Articole din rubrica Articole, Biserica, Personalități bisericești
Întâmplări minunate cu Părintele Justin: Câteva minuni săvârşite în timpul vieţii, dar şi după adormirea Părintelui Justin
Călătorie minunată „Ce ştiţi voi ce poate să facă o blagoslovenie? O rugăciune şi o binecuvântare de la Avva Justin, ehe… multe pot”! Într-o noapte a lunii ianuarie anul 2002, cu autoturismul meu Dacia 1300, am ajuns, cu greu, la Mănăstirea Petru Vodă. Veneam de la Bicaz şi, la un moment dat, în serpentine, s-a ars…
7:36, joi, 25 iulie, 2013 | Continuarea
20 de erori pedagogice ale profesorului de religie
1. Explicarea temei în ritm monoton sau accelerat; 2. Explicarea momentelor cheie ale lecţiei cu privirea în jos; 3. Dezorganizarea lecţiei. Învăţătorul caută în permanenţă ceva; 4. Uniformitatea acţiunilor la lecţie; 5. Lipsa dinamismului la lecţie şi a colaborării dintre învăţător şi elevi; 6. Învăţătorul îi percepe pe elevi în sens general şi nu ca personalităţi; 7. În…
11:26, marți, 23 iulie, 2013 | Continuarea
Avortul – crimă şi păcat de omucidere
Cei chemaţi la căsătorie nu au voie să împiedice rodul iubirii lor, prin care se răspândeşte viaţa trupească, după porunca lui Dumnezeu: „Creşteţi şi vă înmulţiţi” (Facere 1,28) După 18 zile de la conceperea copilului, încep a fi simţite bătăile inimii embrionului, îşi începe activitatea sistemul sanguin. La şapte săptămâni la făt se fixează impulsurile…
12:40, marți, 23 iulie, 2013 | Continuarea
Sfinții 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei
Stăpânind părţile răsăritului Liciniu – păgânul împărat care a fost primit întru împărăţie de marele Constantin -, a dat poruncă prin toată stăpânirea sa, ca toţi creştinii cei ce nu vor voi să se închine zeilor, să fie munciţi şi pierduţi cu felurite morţi, iar averile lor să se ia spre zidirea capiştilor idoleşti şi…
11:57, luni, 22 iulie, 2013 | Continuarea
Lumea urăşte creştinismul pentru că nu-l cunoaşte – despre apostolatul mirenilor
Lumea urăşte creştinismul pentru că nu-l cunoaşte. Creştinsm înseamnă: omenie, bunătate, dragoste, pace, respect faţă de dreptate şi de avutul altuia, sfinţenia vieţii. Trebuie imitate crezurile sfinte ale oamneilor. Trebuie ca Hristos să-şi reia drepturile de Stâpân al vieţii omeneşti. Trebuie ca lumea să reia legătura cu acest nesecat izvor de har şi de putere…
7:48, duminică, 21 iulie, 2013 | Continuarea
Viaţa Sfântului Mare Mucenic Procopie
Sfântul Mare Mucenic Procopie a crescut în Ierusalim, cetatea cea sfântă. El n-a fost numit de părinţii lui Procopie, ci Neania; iar Procopie a fost numit mai pe urmă de Insuşi Hristos, în vremea botezului, precum ne va arăta cuvântul care ne stă înainte. Aşijderea şi Ierusalimul, într-acea vreme, era numit de către păgânii închinători…
10:55, sâmbătă, 20 iulie, 2013 | Continuarea
La Mănăstirea Zăbriceni au loc cursurile Școlii de vară pentru tinerii
La Mănăstirea „Nașterea Domnului” din comuna Zăbriceni continuă cursurile Școlii de vară pentru tinerii din cadrul proiectului social „Abilitarea tinerilor în participarea şi promovarea serviciilor de îngrijire la domiciliu pentru bătrîni”. În seara zilei de vineri, 19 iulie 2013, un grup de 50 de copii din parohiile Edineț, Dondușeni, Scăieni, Rotunda și Văratec s-au adunat…
8:59, sâmbătă, 20 iulie, 2013 | Continuarea
Bărbaţi fraţi, sau în căutarea unui bărbat adevărat
Am scris ceva mai devreme despre întemeierea familiei, căsătorie, despre dragostea adevărată, jertfelnică, între soţ şi soţie. Familia este Biserica mică, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur. Soţul este slujitor, soţia este co-slujitoare. Slujitorul are grijă de mica sa turmă, iar turma are grijă de integritatea spirituală a slujitorului. Ideal, nu? Astfel de familii întâmpinăm…
