Header image

Articole din rubrica Cateheza, Primii pași în biserică, Sfaturi duhovnicești, Teologie

Cum să ne rugăm cu rugăciunea lui Iisus

Părinţii noştri cei cercaţi ne învaţă că uneori trebuie să zicem toate cuvintele rugăciunii, iar alteori, mai cu seamă la început, din pricina neputinţei minţii de a ţine mai multe cuvinte, să spunem Doamne Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă. Nu trebuie însă să schimbăm des cuvintele rugăciunii şi să spunem când una, când alta, deoarece…

12:25, marți, 6 septembrie, 2016 | Continuarea

Să găseşti o rugăciune pe care să o poţi spune cu toată mintea ta

Dacă rugăciunea pe care doreşti s-o aduci lui Dumnezeu nu este importantă şi semnificativă pentru tine în primul rând, nu o vei putea prezenta Domnului. Dacă eşti neatent faţă de cuvintele pe care le pronunţi, dacă inima ta nu le resimte sau dacă viaţa nu îţi este îndreptată în aceeaşi direcţie cu rugăciunea ta, aceasta…

10:50, luni, 28 septembrie, 2015 | Continuarea

„Nu voi cere ajutorul nimănui, ci vreau ca Tu să mă ajuţi”

De cele mai multe ori, rugăciunea noastră nu are destulă însufleţire, destulă convingere, destulă credinţă tocmai pentru că deznădejdea noastră nu este destul de adâncă, îl vrem pe Dumnezeu împreună cu atât de multe alte lucruri pe care le avem, dorim ajutorul Lui dar în acelaşi timp încercăm să obţinem ajutor de oriunde putem, şi-L…

8:22, marți, 8 septembrie, 2015 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com