Articole din rubrica Articole, Avortul. Planificarea familială
Salvează unul sau nu salva niciunul
Sufletul meu poartă o cicatrice proaspătă. Durerea e adâncă, şi chiar dacă timpul ar putea s-o mai micşoreze, ştiu că n-o să mă refac niciodată în totalitate după ceea ce am văzut şi am făcut. Pentru că am omis, intenţionat şi cu bună ştiinţă, să protejez vieţile a doi dintre copiii mei – prima obligaţie…
6:26, vineri, 4 iulie, 2014 | Continuarea
De ce Dumnezeu îi dă fiecărui om câte un înger păzitor?
– Părinte, de ce Dumnezeu îi dă fiecărui om câte un înger păzitor, de vreme ce El însuşi ne poate ocroti? – Faptul că Dumnezeu rânduieşte fiecăruia înger păzitor arată grija deosebită a lui Dumnezeu pentru făptura Sa, şi trebuie să-I fim recunoscători pentru aceasta. Îngerii ocrotesc în mod deosebit pe copiii cei mici şi…
5:29, duminică, 22 iunie, 2014 | Continuarea
„Toate la timpul lor”. Computerul și copilul preșcolar
De obicei, discuţiile cu privire la utilizarea noilor tehnologii de către copii se învârtesc în jurul unor remarci de tipul „Cu cât mai de mici, cu atât mai bine! Să-i pregătim pe copiii noştri pentru viitor!”. Însă, după cum s-a văzut, pregătirea pentru viitor implică un set cu totul diferit de abilităţi. „Timpul petrecut la…
10:55, joi, 19 iunie, 2014 | Continuarea
50 de ani de la grațierea deținuților politici din România
Pe data de 16 iunie 1964, sub presiunile internaţionale, temniţele comuniste îşi deschideau porţile. Vinovaţi de „uneltire contra ordinii sociale”, foştii deţinuţi politici au suferit, însă, şi după „marea eliberare” din 1964, fiind periodic chemaţi la Securitate, bătuţi, urmăriţi şi ameninţaţi. Purtând pecetea de „duşmani ai poporului”, sute de mii de români au fost condamnaţi…
7:06, luni, 16 iunie, 2014 | Continuarea
Trei copii de la „Casa mamei şi copilului” din cadrul Penitenciarului nr.16 – Pruncul au primit Taina Sfîntului Botez
Trei copii, un băieţel şi două fetiţe, aflaţi în custodia centrului „Casa mamei şi copilului” de la Penitenciarul Pruncul, au fost creştinaţi. Evenimentul a avut loc în incinta Bisericii cu hramul Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe de pe teritoriul instituţiei de detenţie. Slujba a fost oficiată de preoţii capelani ai sistemului penitenciar, Maxim Melinti şi Eugen…
1:51, luni, 16 iunie, 2014 | Continuarea
Sf. Grigorie Teologul despre episcopii din timpul său…
În mod clar istoria Bisericii nu a avut niciodată „secole de aur” şi nici „perioade de glorie”. Tot timpul au fost şi ierarhi vrednici, dar şi foarte mulţi episcopi sau patriarhi pe care nu-i puteai numi nicidecum „urmaşi ai apostolilor”. La fel era şi cu mirenii şi chiar cu călugării (dacă ne gândim că toate…
9:55, luni, 16 iunie, 2014 | Continuarea
Părintele Iustin Pârvu – 1 an de la adormire (16 iunie)
De foarte multe ori l-am simţit aşa, la capătul puterilor, şi-l întrebam: „Părinte, dar nu vreţi să vă mai odihniţi? Aveţi o vârstă de acuma…” „Aicea stau.” „Şi până când?”, l-am întrebat. Zice: „Păi, până la sfârşit. Asta e, mergem înainte”. „Fiecare suntem vinovaţi pentru toţi…” – Părintele Iustin Pârvu “Să ne rugăm lui Dumnezeu să naştem…
11:54, duminică, 15 iunie, 2014 | Continuarea
Biserica maramureșeană din Chișinău și-a sărbătorit hramul
