Articole din rubrica Articole, Blogger, Cateheza, Teologie
Izvoarele cunoaşterii lui Dumnezeu
Creştinismul este religie revelată, adică toate câte le ştim despre Dumnezeu au fost descoperite de El Însuşi. Creat după «chipul» lui Dumnezeu, omul avea menirea să ajungă «asemenea» Lui prin virtute…
12:14, vineri, 29 decembrie, 2023 | Continuarea
“Am văzut pe Domnul…” | Predică în Duminica Tomei
“Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut” (Ioan 20, 29). Aceste cuvinte le-a grăit Domnul credinciosului Său ucenic, care n-a vrut să creadă în învierea Domnului atunci când ea…
11:17, sâmbătă, 22 aprilie, 2023 | Continuarea
Halloween-ul, transformarea sfinţilor în vrăjitori
Dovleci, măşti, costume, focuri, copii, spirite bune sau rele, fantome, vârcolaci, colindat, chiar şi UNICEF. Toate în numele sfinţilor, într-o sărbătoare de import, cu nume pe cât de generos, pe…
12:30, marți, 29 octombrie, 2019 | Continuarea
Raport: Creştinismul – cea mai persecutată religie
În marea de cancanuri şi încăierări politice dâmboviţene a trecut cu totul neobservat un raport publicat de organizaţia ACN International (Aid the Church in Need) şi preluat de Newsweek în…
11:25, sâmbătă, 28 aprilie, 2018 | Continuarea
IPS Iosif despre societatea secularizată: Foarte greu poţi să mai spui astăzi că eşti creştin
În omilia rostită cu prilejul Botezului Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif a abordat mai multe subiecte actuale, precum secularizarea şi greutăţile prin care trec creştinii în prezent. „Foarte greu poţi să…
10:59, miercuri, 10 ianuarie, 2018 | Continuarea
De ce nu trebuie sărbătorită ziua de 8 martie? Care este sărbătoarea femeii creștine?
Cu totii stim ca 8 Martie este “ziua internationala a femeii”. De asemenea stim ca femei sint in toate tarile lumii. Cu toate acestea, in ultimii ani ne-am dat seama…
8:24, miercuri, 8 martie, 2017 | Continuarea
Sute de musulmani din Orientul Mijlociu, din zonele măcinate de conflicte, se convertesc la Creştinism
Mii de musulmani din Orientul Mijlociu își îndreaptă fața către Iisus Hristos și către ceea ce încep să considere „religia libertății”, pe fondul conflictelor sângeroase care au pus stăpânire pe…
9:33, marți, 10 ianuarie, 2017 | Continuarea
Bashiqa, Irak: Kurzii înalţă din nou crucea pe biserică
Clopotele bisericii au sunat din nou în orașul Bashiqa, din nordul Irakului, pentru prima dată de când a fost capturat de militanții „Statului Islamic” în urmă cu doi ani, conform…
11:45, vineri, 25 noiembrie, 2016 | Continuarea
Părintele Serafim Rose – Zece cuvinte memorabile
„Este mai târziu decât credeţi! Grăbiţi-vă deci ca să faceţi lucrarea lui Dumnezeu” „ Această ultimă afirmaţie avea, desigur, o semnificaţie apocaliptică, pentru că Părintele Serafim Rose simţea cu tărie…
7:10, marți, 23 august, 2016 | Continuarea
Iisus Hristos ieri şi azi şi în veci este Acelaşi
– Părinte, adesea se vorbeste despre “înnoire in Biserica”, ca şi cum Biserica îmbătrâneşte şi are nevoie de înnoire! – Da, a îmbătrânit!… Dar chiar şi cei care nu au…
10:22, marți, 23 august, 2016 | Continuarea
Desăvârşirea omului în Creştinism
Chipul lui Dumnezeu în om este izvor de virtuți, care constă mai ales în tendinţa înnăscută de a săvârşi binele. Chipul lui Dumnezeu în om constă în puterile lui duhovnicești,…
3:40, joi, 16 iunie, 2016 | Continuarea
Omul zilei de azi…(O predică extraordinară, care merită fi asculată)
„De ce eşti, sfântă sihăstrie Aşa tristă şi pustie? De ce plâng clopotele tale, Aşa dulce, aşa cu jale?” „Fraţi creştini, putem spune, că primii creştini, primii creştini ai primelor…
10:00, marți, 7 iunie, 2016 | Continuarea
Pentru primă dată în 800 de ani, la Oxford, Creștinismul nu mai este studiat obligatoriu
Studenții teologi de la Oxford nu vor mai fi obligati sa studieze Creștinismul in cadrul cursurilor, pentru prima dată în 800 de ani, in urma unor plangeri din partea acestora…
10:43, miercuri, 6 aprilie, 2016 | Continuarea
Această lume moare, iar voi vă purtați ca și cum navigați într-o croazieră captivantă
– Cand, ocupandu-ne cu activitatea misionara, discutam cu oamenii pe strada, cu ce trebuie sa incepem? Trebuie sa facem referire la Evanghelie sau trebuie sa vorbim in acel limbaj care…
12:30, joi, 3 martie, 2016 | Continuarea
Mărturisirea lui Hristos înaintea oamenilor
Zic unii oameni: nu mă lepăd de Hristos, Îl iubesc, Îl mărturisesc, Îl venerez, însă în inima şi sufletul meu, în lăuntrul meu, în ascunzişul persoanei mele intime. Cu gura,…
7:00, luni, 29 februarie, 2016 | Continuarea