Articole din rubrica Articole, Comentariile zilei
Ce mai scrie prin “Vieţile Sfinţilor”… (exemple de pseudo-aghiografie)
După cum scria părintele Agapie Corbu într-un studiu introductiv, „Vieţile Sfinţilor” şi viaţa bisericească în general este „infiltrată astăzi tot mai mult de o evlavie contrafăcută, de un joc de-a duhovnicia, de o mimată sfinţenie care se lasă lesne sesizată datorită exceselor sentimentale, a disocierii de ascetism, a pietismului adogmatic centrat pe el însuşi…”. Acelaşi teolog spune…
5:51, luni, 25 august, 2014 | Continuarea
Cum se biruie desfrânarea?
Această patimă este foarte întâlnită astăzi, în special printre tineri, dar şi printre cei mai în vârstă. Deşi este foarte răspândită, nu sunt mulţi aceia care o conştientizează, fiind genul de patimă care pe lângă faptul că te face dependent de ea, te face să crezi că ai chiar o nevoie, reală, de acele păcate….
6:41, marți, 10 iunie, 2014 | Continuarea
Rugăciuni pentru a pune început bun în Postul Mare
Rugãciunea Sfântului Efrem Sirul „Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău. Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu…
8:27, joi, 27 februarie, 2014 | Continuarea
Noi zicem că suntem nevinovați, mereu nevinovați…
”Noi zicem că suntem nevinovați, mereu nevinovați. Poate că într-un fel așa este. Poate că faț ă de legile omenești, care nu ne cunosc tainele inimii noastre, suntem într-adevăr fără o vină dovedită, dar oare față de legile lui Dumnezeu, Care ne știe gândurile și faptele noastre ascunse ale fiecăruia suntem oare noi tot așa…
11:11, duminică, 9 februarie, 2014 | Continuarea
Rugăciunea Sf. Efrem Sirul cu mici comentarii
RUGĂCIUNEA SFÂNTUL EFREM SIRUL / SIRIANUL[1] Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei[2], al grijii de multe[3], al iubirii de stăpânire şi al vorbirii în deşert nu le da mie! (o metanie[4]) Iar duhul curăţiei[5], al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-le mie, slugii Tale[6]! (o metanie) Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile…
10:02, luni, 18 martie, 2013 | Continuarea