Când întreaga creștinătate îl prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, Biserica maramureșeană din Chișinău își sărbătorește hramul. În această zi zeci de credincioși din întregul oraș au venit aici pentru a participa la Sfânta Liturghie oficiată în cinstea Ocrotitorului Sfântului Lăcaș. Astfel, ziua de sărbătoare a demarat cu citirea Acatistului…
11:45, duminică, 15 iunie, 2014 | Continuarea
Unei mămici care se ruşinează pentru că e însărcinată a patra oară
Te-am întâlnit în lift când mă întorceam de la pediatru. Eram doar eu și Wren. Te-ai uitat la ea cu drag în cărucior. Când s-a oprit liftul, ai fost foarte amabilă şi ai ţinut ușile deschise ca să pot ieşi. Dar, fiind neîndemânatica, ţi-am trecut cu căruciorul peste picior. „Nu-i nimic”, mi-ai spus în timp…
3:23, duminică, 15 iunie, 2014 | Continuarea
Vreau să fiu în locul celuilalt
Un bărbat era sătul de a mai merge la muncă în fiecare zi iar soţia lui să stea acasă. Voia să vadă cu ochii lui ce se petrece în timp ce el muncea din greu la birou, zicând astfel: – Doamne eu merg la serviciu în fiecare zi şi muncesc aproape 10 ore pe zi,…
7:17, sâmbătă, 14 iunie, 2014 | Continuarea
Capul plecat
Vin dintr-un cătun sărac, adăpostit sub stânca unui munte cotropit de arbori seculari. Nu avem nici şcoală, nici şosea, nici magazine. Doar o boaghe de acoperişuri ţuguiate şi o mică pagişte cu iarbă mătăsoasă pe care, an de an, copiii se adună să admire stelele şi să viseze că adevărata Patrie a omului e Cerul….
2:54, sâmbătă, 14 iunie, 2014 | Continuarea
Părintele Gheorghe Cojocaru, parohul bisericii „Naşterea Maicii Domnului” din Chișinău la popas aniversar
În pădurea din apropierea Ciocanei, în locul repartizat de autorităţi pentru a înălţa o biserică, slujitorul Domnului a zăbovit încă mult timp după plecarea pretorului Anatol. Un teren mai potrivit pentru un sfânt locaş nu-şi putuse închipui: departe de oraş, străjuit de copaci seculari, mângâiat de susurul izvoarelor. Iar minunile şi semnele dumnezeieşti, despre care…
8:14, sâmbătă, 14 iunie, 2014 | Continuarea
Apariţie editorială: „Ciobănașul și oițele sale”
Ne grabim să vă bucurăm cu o nouă poveste pentru copii – „Ciobănașul și oițele sale”. Nu este un simplu basm, ci o poveste bazată pe parabolele evanghelice. Sperăm să le placă copiilor de toate vârstele – și celor mici, și școlarilor. Da poate și cei maturi o vor citi cu plăcere?.. Ciobănașul este unul,…
11:42, vineri, 13 iunie, 2014 | Continuarea
Avorturile şi războaiele culturale
O luptă între poziţii ireconciliabile în privinţa eticii şi a realităţii Avortul este azi o practică medicală larg acceptată, care îşi explică existenţa prin caracterul şi cultura societăţii noastre, care o încuviinţează. Biserica însă se delimitează în privinţa acestui subiect de poziţia curentă a societăţii, recunoscând însemnătatea biologică şi morală a noii vieţi umane, care…
2:13, vineri, 13 iunie, 2014 | Continuarea
Crâmpeie din istoria bisericii cu hramul ,,Sf. Mare Mucenic Dumitru’’ din s. Izbişte, r. Criuleni
De multe ori stăteam şi mă gândeam, ce este mai principal, mai de preţşi mai important pentru un sat moldav, aşezat între dealuri,prin aceasta parcă apărat de furtuni, dar cândva, la origini, şi de năvălireahoardelor păgâne? Gândul m-a dus la biserica din sat. De ce? Fiindcă celelalte edificii, locuri sau monumente istorice prezintă pământescul, adică…
4:28, joi, 12 iunie, 2014 | Continuarea

