Articole din rubrica Articole, Biserica, Vieţile Sfinţilor
Viața Sfântului Cuvios Eftimie cel Mare

Eftimie, cetăţeanul cel ceresc, era fiu al împăraţilor care se numeau Pavel şi Dionisia, care erau oameni de bun neam şi împodobiţi cu toată fapta bună cea după Dumnezeu; avînd ca patrie şi locuinţă Melitine, Mitropolia cea vestită a armenilor. Deşi, fericita Dionisia a trăit destui ani împreună cu bărbatul ei, dar fiind stearpă, nu…
9:50, joi, 2 februarie, 2023 | Continuarea
Autorităţile din UTA Gagauz-Yeri au discutat cu clerul din autonomie posibilitatea creării unei Eparhii găgăuze

Potrivit site-ului local www.gagauzinfo.md, la o întâlnire organizată săptămâna aceasta cu participarea conducerii locale şi a preoţilor din regiune a asistat şi episcopul de Comrat şi Cahul Anatolie. La eveniment, s-a menţionat că un grup de enoriaşi locali a avut anterior şi o întrevedere cu mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove Vladimir, unde s-a discutat…
8:04, duminică, 11 ianuarie, 2015 | Continuarea
Dumnezeul meu, ia-mă!

(Experiență pedagogică după moarte) Câți oameni nu zic aceasta în clipe grele! Însă cei mai mulți nu cunosc că aceasta este păcat și că constituie lipsă de răbdare și de nădejde în ajutorul lui Dumnezeu. Dar împrejurarea care urmează o va adeveri cu limpezime. Ne-a povestit-o cu multă smerenie și simțire un ieromonah cuvios, care…
3:48, joi, 27 martie, 2014 | Continuarea
Mitropolitul Vladimir: Cel puţin trei episcopi au acordat ilegal zeci de distincţii bisericeşti

Cel puţin trei episcopi ai Mitropoliei Moldovei au acordat ilegal zeci de distincţii bisericeşti preoţilor din eparhiile lor. Asta spune mitropolitul Moldovei, Vladimir, care dă asigurări că toate titlurile oferite ilegal vor fi retrase. Potrivit mitropolitului, până acum au fost identificate cel puţin 30 de cazuri când episcopii au acordat distincţii bisericeşti fără consimţământul său….
7:00, sâmbătă, 4 ianuarie, 2014 | Continuarea
Mitropolia Kerkyrei a donat 36.000 de euro familiilor numeroase

Urmând frumoase tradiţii formate anterior, Mitropolia Kerkyrei a Bisericii Ortodoxe Elene a susținut financiar familiile vulnerabile cu mulți copii. Mitropolitul Nectarie al Kerkyrei a declarat în cadrul unei ceremonii speciale desfăşurate în complexul bisericii Sf. Spiridon că asistența pentru familiile numeroase va fi alocată pe tot parcursul anului 2014. Fiecare familie va primi 1.800 de…
2:37, vineri, 27 decembrie, 2013 | Continuarea
Situația clerului din R.S.S.M. în anii 1944-1953

„Nu știu dacă pe fața acestui pământ s-au mai produs crime într-o măsură așa de mare ca pe pământul Basarabiei. Deaceea, cu drept cuvânt poporul basarabean a fost declarat un popor MARTIR, iar Basarabia, o provincie MARTIRĂ”[1]. Preotul Vasile Țepordei Introducere Drept urmare a Covneției de armistițiu de la Moscova din 12 septembrie…
9:18, duminică, 8 decembrie, 2013 | Continuarea
Viața Sfântului Nectarie Taumaturgul

Acest sfânt, unul dintre cei mai noi sfinti canonizaţi de Biserica Greciei în acest secol, s-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, un orăşel situat în provincia Tracia din nordul Greciei, pe malul mării Marmara. Părinţii săi au fost oameni săraci, dar foarte evlaviosi. Din botez a primit numele de Anastasie, bucurându-se din pruncie…
11:19, joi, 21 noiembrie, 2013 | Continuarea
KGB-ul sovietic şi Biserica Ortodoxă din RSSM

