Articole din rubrica Citate și cugetări, Motivatoare, Paisie Aghioritul
Ce este dreptatea dumnezeiască?
Părinte, ce este dreptatea dumnezeiască? – Dreptatea dumnezeiască este să faci ceea ce îl odihneşte pe aproapele tău. Dacă, de pildă, ai de împărţit ceva cu cineva, dă-i nu numai jumătate din ceea ce ai, ci cât vrea acela. Să-l întrebi: „Câte vrei? Două şi jumătate? Trei? Ia-le”. Să dai cele bune şi să-ţi iei…
6:30, luni, 23 ianuarie, 2017 | Continuarea
Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face!
Omule, vrei tu ca altul să-ți fure lucrul tău? Sau să te ocărască, sau să te necinstească, sau să se răzbune, sau să-ți facă alt rău? Deci, dacă nu vrei, nu fă nici tu la altul! Eu nu vreau ca altul să mă vorbească de rău; deci nu trebuie să-l bârfesc nici eu! Eu nu…
9:40, marți, 12 ianuarie, 2016 | Continuarea
Dreptatea dumnezeiască
Un ţăran bun la suflet şi credincios era nedumerit despre cum primesc unii în viaţă, răi fiind, numai bine, iar alţii, buni fiind, au parte de rău. De aceea, adeseori se întreba: „Ce ciudată e lumea asta! Cum cei mari au de toate şi sunt primiţi oriunde cu mare pompă, în timp ce pe noi,…
2:40, luni, 21 septembrie, 2015 | Continuarea


În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc