Articole din rubrica Articole, Familia, Provocările vremii
Cuviosul Serafim Rose: „Viaţa din zilele noastre este anormală”
Conferinţa ţinută de ieromonahul Serafim Rose în anul 1982 în mânăstirea întemeiată de el la Platina, în munţii Californiei, în care părintele ne pune în gardă asupra principalelor pericole duhovniceşti ce ne ameninţă în ziua de azi. Oricine priveşte viaţa contemporană din perspectiva vieţii normale pe care o duceau oamenii în vremurile de mai înainte…
8:00, sâmbătă, 7 iunie, 2014 | Continuarea
Mărturia rusoaicei Claudia Vasilievna care s-a întors din lumea cealaltă
Eram atee şi Îl huleam groaznic şi deseori pe Dumnezeu. Trăiam în ruşine şi preacurvie, însă Preamilostivul Dumnezeu nu m-a lăsat să pier, ci m-a călăuzit spre pocăinţă. În anul 1962 m-am înbolnăvit grav de cancer şi am stat bolnavă 3 ani. Nu stăteam întinsă lucram mult şi mergeam la doctori, nădăjduind că voi găsi…
7:58, marți, 3 iunie, 2014 | Continuarea
De Ziua copiilor – Cea mai mare datorie a parintilor sa-si calauzeasca copiii catre Hristos
Cea mai mare datorie a părinţilor creştini este să-i călăuzească pe copiii lor către Biserica Mîntuitorul Hristos. Numai astfel ei pot intra în strânsă legătură cu învăţătura ortodoxă şi cu Sfintele Taine, vor învaţă să-l iubească pe Hristos şi să urmeze învăţăturilor Sale. Educaţia creştin ortodoxă este drumul care duce spre Hristos. Dumnezeu ne-a lăsat…
9:06, sâmbătă, 31 mai, 2014 | Continuarea
Cele 8 minciuni ale unei Mame
1. Povestea incepe cand cel care a impartasit aceasta poveste era un copil. A venit pe lume intr-o familie saraca in care mancarea lipsea uneori de pe masa. Ori de cate ori era mancare, mama ii dadea portia sa copilului spunandu-i “mananca si aceasta portie, fiule, mie nu imi este foame”. A fost prima minciuna…
10:02, vineri, 30 mai, 2014 | Continuarea
Puterea credinţei unei mame
Doi soţi de curând căsătoriţi, din Cluj, trăiau în armonie şi în bună vieţuire. Amândoi îşi doreau copii şi bucurie. Iată că soţia rămâne însărcinată. Îşi face un control medical în Cluj. Doctorul, în cele din urmă, îi spune: – Trebuie neapărat să întrerupi sarcina! Altfel vei naşte un copil anormal, dement, cu malformaţii, un…
11:03, joi, 29 mai, 2014 | Continuarea
Despre purtarea baticului la femeile ortodoxe
Întrebare: Părinte Petru, de ce în Rusia (mai ales) se pune un accent atât de mare pe purtarea baticului în biserică atât pentru femei, cât şi pentru fetele mici, pe când în Grecia majoritatea femeilor nu poartă batic niciodată, nici măcar atunci când se împărtăşesc? Nu există reguli comune pentru toţi (I Corinteni 11:5-6)? Consideraţi…
4:34, marți, 27 mai, 2014 | Continuarea
Lumea a devenit ca o casă de nebuni!
Prăpastia generațiilor! Copii cei mici adorm la miezul nopții, deși ar trebui să adoarmă odată cu apusul soarelui. Sunt închiși în blocuri, în betoane și intră în programul celor mari. Ce să facă copiii, ce să facă și părinții? Vin copiii și-mi spun: ,,Nu ne înțeleg părinții”. Vin și părinții și-mi spun: ,,Copiii noștri nu…
7:10, luni, 26 mai, 2014 | Continuarea
Staretul Dionisie (Ignat) – Despre UE și propaganda sodomiei
Uniunea Europeană se osărduieşte să dezrădăcineze tot ce a fost vechi si să „modernizeze” toata omenirea. Conducerea Uniunii Europene lucrează expres ca să-şi îndeplinească dorinţele sale, face propagandă ca să vină Antihrist mai degrabă. Asta vor să facă – tot ce-i bun să sfărâme, ca să fie ce zic ei, ce vor ei. Vor satanele…
3:55, luni, 26 mai, 2014 | Continuarea
Planning familial sau înţelepciune feminină?