Raporturile dintre statul sovietic şi Biserică n-au fost stabilite imediat după cedarea Basarabiei. Guvernul bolşevic nu manifesta niciun interes faţă de problemele Bisericii, dimpotrivă, el stimula haosul şi deruta. Primele acţiuni de protest împotriva regimului bolşevic, manifestate de clerul basarabean prin suplinirea parohiilor rămase fără preoţi, au pus în gardă autorităţile sovietice. Astfel, în septembrie…
4:00, sâmbătă, 2 noiembrie, 2013 | Continuarea
Sfântul Ierarh Tihon, un patriarh martir al secolului XX

Sfântul Ierarh Tihon (Vasile Ivanovici Belavin pe numele său de mirean) s-a născut în familia unui preot evlavios din satul Toropets de lângă Pskov în ziua de 19 ianuarie 1865. După absolvirea seminarului teologic, la vârsta de 19 ani s-a înscris la Academia Teologică din St. Petersburg, unde s-a remarcat prin seriozitate, dar şi prin…
9:34, miercuri, 9 octombrie, 2013 | Continuarea
Ieremia Cecan, un fenomen în felul lui

Pe parcursul a 50 de ani, activitatea partidelor de stânga din Basarabia a fost studiată foarte minuţios, dat fiind că a fost scrisă o istorie a Partidului Comunist al Moldovei. O parte din acel material a fost inclus şi în Istoria Partidului Comunist din România. Cu totul alta a fost soarta liderilor de partid şi…
7:38, joi, 26 septembrie, 2013 | Continuarea
În centrul de evacuare din Habarovsk aproximativ 30 de persoane au fost botezate

Cu binecuvântarea Mitropolitului Ignatie de Habarovsk şi Priamursk preoţii din eparhie au vizitat centrele de evacuare din Habarovsk, unde îşi găsesc adăpost temporar locuitorii din regiunile afectate de inundații. În urma acestor întâlniri, mulți şi-au exprimat dorinţa de a primi Taina Sfântului Botez. La 7 septembrie 2013 în biserica Sf. Cneaz Alexandru Nevskii au fost botezaţi…
8:03, marți, 10 septembrie, 2013 | Continuarea
Stare de urgență la Noul Neamț. Călugării au hotărît: “Fără politică, rămînem cum am fost – cu Moldova”

Cu ocazia vizitei patriarhului Kiril în Transnistria, episcopul Sava de Tiraspol a organizat o conferință de presă în care a făcut declarații legate de mănăstirea Noul Neamț. Declarațiile poartă un character provocator și de dezbinare. Episcopul rus, care a îndeplinit la Moscova funcția de mediator între biserică și forțele armate și de ordine ale Federației…
4:26, duminică, 8 septembrie, 2013 | Continuarea
Decorații mitropolitane pentru slujitorii din municipiul Chișinău

În dimineață zilei de 6 septembrie, după săvârșirea acatistului la Catedrala „Nașterea Domnului”, Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir a decorat câteva zeci de slujitori din municipiu cu medalii jubiliare dedicate aniversării de două sute de ani ai Eparhiei de Chișinău. Printre preoții decorați s-au numărat și reprezentanții Mitropoliei de Minsk și Sluțk, care au prezentat…
9:58, sâmbătă, 7 septembrie, 2013 | Continuarea
Conferinţa eparhială “Biserica vis a vis de provocările moderne”

Conform deciziei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Moldova din 20 iunie 2013 şi cu binecuvântarea Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, în incinta Palatului de Cultură din oraşul Hînceşti, s-a desfăşurat astăzi conferinţa “Biserica vis a vis de provocările moderne”. În cadrul conferinţei s-au întrunit preoţii, reprezentanţii Autorităţilor Publice Locale, a instutuţiilor…
9:21, joi, 5 septembrie, 2013 | Continuarea
Adunarea generală a clericilor din Episcopia de Edineț și Briceni cu prilejul demarării manifestărilor dedicate Jubileului de 200 de ani de la întemeierea Eparhiei Chișinăului

Cu prilejul aniversării jubileului de 200 de ani de la înființarea Eparhiei Chișinăului și a vizitei cu această ocazie la Chișinău a Sanctității Sale Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii în perioada 7-9 septembrie curent, în ziua de vineri, 30 august 2013 la Reședința Episcopală din or. Edineț, sub președenția Prea Sfințitului Nicodim, Episcop…
2:43, vineri, 30 august, 2013 | Continuarea