Header image

Articole din rubrica Articole, Educaţia copiilor, Educaţie, familia crestina, Familii cu mulţi copii, Sfaturi duhovnicești

Cum vede Biserica relaţia dintre mamă şi copil? Cât de importantă este comunicarea dintre copil şi părinte? Interviu cu Maica Siluana Vlad

1. Dacă ar fi să alegeti trei calități obligatorii pe care trebuie să le aibă o mamă, care ar fi acestea? O primă calitate necesară unei mame cred că este să fie credincioasă, în sensul de a trăi credința în Dumnezeu, cât mai profund și mai practic cu putință. Această calitate o va ajuta să fie conștientă…

4:03, luni, 4 noiembrie, 2019 | Continuarea

Dragostea maternă este unică

Toate amintirile noastre din copilărie ne aduc înaintea ochilor gesturile frumoase și mișcătoare, neuitate și vrednice de urmat ale iubirii mamei. Iubirea mamei este atât de mare încât nu se descrie și nu se măsoară. Este dar dumnezeiesc pe care-l primim câtă vreme trăiește mama noastră iubitoare. Și când pleacă la Ceruri ducem dorul iubirii…

11:57, vineri, 28 iunie, 2019 | Continuarea

Sã vii acasã cã doar tu ai unde veni…

Mi-aduc aminte, a fost odatã la noi o împrejurare mai grea si mama a zis: „Apoi, dacã nu mai poti sta aici, sã vii acasã, cã doar tu ai unde veni”. E ceva atât de înduiosãtor, atat de placut, atat de dulce… Vedeti ce înseamnã inima de mamã? Nu te lasã niciodatã, niciodata, orice ar…

9:10, duminică, 3 februarie, 2019 | Continuarea

Mama nu poate fi înlocuită de nimeni în creșterea copiilor

A fi mamă e o slujire, iar cea dintâi condiţie a slujirii credincioase este abnegaţia. Mama adevărată, credincioasă chemării sale, nu spune: „Iată fiul meu, pe care l-am născut pentru mine însămi”; ea gândeşte: „Iată un om care s-a născut în lume spre binele lumii”. Ce va fi pruncul acesta? (Luca 1, 66) – întreabă…

12:37, vineri, 29 septembrie, 2017 | Continuarea

Cîntec pentru mama

Cînd eram mic, la fiecare zi de naștere, dar mai ales la 8 martie, îi făceam mamei cadouri. Împărați din hîrtie colorată, cai de plastelină, fel de fel de desene, mici sculpturi, chiar și portretul ei l-am făcut prin clasa a treia. Cînd mama a făcut 60 de ani, am făcut la fel. Continui să-i…

1:43, miercuri, 8 martie, 2017 | Continuarea

Mamă doar pe jumătate

Copil fiind priveam la relaţiile care existau în familia mea, şi mă gândeam, că atunci când îmi voi întemeia o familie, voi ţine minte „cum a fost” şi voi face concluziile necesare pentru a deveni o mamă foarte bună. Neapărat voi merge cu copiii la plimbare (cu mine se plimba doar tata), voi juca şah cu ei (mama…

8:22, joi, 28 ianuarie, 2016 | Continuarea

Şase pui şi-o biată mamă

Mai demult, o rândunică avea-n cuibu-i şase pui Şi privea la ei sărmana, ca la chipul soarelui: De cu zori pornea-săgeata-căutând, pe deal şi văi, Hrana pentru puii săi Şi-n iubirea-i nu o dată S-a culcat ea nemâncată, Dar destul de fericită că nu s-a-ntâmplat nicicând: Dintre pui, s-adoarmă vre-unul ars de sete sau flămând,…

10:25, duminică, 24 ianuarie, 2016 | Continuarea

Mamelor, dăruiți, trimiteți binecuvântarea voastră asupra copiilor!