5:15, vineri, 19 iulie, 2013 | Continuarea
Mitropolitul Ardealului: „Familia este compusă din bărbat, femeie şi copii, nu dintre soţi”
ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, a atacat dur noul proiect de revizuire a Constituţiei României potrivit căruia familia este „relaţia dintre soţi” pe motiv că această formulare ar putea include şi cuplurile de homosexuali şi lesbiene. Prezent duminică, 14 iulie a.c., la sfinţirea bisericii din Şmig, judeţul Sibiu, ÎPS Laurenţiu Streza le-a vorbit credincioşilor despre…
3:50, marți, 16 iulie, 2013 | Continuarea
Lunea casatoriei – Cea mai frumoasa cuvantare despre Taina Nuntii (I)
Casatoria are nevoie de o pregatire de o viata – acesta e un lucru pe care multi dintre parinti par sa il uite, iar multi dintre tineri par sa nu il stie. Haideti sa aflam impreuna ce inseamna nunta de sfintire si sa intelegem mai bine rolul jucat de casatorie in viata noastra duhovniceasca, dar…
7:53, luni, 15 iulie, 2013 | Continuarea
Cel mai mare Marş pentru viaţă ţinut vreodată în Irlanda: 60.000 de persoane la Dublin manifestând în apărarea vieţii copilului nenăscut
În urma unor intense presiuni internaţionale, Guvernul Irlandei a propus un proiect de lege care elimină protecţia vieţii copiilor nenăscuţi, legalizând astfel avortul, un vot final urmând a fi dat miercuri în Parlament. Acest lucru a atras nemulţumirea populaţiei. Astfel, mai mult de 60.000 de irlandezi au participat la a şaptea ediţie a All Ireland…
7:22, sâmbătă, 13 iulie, 2013 | Continuarea
Omul care se tulbură din pricina banilor niciodată nu se potoleşte
Nu se aseamănă oare, creştine, viaţa omului cu marea? Nu suntem oare mai tulburaţi pe uscat decât pe mare? Nu ne izbim unii de alţii mai puternic decât ne izbesc valurile mării? Oare nu ne învârtim încoace şi încolo ca în întunecimea mării? Unul ia celuilalt ogorul, altul răpeşte vecinului slugile. Unul se judecă cu…
10:02, vineri, 12 iulie, 2013 | Continuarea
Necesitatea educaţiei religioase
Nu vom putea înţelege bine rolul educaţiei religioase în societetea contemporană, dacă nu vom face o mică incursiune în istoria poporului nostru în raport cu educaţia religioasă a strămoşilor noştri. Istoria poporului nostru este o mărturie vie a relaţiei strânse dintre om şi Dumnezeu. Biserica şi şcoala au contribuit simţitor la educaţia religioasă a poporului. Ele au făcut…
9:56, vineri, 12 iulie, 2013 | Continuarea
Cum este corect să ne adresăm părinților noştri: tu, matale, dumneata? Vedeţi răspunsurile duhovnicilor la cele mai neaşteptate întrebări ale copiilor
Cum este corect să ne adresăm părinților noştri: tu, matale, dumneata? Răspunsul părintelui Ioan Creţu din s. Alexeevca, r-nul Edineţ: Părinților este bine să ne adresăm cu matale, dumneata. De ce? Să medităm împreună. Atunci cînd ne adresăm părinților matale, dumneata evident că manifestăm o atitudine de respect. Cînd spunem părinților tu, sigur în aceste cazuri noi…
11:33, miercuri, 10 iulie, 2013 | Continuarea
Despre creștinofobie și marionete – politicienii făcuți în URSS și reeducați în UE – „mormintele văruite” ale Guvernului Mondial (IV)
Motto: „…Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia. Aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi drepţi oamenilor, înăuntru însă sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege…”( Sfânta Evanghelie după Matei,…
5:28, marți, 9 iulie, 2013 | Continuarea

