Header image

Articole din rubrica Arsenie Boca, Articole, Sfaturi duhovnicești

Copiii odihnesc şi refac omul!

Copiii odihnesc şi refac omul! Ei rezumă gingăşia şi frumusețea, puritatea şi nevinovăţia şi credinţa. Chiar ei sunt o refacere a omului. Chiar pe Iisus copiii L-au odihnit. Cei mari Îl amărau mereu. Nu ieşise bine din necredincioasa Betsaidă, unde abia tămăduise un orb, n-a izbăvit bine pe Petru de „milostivirea” satanei, când a precizat curajul…

1:33, joi, 11 iulie, 2019 | Continuarea

Pentru cei ce trăiesc necununați

Cei ce trăiesc necununaţi, mai întîi calcă porunca a 7-a „să nu trăieşti în desfrânare”. Deci, toată bălăciunea curvărească este asupra lor şi pe haina botezului. În al doilea rând, se socotesc ca cei ce sunt potrivnici Sfintelor Taine şi harului lucrător prin Sf. Taine. De aceea cei ce trăiesc necununaţi nu se pot împărtăşi…

9:35, vineri, 20 octombrie, 2017 | Continuarea

Dacă ești mereu cu gândul la Dumnezeu, Dumnezeu e întotdeauna cu tine

Mijlocul principal, unic şi mai potrivit pentru dobândirea faptelor ce ţin de mântuire şi de desăvârşirea duhovnicească, este repetarea deasă a rugăciunii, oricât ar fi ea de neputincioasă. Roagă-te şi gândeşte-te la tot ce vrei şi gândurile tale se vor curăţa prin rugăciune; „roagă-te şi fă ce vrei” şi faptele tale vor fi plăcute lui…

3:40, miercuri, 24 mai, 2017 | Continuarea

Pr. Paisie Olaru: fiecare patimă scurtează viața și este echivalentă cu sinuciderea

Dragă tatii, viața asta e foarte grea, trebuie să te lupți până la moarte cu patimile astea ale firii. Focul, iadul și curvia niciodată nu spun că-i de-ajuns. Sunt oameni bătrâni care nu scapă de patima asta. Nu știi sfinții ce luptați erau? Dar te păzește Maica Domnului. Dacă ai credință și frică de Dumnezeu,…

7:54, luni, 8 mai, 2017 | Continuarea

„Roagă-te şi fă ce vrei”

Mijlocul principal, unic şi mai potrivit pentru dobândirea faptelor ce ţin de mântuire şi de desăvârşirea duhovnicească, este repetarea deasă a rugăciunii, oricât ar fi ea de neputincioasă. Roagă-te şi gândeşte-te la tot ce vrei şi gândurile tale se vor curăţa prin rugăciune; „roagă-te şi fă ce vrei” şi faptele tale vor fi plăcute lui…

8:00, marți, 29 septembrie, 2015 | Continuarea

De ce nu au voie femeile în Sfântul Altar?

De ce nu este permis accesul femeii în Sfântul Altar? De ce totuşi, în anumite situaţii,femeile au acces dincolo de Catapeteasmă? Practică oare Ortodoxia misoginismul? Lumea bărbaţilor a acaparat şi izvorul sfinţeniei? Iată câteva întrebări ale omului contemporan, la care vom încerca un răspuns teologic. Pentru a obţine răspunsurile corecte la întrebările de mai sus…

9:29, joi, 10 septembrie, 2015 | Continuarea

A educa mai înseamnă și a organiza viața copilului

Se spune că atunci când crești un copil, cel mai important este a-l educa corect. Dar cum e posibilă realizarea acestui lucru dacă ziua întreagă ești la serviciu, iar seara, din cauza multor griji, ești foarte obosit? A educa mai înseamnă și a organiza viața copilului. E bine ca el să aibă și anumite obligații…

8:00, marți, 8 septembrie, 2015 | Continuarea

Maica Domnului este călăuzitoare în redobândirea virtuților

Maica Domnului este călăuzitoare în redobândirea virtuților. Fecioria ei vindecă nefecioria noastră. Curăția ei vindecă necurăția noastră. Feminitatea ei vindecă lipsa noastră de tandrețe și de discreție. Prezența Maicii Domnului în mijlocul postirii este, dacă vreți, harisma prin care, cu discreție, Dumnezeu ne îndeamnă să-L redobândim și să-L naștem pe Hristos încă o dată în…

2:53, vineri, 21 august, 2015 | Continuarea

Se mai merită să ţii fecioria în ziua de azi?

