Articole din rubrica Monitorizarea presei
Un Mitropolit ortodox îi amenință cu excomunicarea pe parlamentarii care vor susține parteneriatele între persoane de același sex
Mitropolit Serafim al Pireului a avertizat că îi va excomunica din Biserică pe parlamentarii care vor susține legalizarea parteneriatelor civile între persoanele de același sex, informează presa elenă citând un comunicat al Mitropoliei. În comunicatul postat pe siteul oficial al instituției, Mitropolitul spune că un astfel de amendament “ar pune Grecia în poziția de a…
9:27, vineri, 29 noiembrie, 2013 | Continuarea
Părintele Savatie Baștovoi – despre așa-zisul conflict între politicieni și Biserică
Politica nu e sfântă, iar cei ce o ghidează pot intra repede în dizgraţia celor dumnezeieşti. Au păţit-o demnitarii când au intrat în aşa-zisul conflict pământesc cu biserica. Mai exact, când Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova i-a atenţionat să fie mai vigilenţi atunci când adoptă legi pentru ţară. Nu de alta, dar se pot trezi…
5:49, marți, 9 iulie, 2013 | Continuarea


În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc