Header image

Articole din rubrica Articole, Vitamine duhovnicești

Dacă se iscă furtuna

Fericiți cei blânzi că aceia vor moșteni pământul. (Matei 5, 5) Ce limpede se reflectă cerul cu stelele lui, cu albastrul lui profund și cât de intens strălucesc razele Soarelui și ale Lunii pe luciul neted al unei ape! Dar, îndată ce se iscă o furtună, imaginea cerului dispare, apa se întunecă, se ridică valuri,…

8:40, sâmbătă, 12 decembrie, 2015 | Continuarea

Nefericit te face nu dragostea neîmpărtășită, ci egoismul

În depășirea suferințelor există un sens adânc, fiindcă omul, depășindu-le, se călește și se desăvârșește. O astfel de suferință poate fi și dragostea neîmpărtășită- însă este important cum anume o depășim. Mai întâi de toate, trebuie să ne punem întrebarea: „Și de ce, la drept vorbind, dragostea mea ar trebui să fie împărtășită?” Binențeles, omul…

1:51, marți, 24 noiembrie, 2015 | Continuarea

Rețeta fericirii

Este o reţetă pentru cei care nu-şi fac datorii în această lume, iar dacă sunt dintre cei cu datorii, chiar şi aceştia pot fi fericiţi, acceptând necazul scurt de acum prin care trec şi bucurându-se cu nădejdea la fericirea viitoare, făgăduită tuturor celor care caută dreptatea şi se luptă ca să se păstreze cât mai…

9:19, duminică, 15 noiembrie, 2015 | Continuarea

Băieților, fiți gentlemeni ! Aveți grijă de fetele și doamnele de lângă voi

Aceste gânduri le îndrept în special către băieți și bărbați, dar poate și către fetele sau mamele care vor educa sau educă deja băieți. Uneori îmi pare rău că nu mai suntem ca și domnii de altă dată, care reușeau prin diferite gesturi frumoase să încânte fetele și femeile din viața lor. Noi bărbații de…

8:32, joi, 22 octombrie, 2015 | Continuarea

N-are chef de alţii… şi despre Biserica Ortodoxă

N-are poftă de alţii, adică nu îl interesează de alţii. Se iubeşte numai pe sine. Se adoră. Dacă are banii lui, mâncărica lui, culcuşul lui…de ce să se mai gândească şi la alţii? Dar ce, alţii sunt oameni?!!! Alţii sunt animale, fluturi, inexistenţe… Doar el contează! Numai el! La ce rost să mergem la Biserică?…

11:18, marți, 22 septembrie, 2015 | Continuarea

Să-i iubiţi şi să-i compătimiţi pe toţi!

Unul este lucrul spre care tindem în viaţa noastră: iubirea, adorarea lui Hristos şi iubirea către semenii noştri. Să fim toţi una, având drept cap pe Hristos. Numai aşa vom dobândi harul, Cerul, viaţa veşnică. Iubirea către fratele cultivă iubirea către Dumnezeu. Suntem fericiţi atunci când îi iubim în taină pe toţi oamenii. Vom simţi…

5:06, joi, 17 septembrie, 2015 | Continuarea

Numai dumnezeiescul har poate să ne schimbe

Fericitul Augustin scrie undeva că meditaţiile îl preocupau, şi se încurca în discuţii. Vedeţi, aici discuta „omul cel vechi” cu „cel nou”, cu omul cel în Hristos. Discuta. Mie nu-mi place să discut cu omul cel vechi. Adică, mă trage pe la spate de rasă, dar îndată întind mâinile către Hristos şi astfel îl dispreţuiesc prin…

2:57, luni, 7 septembrie, 2015 | Continuarea

Invidia otrăveşte dragostea cea multă a femeii

— Gheronda, de ce patima invidiei există la femei într-o măsură mai mare decât la bărbaţi? — Deoarece femeia are sădită in firea ei multă bunătate şi dragoste, diavolul o războieşte mult: îi aruncă invidia cea otrăvitoare şi îi otrăveşte dragostea. Iar când dragostea ei este otrăvită şi devine răutate, atunci femeia din albină devine…

5:01, miercuri, 1 iulie, 2015 | Continuarea

Cel care amână mereu căsătoria sa, după trecerea anilor caută şi nu mai găseşte

Unii au multă mândrie, mult egoism, şi de aceea nu-i ajută Dumnezeu. Ani de-a rândul vin câţiva la Colibă şi mă întreabă: „Ce vrea Dumnezeu de la mine, Părinte?”. Întreabă de parcă Dumnezeu ar avea nevoie de ei, nu ei de Dumnezeu. Nici monahi nu s-au făcut, nici nu s-au căsătorit. Ca şi cum ar…

2:40, duminică, 21 iunie, 2015 | Continuarea

Noi, oamenii, ne facem supărări unii altora atât de ușor…

Știm cu toții ce este supărarea, fiindcă am supărat și am fost supărați. Fără să își dea seama, oricine supără și oricine se supără se rănește pe sine însuși, întrucât se lipsește de soarele dragostei. Cel ce supără pe altul își rănește nu numai sufletul, ci și trupul: emoțiile rele nasc în om o încordare…

1:14, miercuri, 27 mai, 2015 | Continuarea

Smerenia este un sinonim al iubirii…

Este foarte greu să te lupți cu mândria. Pentru că egoul nostru s-a amestecat cu acest monstru și nu ne dăm seama. Suntem orbi. „Orbi care îi conduc pe orbi”. Și mai e ceva. Încă din copilăria noastră, ni se spune: „Fii primul din clasă… Nu fi ca acel copil.” Ce înseamnă acest lucru? Deoarece…

9:36, vineri, 1 mai, 2015 | Continuarea

Oare nu știi că credința înseamnă viață?

„Puțin credinciosule, de ce te-ai îndoit? (Matei 14, 31) De ce te-ai îndoit? Oare nu știi că credința înseamnă viață? Numai prin ea poți învinge lumea și pe tine însuți. Tot ce ai în tine bun, sincer, puternic, adevărat, de acolo îți vine. Fără credință omul e neputincios, se prăbușește. Uitat-ai oare că credința este…

10:54, vineri, 27 martie, 2015 | Continuarea

Dacă avem înălţarea minţii, suntem în braţele Satanei

– Părinte, cum să scăpăm de mândrie? – Mândria e arma cea mai puternică a Satanei, care ne doboară pe mai toţi. De ce? Fiindcă duhul cel rău ştie că din cauza mândriei a căzut. Acum el, din fragedă vârstă, bagă înălţarea minţii în inima oricărei vietăţi omeneşti, fie copilă, fie copil. Şi dacă părinţii…

5:48, duminică, 8 martie, 2015 | Continuarea

Corectitudinea maturului se modelează în copilărie

Frumusețea florii se poate vedea chiar din timpul ce se află în boboc. Copacul de la fragida vârstă poate fi îndreptat să crească drpet. Oare nu sunt acestea ca o învățătură pentru noi în privește educația noastră. Acum să încercăm să vedem de ce are nevoie un mic boboc pentru a dezvolta o frumoasă floare…

3:21, vineri, 6 martie, 2015 | Continuarea

Oamenii nu sunt altceva decât ceea ce ştim noi să găsim în ei

Era odată un bărbat care îşi ducea viaţa la marginea unei oaze, la intrarea unei cetăţi din Orientul Mijlociu. Un tânăr care trecea într-o zi pe acolo se apropie de bătrân şi zise: – Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi? Batrânul îi răspunse printr-o întrebare: – Cum erau locuitorii…

5:42, joi, 19 februarie, 2015 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com