Oh, binecuvântare de mamă! Binecuvântarea care iese din străfundurile inimii mamei, adăpată de harul lui lui Dumnezeu, este o putere creatoare în viața copiilor ei. Binecuvântarea mamei ne este necesară pentru reușita în lucrările noastre și pentru dobândirea fericirii în viață. De aceea, mulți se grăbesc, vin chiar din străinătate, fără să ia seama la…

9:55, miercuri, 20 ianuarie, 2016 | Continuarea

Cum au apărut macii

Demult, trăia într-o căsuţă mică, de la marginea unui sat, o femeie văduvă, care avea un băiat cuminte şi bun. Însă erau săraci, trăind în lipsuri şi greutăţi. Aşa se face că într-o zi biata mamă nu a mai avut ce pune pe masă. Cu inima strânsă, l-a trimis pe băiat la un văr din…

11:22, vineri, 27 noiembrie, 2015 | Continuarea

Luăm energia și îndreptăm gândul spre Dumnezeu

Vă voi da un exemplu. Eram în Cipru și prietenii meu urmau să vină să mă ia de la mama de-acasă ca să mergem în alt sat, pentru Liturghie. Aranjasem să vină să mă ia de la ora șase; Liturghia trebuia să înceapă la șapte și din Nicosia până în sat era o oră de…

3:53, luni, 13 iulie, 2015 | Continuarea

Rugăciunea mamei te ajunge din fundul mării

Înrâurirea duhovnicesc-genetică a mamei asupra copilului său este întipărită atât în eposul popoarelor, cât şi în experienţa ascetică a creştinilor. Inima mamei iubitoare este un organ aparte, foarte sensibil, de comunicare cu copiii. El este uluitor de exact „reglat” pe „frecvenţa de transmisie” a copilului său. „Rugăciunea mamei te ajunge din fundul mării” – glăsuieşte înţelepciunea poporului….

9:30, luni, 6 iulie, 2015 | Continuarea

Este un păcat să nu-ţi alăptezi copilul din orice motiv în afară de boală

Este un păcat să nu-ţi alăptezi copilul din orice motiv în afară de boală. O asemenea atitudine perverteşte radical instinctul matern, se împotriveşte planului dumnezeiesc privitor la familie şi la căsnicie. În plan psihologic, trecerea bruscă şi prematură la alimentaţia artificială reprezintă un stres puternic. Nou-născutul rămâne lipsit de lucrul principal – de comunicarea cu…

3:16, miercuri, 27 mai, 2015 | Continuarea

Pe ce se bazează posibilitatea succesului în cazul unei adopţii?

În România adopţia sperie. Pe de o parte, familiile care nu îşi cresc copiii sunt blamate fără a cerceta situaţia lor exactă. Pe de altă parte, în dezbaterile pe tema adopţiei vorbim prea mult despre cât de greu este să adopţi un copil, despre problemele care pot apărea pe parcurs, despre dificultatea părinţilor de a…

9:57, marți, 21 octombrie, 2014 | Continuarea

Mama

A venit aseară mama, din sătucu-i de departe, Să mai vadă pe fecioru-i, astăzi “domn cu mulă carte”! A bătut sfios la uşă, grabnic i-am ieşit în prag; Ni s-a umezit privirea de iubire şi de drag. Sărutându-i mâna dreaptă, ea m-a strâns la piept, duioasă, Şi-ntrebând-o câte toate, am intrat apoi în casă. Înăuntrul…

5:10, duminică, 17 august, 2014 | Continuarea

Cele 8 minciuni ale unei Mame

1. Povestea incepe cand cel care a impartasit aceasta poveste era un copil. A venit pe lume intr-o familie saraca in care mancarea lipsea uneori de pe masa. Ori de cate ori era mancare, mama ii dadea portia sa copilului spunandu-i “mananca si aceasta portie, fiule, mie nu imi este foame”. A fost prima minciuna…

10:02, vineri, 30 mai, 2014 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com