Header image

Articole din rubrica Articole, Citate și cugetări, Nicolae Velimirovici, Postul Mare

O, Doamne, cât de adâncă e inima omului! – Gânduri pentru a 4-a săptămână a Postului Mare

„Din inimă ies gânduri rele, ucideri, preacurvii, curvii, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sânt care spurcă pre om.” /Mat. 15:19/ 1. Aceste cuvinte le-a spus Domnul tău, fiule. Acestea Le-a spus Evreilor necreştinaţi a căror inimă, din pricina păcatului strămoşesc şi păcatului lor, se preschimbase în izvor nu al vieţii, ci al morţii şi a…

9:41, luni, 20 martie, 2017 | Continuarea

Singura cale corectă spre vindecare de depresie este îndreptarea vieții după poruncile lui Dumnezeu

Depresia (de la cuvântul latinesc depressio-„constricție”, „apăsare”) este dispoziția sufletească abătută, însoțită de moleșeală, astenie, de o apreciere descurajată – pesimistă a evenimentelor. Această suferință este cunoscută omenirii din timpuri îndepărtate, de când s-a petrecut căderea în păcat a celui dintâi om. Conform unui studiu făcut în anul 1983 s-a calculat că în lume la momentul…

6:28, vineri, 17 martie, 2017 | Continuarea

Cum să-L iubesc pe Dumnezeu mai mult decât pe copilul meu?

Cum să-L iubesc pe Dumnezeu mai mult decât pe copilul meu, pentru că aşa s-ar cuveni? Ei bine, cu iubirea pe care o împărtăşesc copilului meu, cu iubirea pe care o împărtăşesc soţului meu, cu iubirea pe care o împărtăşesc semenilor mei, cu ea cu tot mă duc înaintea Iui Dumnezeu şi pe ea I-o…

4:30, vineri, 17 martie, 2017 | Continuarea

14 reguli pentru mergerea la biserică, dacă vreţi să fiţi fii cu adevărat ai Bisericii lui Hristos

Fraţilor, trebuie să ştiţi că un creştin care merge la biserică are 14 reguli canonice de bună cuviinţă, dacă vrea să-i folosească sfânta biserică. Dacă nu le împlineşte, se duce la biserică spre osândă. Am să vă spun regulile de bună cuviinţă pentru un creştin care merge la sfânta biserică. Dacă vreţi să fiţi fii…

12:24, joi, 9 martie, 2017 | Continuarea

Piedici la primirea Sfintei Taine a Cununiei

Obstacole de ordin religios În prezent principalul obstacol religios pentru administrarea Cununiei este apartenenţa la altă confesiune creștină sau la altă religie a unuia dintre candidaţii la Cununie. Căsătoriile mixte constituie una dintre cele mai acute probleme și în prezent este rezolvată individual de Bisericile Ortodoxe autocefale. Astfel, Biserica Ciprului, referindu-se la Canonul 14 al…

10:39, vineri, 17 februarie, 2017 | Continuarea

Cuvânt de învăţătură la Sfinţii Trei Ierarhi

“Începutul înţelepciunii este frică de Dumnezeu şi priceperea este ştiinţa Celui Sfânt” (Pilde 9, 10) Iubiţi credincioşi, Cu milă şi cu indurarea Preabunului nostru Dumnezeu Cel în Treime închinat şi mărit, am ajuns şi în anul acesta la prăznuirea marilor ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur. De aceea…

7:00, sâmbătă, 11 februarie, 2017 | Continuarea

Un bărbat îşi înşeală femeia, se poate justifica aşa ceva?