Se mai meritã sã tii fecioria în ziua de azi? Adina Draga mea Adina Oare de ce mă doare întrebarea ta mai mult decât durerea ta care răzbate prin ea? De obicei, ce ajunge la mine printr-o întrebare este durerea celui care îmi scrie, sau nedumerirea lui, sau provocarea pe care mi-o aruncă! Foarte rar…

6:30, joi, 30 iulie, 2015 | Continuarea

Nu vreau să am un prieten numai pentru a zice că am…

– Multe prietene mi-au zis că-s habotnică, dar eu nu vreau să am un prieten numai pentru a zice că am. Sfinţia voastră ce ziceţi? – Minunat spui şi bine faci! Noi nu trebuie să avem prie­teni, noi nu trebuie să ne căsătorim, noi nu trebuie să nu ne căsătorim, noi nu trebuie să ne…

3:17, joi, 23 iulie, 2015 | Continuarea

Ce este sufletul?

“- Sufletul este totul pentru om. Am putea spune ca este viata si dumnezeul trupului nostru pamantesc. Dumnezeu i-a dat acestuia posibilitatea de a-l insufleti si de a-l carmui, de a-l odihni si de a-l incalzi cu caldura. Fara acesta, trupurile noastre ar fi lut, cenusa si praf.[…] Firea omului este duhul intelegator, usor, foarte…

3:00, joi, 21 mai, 2015 | Continuarea

Cum ajunge cineva în starea în care poa­te să le vadă pe toate curate?

– Părinte, cum ajunge cineva în starea în care poa­te să le vadă pe toate curate? – Trebuie să se cureţe inima ca să se odihnească în el harul lui Dumnezeu. Oare nu spune psalmul: Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule (Ps. 50, 12)? Când se va curăti inima cea bărbătească sau cea femeiască, atunci va…

6:26, duminică, 10 mai, 2015 | Continuarea

Să ne ostenim a dobândi virtutea curăţiei

Unii, în mod greşit, confundă curăţia cu fecioria. Şi, pentru faptul că fecioria nu este obligatorie, ei socotesc şi curăţia ca pe un lucru neobligatoriu pentru toţi oamenii. „Monahii şi monahiile au făcut legământul fecioriei – spun ei – şi trebuie, prin urmare, să se afierosească unei vieţi de curăţie, însă noi, oamenii trăitori în lume şi cu fa­milie,…

9:53, vineri, 8 mai, 2015 | Continuarea

„Tată, uite un Doamne- Doamne viu!”

Odată un copil care era în braţele tatălui său, fiind în biserică, a strigat tare spre uimirea tuturor când a ieşit preotul îmbrăcat în veşminte din Altar: „Tată, uite un Doamne- Doamne viu!” (adică nu ca cei de pe fresca pereţilor bisericii). Inima curată, nevinovată, a acelui copil a arătat simplu, dar tare, că Dumnezeu…

11:41, sâmbătă, 11 aprilie, 2015 | Continuarea

Ce putem face dacă iubim un necredincios?

Ce putem face dacă iubim un necredincios? D-apăi iubeşte-l! Are mare nevoie de iubire necredin­ciosul, dar iubeşte-l ca o credincioasă, să vadă şi el cum iubeşte o fata credincioasă. Am avut la noi, la Centrul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, o studentă care lucra în perioada Facultăţii, care era credin­cioasă, foarte credincioasă, şi s-a îndrăgostit…

2:02, miercuri, 4 februarie, 2015 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com