Articole din rubrica Articole, Minuni și vindecări, Pilde și povestiri, Să ne rugăm, Spiridon al Trimitundei
Roagă-te pentru căsătorie binecuvântată
Aș vrea să povestesc și eu câteva din minunile Sfântului Spiridon. Înainte de căsătorie, mă întrebam cărui sfânt și cum să mă rog ca să am o căsnicie sporitoare. Și, într-o noapte, Sfântul Spiridon, apărându-mi în vis, mi-a spus: „Mergi și dă pomelnic la biserica mea și roagă-te pentru căsătorie binecuvântată”. L-am ascultat și exact…
3:15, miercuri, 29 iulie, 2020 | Continuarea
Dumnezeu ajută, dar nu pune în traistă. Gânduri pentru învățăcei
Se zice că după ce uităm mai tot ce am învățat în școală rămânem cu educația. Probabil, școala are menirea, în primul rând, să contribuie la buna, corecta educație și formare a personalității. Îmi amintesc de ultimul an de liceu, când toți colegii erau ”terorizați” de către părinți să ia note mari la BAC, tatăl…
8:01, duminică, 31 august, 2014 | Continuarea
În atenţia absolvenţilor şi celor care au activat în Academia Teologică din Chişinău
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, cu acceptul părintelui prorector al Academiei, prot. mitr. Vetcislav Cazacu, demarăm un proiect privind acumularea de date privind studenţii şi cadrele didactice care au activat în Academia Teologică pe parcursul a două decenii. Vom prezenta un scurt istoric al şcolii, profesorii şi studenţii care au trecut prin această instituţie, dar…
5:31, joi, 2 ianuarie, 2014 | Continuarea
Pledoarie pentru revenirea învățăturii creștine în mediul universitar
După o perioadă plină de văduvie, instaurată în anii dictaturii sovietice, ne-am pomenit în perioada suveranității fără instituții teologice. Acum două decenii, răsăreau primele pepiniere de cadre teologice. S-au deschis câteva școli duhovnicești, care au început să pregătească slujitori și dascăli. Primii pași de revenire a teologiei într-un mediu universitar laic au fost făcuţi în anii 1991-1993, perioadă în…
8:59, sâmbătă, 29 iunie, 2013 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova