Articole din rubrica Acatiste, Vieţile Sfinţilor
Acatistul Sfintei Mucenițe Chiriachi
Condac 1 Adunându-ne să cerem ajutorul Sfintei Mucenițe Chiriachi în nevoile și necazurile ce ne cuprind pe noi, să o lăudăm pentru nevoințele sale cele purtătoare de biruință și să-i strigăm cu credință: Fecioară sfântă, roagă pe Milostivul Dumnezeu să ne dea cuvânt luminat, pătrunderea minții și curăția în gând și în fapte bune, ca…
2:48, sâmbătă, 20 iulie, 2024 | Continuarea
Sfântul Mucenic Ţarul Nicolae al II-lea şi familia sa de martiri
În apropiere de Sankt Petersburg, la 19 mai 1868, s-a născut ţarul Nicolae al II-lea, în ziua de prăznuire a Sfîntului şi Dreptului Iov. Din acest motiv, ţarul obişnuia să spună: “M-am născut în ziua de prăznuire a Sfîntului Iov, mult pătimitorul, şi sunt sortit să sufăr”. După 23 de ani de domnie, în ziua…
9:55, miercuri, 17 iulie, 2024 | Continuarea
Sfântul Nicolae Velimirovici – Predică la Duminica Tuturor Sfinţilor
Trimite un gospodar argatul la oi fără merinde ? Trimite un tată la câmp pe fiul său fără plug și fără boi ? Trimite un comandant de oşti soldatul în bătălie fără arme ? Nu. Nici Dumnezeu nu trimite pe slujitorii Săi, pe fiii Săi, pe oștenii Săi în lumea aceasta, fără hrană, fără unelte…
8:50, sâmbătă, 29 iunie, 2024 | Continuarea
„Împărate ceresc, mângâietorule…” – Sfântul Luca al Crimeei la Ziua Sfântului Duh
La sarbatoarea Sfantului Duh se cuvine ca toata profunzimea gandului si a inimilor noastre s-o indreptam spre cunoasterea Lui. In rugaciunea Sfantului Duh, pe care o stiti, se spun extrem de multe lucruri despre El. Trebuie sa intelegeti aceasta rugaciune.„Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului” -Acesta este Mangaietorul nostru, Acel Mangaietor pe Care L-a trimis Domnul…
7:00, luni, 24 iunie, 2024 | Continuarea
Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava
Condacul 1 Apărătorului şi sprijinitorului creştinătăţii, împotrivitorului şi surpătorului păgânătăţii, mucenicului celui de curând arătat, ostaşului lui Hristos celui adevărat, care ca un soare Bisericii Răsăritului a strălucit, şi pe credincioşi de veselie i-a umplut, toţi acum din suflet cântări de mulţumire şi de laudă să-i aducem, şi cu dorire să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane,…
4:16, vineri, 14 iunie, 2024 | Continuarea
Viața Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava
Mulţi au vieţuit în lume viaţă bună şi plăcută lui Dumnezeu, după învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos şi după învăţătura Sfinţilor Lui Apostoli. Dintre aceştia este şi Sfântul Ioan, Marele Mucenic al lui Hristos, care deşi s-a arătat cu mult timp mai târziu, însă nu este mai mic decât cei de demult. Căci Stăpânul Hristos…
4:10, vineri, 14 iunie, 2024 | Continuarea
Sfântul Ioan Gură de Aur – Cuvânt la Înălţarea Domnului
„Deci, Domnul Iisus, după ce a grăit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu” (Marcu 16, 19) Ce sărbătoare este astăzi? Este o sărbătoare înaltă şi mare, care covârşeşte mintea omenească, şi vrednică de marea bunătate a Aceluia ce a aşezat-o, adică a lui Dumnezeu. Astăzi neamul omenesc iarăşi…
9:15, miercuri, 12 iunie, 2024 | Continuarea
Sfântul Luca al Crimeei, doctor fără de arginţi şi mărturisitor al Ortodoxiei în prigoana comunistă
„Calea lui Dumnezeu este o cruce de zi cu zi. Nimeni, dar, nu s-a suit la cer fără osteneală”. (Cuviosul Isaac Sirul) Pe 11 iunie, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Luca, Arhiepiscopul Crimeei şi Simferopolului, om de ştiinţă valoros şi vestit, profesor de chirurgie, apreciat în lumea medicală pentru descoperirile sale, dar şi un…
11:12, marți, 11 iunie, 2024 | Continuarea
Suntem născuţi pentru asta! Pentru a iubi!
Suntem născuţi pentru asta! Pentru a iubi! Dar iată care este greşeala educaţiei noastre. Ţi se spune: Nu te juca cu acest copil, este un rău. Nu vorbi cu celălalt, este un mincinos. Şi astfel începe răul. Căci copilul, încă de la începutul vieţii sale, este gata să iubească pre toată lumea. El nu ştie ce…
11:02, miercuri, 15 mai, 2024 | Continuarea
Sfânta şi Marea Joi
Sfânta şi Marea Joi este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor; Cina cea de Taină; rugăciunea din Grădina Ghetsimani; şi începutul Patimilor prin vinderea Domnului de către Iuda. Joi dimineaţă se săvârşeşte Sf. Liturghie, împreună cu Vecernia acestei zile, pomenind şi actualizând Cina cea de Taină în cadrul căreia…
9:00, miercuri, 1 mai, 2024 | Continuarea
Sfânta şi Marea Miercuri: pomenirea femeii celei păcătoase care a uns cu mir pe Domnul
Femeia păcătoasă nu s-a apropiat de Iisus decât după ce alte femei au încurajat-o prin exemplul lor, ca samarineanca, cananeianca, cea cu pierdere de sânge şi multe altele. Conştiinţa sa, remuşcarea păcatelor sale au reţinut-o totdeauna. Ea nu este vindecată chiar în public: ea primeşte acest har în mod particular şi în taina unei case….
9:15, marți, 30 aprilie, 2024 | Continuarea
Rugăciunea de acasă în timpul postului
Să spunem rugăciunea cu frică și cu cutremur, ca și cum am șopti-o în urechea lui Dumnezeu. În special acum când ne aflăm într-o perioadă mai accentuată de pregătire este mai ușor să ne formăm deprinderi duhovnicești care să ne însoțească atât în timpul postului cât și în afara lui. Astfel este foarte important să…
7:30, miercuri, 10 aprilie, 2024 | Continuarea
A se învăţa omul a posti este o luptă şi trebuie voinţă
Ai auzit de Cuviosul Paisie cel Mare? Patruzeci de ani a trăit numai cu Sfânta Împărtăşanie. Se împărtăşea o dată la 40 de zile şi nu-i mai era foame şase săptămâni! Şi mergând el odată prin pustie, tocmai în ziua în care a împlinit 40 de zile, a întâlnit un om care se tăvălea pe…
9:41, miercuri, 10 aprilie, 2024 | Continuarea
Pomenirea Sfintei Mari Muceniţe Fotinia (Svetlana)
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Fotini, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te mă chinuiesc şi împreună mă rastignesc, şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană,…
11:40, marți, 2 aprilie, 2024 | Continuarea
Criteriul Judecății de Apoi – Ai avut oare inimă de om în tine sau ai avut în loc o piatră?
Judecata lui Dumnezeu nu înseamnă că Dumnezeu ne va măsura virtuţile, că ne va evalua priceperea în materie de credinţă. Să ne gândim la pilda Mântuitorului despre oi şi despre capre. Toate întrebările care se pun acolo se reduc la una singură: cât ai fost pe pământ, inima ta a fost vie sau de piatră?…
2:19, sâmbătă, 9 martie, 2024 | Continuarea

