Header image

Articole din rubrica Articole, Sfaturi duhovnicești

„Ce medicament ţi-a dat?”

Epitimiile reprezintă canonul pe care duhovnicul îl dă peni­tentului. Originea epitimiilor ţine de începuturile Bisericii. Vă amintiţi de „încercarea” la care erau supuşi pri­mii creştini, după mărturisirea lor publică (plângătorii, îngenunchetorii, ascultătorii ş.a.)? Încercarea aceasta era parte inseparabilă a Spovedaniei. Prin consacrarea Mărturisirii tainice, toată această procedură a fost înlo­cuită prin „epitimii”, prin „canoane” (postire,…

10:06, vineri, 22 ianuarie, 2016 | Continuarea

Să nu vă miraţi că neîncetat aveţi câte un necaz

Noi, aici pe pământ, împlinim o epitimie. Să nu vă miraţi că neîncetat aveţi câte un necaz. Toţi păcătuim necontenit – alunecăm şi cădem. Cădem, de fapt, în cursele diavolului. Sfinţii întăresc neîncetat un lucru: important este numai ca omul să se ridice din nou şi să o ia de la capăt pe calea către…

2:51, vineri, 21 august, 2015 | Continuarea

Cum putem reuşi ca ridicându-i pe oameni prin vorbe să-i ajutăm să se ridice şi cu fapta

Scrii că întotdeauna ai spus adevărul în faţă şi din această pricină ai avut multe neplăceri în viaţă. Nu mă miră. Puţini bolnavi iubesc doctorul ce le vesteşte faptul că suferă de o boală incurabilă şi ucigaşă şi stăruie asupra acestui fapt. Dragostea faţă de fraţii noştri ne impune să nu-i dăm în vileag întotdeauna…

7:57, marți, 14 aprilie, 2015 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com