Articole din rubrica Articole, Ateism, Recenzii
Ateismul în trecut şi în prezent
Fragment din ”Cartea de căpătîi a ateistului” Așa se intitulează primul capitol al Cărții de Căpătîi a ateistului. Trecutul întunecat, comparat cu prezentul luminos, care promite un viitor și mai…
3:30, luni, 22 iulie, 2013 | Continuarea
Acatistul Sfântului Ierarh Grigorie Teologul
După obişnuitul început, se zice: Condacul 1 Pe marele Ierarh şi apărător al Sfintei Treimi, veniţi toţi cu duhovniceşti laude să-l fericim şi din izvorul învăţăturilor lui luând cuvinte de…
4:15, luni, 25 martie, 2013 | Continuarea
Canonul Sf. Andrei Criteanul la Catedrala “Sf. Cneaz Alexandru Nevski” din Ungheni
În prima zi a Postului Sfintelor Paşti, Prea Sfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni a oficiat în prezența slujitorilor Catedralei şi a numeroşilor credincioși, slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul la…
10:45, marți, 19 martie, 2013 | Continuarea
Tăcere și Mărturisire – La Multi Ani Parintelui Iustin Pârvu la 94 ani
– Parinte, Biserica este astazi clatinata de multe devieri. Ce atitudine sa avem fata de ele? – Cei ce marturisesc aparandu-si credinta sunt ca niste apologeti ai vremurilor acestora. Este…
9:55, luni, 11 februarie, 2013 | Continuarea
Acatistul Sfântului Ierarh Grigorie Teologul
Rugaciunile incepatoare: In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin. Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie! Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie! Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava…
11:54, miercuri, 6 februarie, 2013 | Continuarea
Viaţa Sfântului mărturisitor Marcu Eugenicul, episcopul Efesului
Parintele nostru între sfinti Marcu Eugenicul (1392-1444), mitropolitul Efesului, s-a nascut Manuel, din Gheorghe si Maria, amândoi din neam credincios si vita slavita în Constantinopolului, capitala Imperiului Roman si a…
10:51, vineri, 1 februarie, 2013 | Continuarea
Acatistul Sfântului Ierarh Marcu, Mitropolitul Efesului
Facere a monahului Andrei Kapsocalivitul După obişnuitul început, se zic: CONDACELE şi ICOASELE: Condacul 1: Pe alesul şi marele mărturisitor veniţi o iubitorilor de mucenici să lăudăm pe Marcu cel…
10:44, vineri, 1 februarie, 2013 | Continuarea
Un strigăt neauzit al Ortodoxiei care a mai rămas în Europa…
În ţara noastră la fiecare sfârşit şi început de an izbucnesc, cu o nouă putere, vechile dispute calendaristice referitoare la data sărbătoririi Naşterii Domnului – la 25 decembrie [stil nou…
12:43, marți, 18 decembrie, 2012 | Continuarea
Toleranţa religioasă, copil cuminte, babă frumoasă…
Toleranta religioasa este vazuta in prezent cel putin ambiguu: pe de o parte, este considerata a fi o realizare revolutionara a demo-cratiei, iar pe de alta – fenomen ce obstructioneaza,…
7:45, vineri, 2 noiembrie, 2012 | Continuarea


Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău