l educăm strict, consecvent, sau să-i lăsăm…
12:53, marți, 19 ianuarie, 2016 | Continuarea
Fiica
Prietenul meu e un om destul de dur, a trecut prin multe-n viaţă…Când mai avea până la eliberarea sa din puşcărie doar două luni, soţia i-a scris că probabil vor avea un copil. O femeie bună, opt ani l-a aşteptat, bucurându-se doar de rarele vizite permise. El şi-a dorit foarte mult acest copil. O fată…
8:10, miercuri, 13 ianuarie, 2016 | Continuarea
Dacă toate acestea fi-vor învăţate
Fiii voştri singuri hotărăsc în viaţă Care-i meseria ce o vor urma, Fiii voştri singuri mai târziu învaţă Taina ei fierbinte, nobilă şi grea. Fiii voştri singuri mai târziu, fireşte, Îşi aleg iubita mângâind-o blând, Inima lor largă sinceră-şi rosteşte În privinţa asta cel mai greu cuvânt. Fiii voştri, însă, trebuie să-nveţe Din copilărie încă,…
6:45, miercuri, 13 ianuarie, 2016 | Continuarea
„Educă-ţi copilul cât este de-a latul lăviţei, când va fi de-a lungul ei, va fi prea târziu”
Unul dintre fiii mei este mofturos şi încăpăţinat. În asemenea situaţii ajunge până la crize de isterie. E mic şi are nevoie de dragoste, însă nu vreau ca patimile să ia amploare în el. Ce-aş putea face? Să nu-i faceţi pe plac copilului. Se vede că cineva dintre cei adulţi i-a împlinit uneori mofturile. Copilul…
12:40, luni, 11 ianuarie, 2016 | Continuarea
Irozii zilelor noastre
În atmosfera de sărbătoare ce a cuprins cerul şi pământul, la doar câteva zile de la Naşterea Domnului, Biserica îmbracă haină de „plângere şi tânguire multă” pentru pruncii nevinovaţi ucişi de cruzimea lui Irod. Atunci Iisus a fost scăpat de mânia lui Irod. Acum însă, El suferă chinul morţii împreună cu fiecare din pruncii ucişi…
7:57, luni, 11 ianuarie, 2016 | Continuarea
Murind pentru fratele tău – nu vei muri niciodată
În urmă cu mai mulţi ani, la un mare şi important spital din oraş, fu adusă pentru tratament o fetiţă numită Maria. Ea suferea de o ciudată şi rară boală, al cărei unic tratament era, după câte se ştia, o transfuzie de sânge de la frăţiorul ei de numai 5 ani. Acesta, la rândul lui,…
7:00, luni, 11 ianuarie, 2016 | Continuarea
Blestemul nobil
Înainte cu câţiva ani, de sărbătoarea Sfintei Varvara, a venit la Biserică o doamnă tânără, care a aprins lumânări, cât ea de mari, înaintea icoanei sfintei. După un timp, a venit la mine şi mi-a zis: -Vă rog, părinte, să-mi faceţi paraclisul Sfintei Vravara pe care o ador, ca să mă ajute să mă despart…
1:00, duminică, 10 ianuarie, 2016 | Continuarea
O femeie nu atât prin naştere este cinstită ca mamă, cât prin buna creştere a copiilor
Nu este de-ajuns pentru o mamă ca ea să aducă un copil în lume, că aceasta o face firea. Ci datoria cea mai de seamă a unei mame este creşterea, educaţia care este lăsată în seama ei. Şi ca să cunoşti că o femeie, nu atât prin naştere este cinstită ca mamă, cât mai ales…
8:22, duminică, 10 ianuarie, 2016 | Continuarea
Vremurile din urmă – semne sau exagerări?
– Unii parinti, unii crestini spun ca sunt tot felul de semne ale sfarsitului lumii, iar altora li se pare ca sunt exagerari. Dumneavoastra ce credeti? Sunt semne ale sfarsitului lumii astazi sau sunt unele exagerari? – Nu-s exagerari. Dupa toate scrierile Sfintilor Parinti, sigur, e in apropiere imparatia lui Antihrist. Asa socotesc eu, dupa…
12:36, joi, 7 ianuarie, 2016 | Continuarea
Păpuşa copilei născute în seara de Crăciun – film de scurt metraj
Un film de scurt metraj. Personajul principal este o mică fetiţă de șapte anişori, a cărei zi de naștere cade în ajunul Crăciunului. Din cauza sărăciei ea decide să-şi vândă păpuşa preferată pentru a putea procura o plapumă pentru mama bolnavă. Dorind să dea un anunţ, se adresează la editorul unui ziar, istoria evoluând neașteptat….
7:40, miercuri, 6 ianuarie, 2016 | Continuarea