Dar dacă îmi dau seama că nu am nici un punct comun cu ea? Cum adică să nu ai nici un punct comun? Cu ce poţi dovedi că nu ai nici un punct comun? E un moft. Nu e o justificare. Adică pur şi simplu un bărbat îşi lasă nevasta şi copiii pentru că i…

8:34, joi, 2 februarie, 2017 | Continuarea

„Nu uita ce e mai important!“

Povestea spune că o femeie săracă cu un copil în braţe, trecând pe lângă o peşteră, a auzit o voce misterioasă care i-a spus: „Intră şi ia tot ce îţi doreşti, dar nu uita ceea ce este mai important. Aminteşte-ţi că după ce vei ieşi, peştera se va închide pentru totdeauna. Aşa că profită de…

8:59, joi, 26 ianuarie, 2017 | Continuarea

Pământul pe care ni l-a dat Dumnezeu e sfânt

Omul trebuie să știe că pământul pe care ni l-a dat Dumnezeu e sfânt. Că dacă ne-a născut Dumnezeu aici, în România, aici trebuie să-mi trăiesc viața. De ce trebuie să-l corectez eu pe Dumnezeu (Nu, eu vreau să trăiesc în America. Dacă Dumnezeu credea că e bine ca să mă fi născut în America,…

1:15, joi, 26 ianuarie, 2017 | Continuarea

Rugăciunea din inimă ajută nu numai pe ceilalţi, ci şi pe noi înşine

Pentru ca rugăciunea să se facă în chip corect, trebuie să te doară pentru ceilalţi. Pentru că tipicul multor creştini din vremea noastră este să nu dorească să se mâhnească. Chiar şi pensionarii, care toată ziua stau, nu se duc să se apropie de un copil părăsit, deoarece aceasta cere durere de cap. Mănân­că, îşi…

6:51, luni, 23 ianuarie, 2017 | Continuarea

Rugăciuni pentru ajutor la învăţătură

Rugăciune pentru elevi de şcoală Doamne Iisuse Hristoase, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu; ascultă cererea robului Tău… dă-i crier luminat, minte ageră, judecată grabnică, dreaptă, adevărată şi luminată, ca să poată răspunde cu duh de convingere, drept şi înţelegător la întrebările puse de profesorii lui, şi să reuşească cu bine în toate după voia Ta…

1:00, miercuri, 11 ianuarie, 2017 | Continuarea

Cuv. Paisie Aghioritul – “Cu munca şi grija multă se uită de Dumnezeu”

Cum nu trebuie să lucreze creştinul? În ziua de azi, oamenii sunt foarte zăpăciti, fiindcă nu trăiesc simplu. Deschid multe fronturi, şi se pierd în grija cea multă. Eu pun în randuială un lucru-două, şi abia apoi mă gîndesc la altele. Niciodată nu fac mai multe lucruri deodată. Acum mă gandesc să fac lucrul cutare….

11:39, marți, 3 ianuarie, 2017 | Continuarea

Cuvânt la Sfântul Ierarh Nicolae

“…Sfântul Nicolae a fost făcător de minuni, adică a avut de la Dumnezeu darul de a face minuni. Care sunt minunile Sfântului Nicolae, puteţi să le vedeţi în sinaxarul său, care este foarte emoţionant.  Eu, din mulţimea minunilor Sfântului, vreau să vă amintesc aici doar una, care mi-a pricinuit o deosebită impresie şi emoţie; voi…

8:51, luni, 19 decembrie, 2016 | Continuarea

Sfânta Muceniţă Ecaterina – logodnica lui Hristos

Sfânta Ecaterina, iubiţii mei, este o mustrare pentru poporul nostru. Mustrare mai întâi pentru femeile a căror minte le este la frumuseţea trupească şi nu se îngrijesc de cea sufletească. În al doilea rând este o mustrare pentru bărbaţii care se dovedesc inferiori femeilor. Iar în al treilea rând este o mustrare a noastră, a…

11:18, marți, 6 decembrie, 2016 | Continuarea

25.000.000 de avorturi sau poporul care a avortat un popor

Câte avorturi s-au făcut în cei 25 de ani de la „revoluţie”? Câte avorturi s-au făcut în ultimii 50 de ani? Ei bine, mult mai multe decât cei în viaţă. Începând cu 1958 şi până în prezent s-au făcut aproape 25.000.000 de avorturi. Oameni buni, 25 de milioane de avorturi. Vorbim de întreruperi voluntare de…

10:38, miercuri, 30 noiembrie, 2016 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com