Header image

Articole din rubrica Articole, Vieţile Sfinţilor

Viaţa Sfintei Mari Mucenițe Marina

Sfânta Mare Muceniţă Marina s-a născut în Antiohia Pisidiei din părinţi de neam bun, dar nu binecredincioşi, fiind întunecaţi cu păgânătatea elinească. Tatăl ei, cu numele Edesie, era slujitor idolesc. După moartea mamei sale, Marina rămânând orfană încă din scutece, tatăl său a dat-o la o doică care petrecea într-un sat departe ca la 15…

9:00, sâmbătă, 30 iulie, 2016 | Continuarea

Sfântul Întocmai cu Apostolii, Kneaz Vladimir, încreștinătorul Rusiei

Marele Vladimir, domnul Kievului şi singurul stăpânitor a toată Rusia, era fiul lui Sviatoslav, nepotul lui Igor şi al Sfintei Olga şi strănepotul lui Ruric, cel chemat de la nemţi la domnia Rusiei, care îşi trăgea seminţia sa de la August, Cezarul Romei. Ruric avea scaunul domniei în marele Novgorod; iar Igor Ruricovici, după moartea…

11:40, miercuri, 27 iulie, 2016 | Continuarea

Crâmpeie din viața Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni

Nota Moldova Ortodoxă: În cadrul ședinței Sfântului Sinod din 15.07.2016 (ziua pomenirii Sf. Binecredincios Ștefan cel Mare), în urma raportului PS Pancratie, Episcop de Troițk, Președintele Comisiei Sinodale pentru Canonizarea Sfinților, la cererea ÎPS Mitropolit Vladimir și a Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, au fost luate în unanimitate următoarele decizii: Extras din Condica № 68 – 1. Canonizarea Mitropolitului…

10:00, miercuri, 20 iulie, 2016 | Continuarea

Doamne, ţine-mă viu faţă de Tine, faţă de Crucea Ta, faţă de dragostea Ta iubitoare

Nu atât moartea face ca viaţa să fie tragică, cât faptul că mulţi dintre noi îngăduie morţii să se târască înainte de a muri –  moartea sub forma sclerozării arterelor mentale şi duhovniceşti; moartea sub forma uitării Lui Dumnezeu şi a marii Sale iubiri pentru noi pe cruce, care ar trebui să fie punctul central…

8:40, luni, 4 iulie, 2016 | Continuarea

Ne numim creştini, dar ducem crucea târâş…

Deosebirea, marea deosebire între noi şi Iisus, e că Iisus nu avea vină, pe când noi toţi avem vină. Şi iarăși, cea mai mare deosebire: Cel nevinovat, Iisus a primit crucea, n-a ocolit-o, nu s-a apărat de ea, n-a stricat nevinovăţia Sa, n-a ameninţat stăpânirea omenească ce-L răstignea, ci s-a purtat blând, ca Mielul lui…

8:50, luni, 23 mai, 2016 | Continuarea

Lunea căsătoriei – ”Ce mai faci?” ”O iubesc pe soția mea!”

În goana după confort și viață ușoară nu mai știm că doar prin greutăți și jertfă se sfințește căsătoria și își poate împlini rostul ei creștinesc. Căci, după cum orice realizare nu este prețuită decât dacă este însoțită de un anumit efort, și căsătoria nu poate duce la mântuire dacă nu presupune și anumite dureri,…

10:00, luni, 16 mai, 2016 | Continuarea

Încrederea în Dumnezeu are drept mamă credinţa

Părinte, simt o nesiguranţă, un stres. -Asigură-te, bre, copilaşule, în Dumnezeu. Ştii nu­mai de asigurarea maşinii? Asigurarea lui Dumnezeu n-o ştii? Fă-ti cruce şi, înainte de a face orice, spune: “Hristoase al meu. Maica Domnului, ajută-mă!”. Există asigurare mai mare decât încrederea în Dumnezeu? Atunci când omul se încredinţează pe sine lui Dumne­zeu, primeşte mereu…

9:40, luni, 16 mai, 2016 | Continuarea

La Prohod plângem de bucurie că această suferinţă se va transforma în fericirea Învierii

Astăzi, în Sfânta şi Marea Vineri, în toate bisericile ortodoxe se săvârşeşte Denia Prohodului Domnului, care este de fapt slujba Utreniei Sâmbetei celei Mari. Prohodul sau slujba de înmormântare a Mântuitorului Iisus Hristos „este cea mai frumoasă creaţie liturgică bisericească sau geniul creaţiei liturgice ortodoxe“, spune marele teolog ortodox Serghei Bulgakov. Când cântăm Prohodul Domnului,…

11:55, vineri, 29 aprilie, 2016 | Continuarea

Cuvânt în Marțea Mare al Sfântului Teofan Zăvorâtul

Cum să pășim în urma Domnului și să ne răstignim împreună cu Hristos? „Mergând Domnul spre Patima cea de voie, a zis Apostolilor pe cale: Iată, ne suim la Ierusalim, şi Se va da Fiul Omului precum scrie despre Dânsul. Veniţi, dar, şi noi, cu gânduri curate să mergem împreună cu Dânsul şi împreună să…

10:00, marți, 26 aprilie, 2016 | Continuarea

Aşchii de cer (II)

1. Când l-au prins pe Iisus, preoţii sinedriului I-au reproşat: “Ai vorbit la mii de oameni. N-au înţeles nimic”. Ca şi cum în lumea aceasta ar avea sens doar ceea ce înţeleg cei care nu înţeleg nimic. Preoţii se refereau la fraze de felul: “Eu voi strica Templul acesta şi în trei zile voi ridica…

10:01, marți, 12 aprilie, 2016 | Continuarea

De ce plânge Maica Domnului?

Da, sunt icoane care plâng…. Mulţi oameni, când aud de vreo astfel de minune, se grăbesc să se convingă: dacă nu e adevărat şi dacă e vorba de o înşelătorie? Au fost şi înşelătorii de-a lungul timpului, ce-i drept, dar au fost mult mai multe minuni care au întărit credinţa credincioşilor. Pe mulţi oameni i-am…

11:25, marți, 5 aprilie, 2016 | Continuarea

Crucea lui Hristos și iubirea

„Mai mare iubire decât aceasta nimeni nu are; să-și pună cineva viața pentru prietenii săi. ”(Ioan 15, 13) Ți-a trecut vreodată prin minte că crucea lui Hristos ar putea fi o minunată mărturie a chipului în care Dumnezeu a iubit lumea dintru începuturile ei? Că prin ea a revărsat în lume râuri de iubire, care…

11:20, sâmbătă, 2 aprilie, 2016 | Continuarea

Semnificaţia Crucii în viaţa creştină

„Oricine voieşte să vină după Mine să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie“ (Marcu 8, 34) Ne aflăm în timpul marelui post prin care ne pregătim pentru luminatul Praznic al Învierii Domnului. În mijlocul acestui post Biserica a aşezat Duminica Crucii. Prin aceasta ea a voit să arate credincioşilor şi mai limpede înţelesul şi rostul timpului…

12:18, sâmbătă, 2 aprilie, 2016 | Continuarea

Când a început păcatul să te roadă du-te la „doctor” şi spune păcatele tale!

Care a fost rugaciunea cea mai scurta pentru iertarea pacatelor? Rugaciunea talharului de pe cruce: „Pomeneste-ma, Doamne, si pe mine intru Imparatia Ta”. Dar prin cine se leaga, prin cine se dezleaga crestinul in aceasta Taina? Se leaga si se dezleaga prin Taina Preotiei. Ii auzi pe sectarii Bisericii noastre crestine spunand: „Ne spovedim unul…

11:39, joi, 10 martie, 2016 | Continuarea

Rugăciunea de la „Bezbojenka”

Bezbojenka era un penitenciar special creat pentru mitropoliţi, episcopi, cardinali, rabini, muftii, preoţi budişti, pastori, şamanişti, strânşi din toată ţara. Erau aproape omie de „rătăciţi”, cum îi numea şeful lagărului, Mâşin. De ce au fost adunaţi cu toţii la unloc?! Cei care au avut ideea creării unei astfelde închisori cu subtext educativ, urmând un gând…

10:40, miercuri, 9 martie, 2016 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com