Aşa sunt legile firii date de Dumnezeu: mama să-şi apere fiii săi. Dar omul raţional să fie mai rău decât toate fiarele şi dobitoacele şi să-şi omoare copiii? Cea mai mare misiune pe care o are femeia în familie, nu-i asta: numai să-i facă mâncare bărbatului şi îmbrăcăminte. Cea mai mare misiune pe care o…
9:47, luni, 26 mai, 2014 | Continuarea
„Eu mi-am răspuns că se poate!”
De Ziua Copilului se va desfăşura ultramaratonul 100 for Children, eveniment caritabil ce are ca scop strângerea de fonduri pentru copiii aflați în tabăra de la Valea Plopului. Redacția Știri pentru viață a realizat o serie de interviuri cu cei care aleargă la maraton. Astfel veți avea ocazia să cunoașteți câte un participant în fiecare zi….
1:10, sâmbătă, 24 mai, 2014 | Continuarea
Casa Domnului
Într-o seară de iarnă, o tânără familie stătea în jurul mesei. Tatăl era trist şi apăsat de griji, iar mama plângea, ţinându-şi faţa în palme. Fetiţa lor cea mică, mirată de această situaţie, se apropie încet şi întrebă:. – Mamă, de ce plângi? – Fata mea, sunt zile grele nu mai avem bani şi pentru…
8:19, vineri, 23 mai, 2014 | Continuarea
În căutarea fecioriei
Câțiva studenți de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării m-au invitat la o conferință de presă cu tema: „Concubinajul: îl reneg sau îl accept?”, unde să punem în discuţie acest fenomen ce ia amploare în rândul tinerilor, explicând necesitatea binecuvântării pentru fiecare familie. Tot zilele acestea în Chișinău a fost inaugurat un Monument…
6:12, miercuri, 21 mai, 2014 | Continuarea
Cum îi putem obişnui pe copii să se roage în fiecare zi?
Întâi de toate, trebuie să le dăm propriul exemplu de rugăciune zilnică, fără a-i obliga. În timpurile de demult cea mai importantă pentru copil era învăţarea rugăciunilor de seară şi de dimineaţă. Această învăţare a rugăciunilor se transmitea de la o generaţie la alta. Din păcate, tradiţia bisericească a fost întreruptă în acest sens. Astăzi,…
11:35, marți, 20 mai, 2014 | Continuarea
Combaterea celor trei obiecţii neoprotestante împotriva cultului Maicii Domnului
1) „Maica Domnului este o simplă femeie” Această idee este argumentată de neoprotestanţi pe considerentull că Însusi Mântuitorul i s-a adresat de mai multe ori Fecioarei Maria numind-o «femeie» (Ioan, 2, 4; Ioan 19, 26). Şi Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre naşterea Mântuitorului dintr-o simplă «femeie» (Gal., 4, 4). Deci, spun ei, atât Mântuitorul cât şi…
10:55, luni, 19 mai, 2014 | Continuarea
Familia sub atac . Fenomene de-a dreptul uluitoare într-o societate laicizată și îndepărtată conştient de Dumnezeu
Astăzi, în societatea laicizată, îndepărtată conştient de Dumnezeu, observăm fenomene de-a dreptul uluitoare. Politicienii declară anul cutare – anul familiei – şi divorţează! Oamenii care vorbesc cel mai mult şi frumos de patriotism se dovedesc nişte hoţi şi trădători! Făţărnicia celor care speculează cu cele mai sacre noţiuni stârneşte şi revoltă, şi repulsie, dar şi…
2:09, luni, 19 mai, 2014 | Continuarea

