Articole din rubrica Articole, Educație religioasă, Familia, Ortodoxia pentru copii
Cum sã îl distrugeţi, în mod eficient, pe copilul vostru!
Încã de când este mic, sã nu îi refuzaţi absolut nimic. Daţi-i orice îşi doreşte, orice cere, mai ales atunci când plânge. Astfel va creşte şi va crede cã toţi îi sunt datori cu toate şi cã are numai drepturi. Când va începe sã vorbeascã urât şi sã ocãrascã, voi sã râdeţi. Astfel îl veţi…
9:27, miercuri, 25 iunie, 2014 | Continuarea
„Tinerii sunt luptați astăzi într-un război fără precedent!”
Părintele Cezar Axinte din Constanța Cunoscut avocat al vechii cetăţi a Tomisului, Părintele Cezar Axinte a renunţat la avocatura cea lumească pentru a-l apăra pe om în faţa ofensivei celui rău – sau, mai curând, pentru a se transforma într-un avocat al lui Hristos în faţa conştiinţei oamenilor, chiar și a celor care, din înşelare,…
12:40, sâmbătă, 21 iunie, 2014 | Continuarea
Învăţaţi-vă copilul să se roage
Cât de uşor este, de exemplu, să se facă legătura între pomul de crăciun şi istoria naşterii lui Hristos. Sau cât de uşor este ca de Paşti, să le explicăm copiilor că Mântuitorul a pătimit şi a fost răstignit pentru păcatele oamenilor. Copilul va înţelege, că pentru aceasta nu trebuie să păcătuim. Îi vom spune,…
11:42, vineri, 20 iunie, 2014 | Continuarea
Postul în familie înseamnă disciplină
Postul în familie înseamnă disciplină. Se creează o disciplină, fără să vrei, nu pregătești oricum mâncarea, dacă ții post nu muncești prea mult, dacă nu muncești prea mult, ai mai mult timp de rugăciune, dacă ții post mancarea ce-o mănânci nu cere vin, cum cere friptura, dacă nu e vin, nu e somn, dacă nu…
7:10, joi, 19 iunie, 2014 | Continuarea
Revenind la educaţia creştină
Trebuie să recunoaștem că educația copilului începe înainte de zămislire. Contează şi comportamentul părinților în perioada sarcinii. Iar după naștere responsabilităţile se măresc şi suntem obligaţi să contribuim la buna și corecta creștere și educare a acelei ființe plăpânde, unice, irepetabile. Conflictele din familie, lipsa factorului educativ-formativ, a dragostei părinteşti duc la știrbirea perspectivei de…
5:22, miercuri, 18 iunie, 2014 | Continuarea
Cei care se căsătoresc trebuie să aibă aceeași credință
La slujba Cununiei este și cuvântul: ”Unirea credinței și împărtășirea Sfântului Duh cerând, pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”, cuvânt pe care îl găsim în Sfânta Liturghie. De fapt, numai la Liturghie și la Cununie se spune lucrul acesta. Și prin aceasta se arată…
9:45, miercuri, 18 iunie, 2014 | Continuarea
Păstrarea familiei în pofida tuturor încercărilor
Este important a învăţa să o păstrăm, pentru că cel rău atacă cel mai mult familiile care au ca temelie harul dumnezeiesc şi iubirea. Mai întâi de toate, el încearcă să-l despartă pe om de Dumnezeu, să-l facă să încalce porunca: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău”, iar odată cu ea şi pe cea de-a…
3:31, marți, 17 iunie, 2014 | Continuarea
Vreau să fiu în locul celuilalt
Un bărbat era sătul de a mai merge la muncă în fiecare zi iar soţia lui să stea acasă. Voia să vadă cu ochii lui ce se petrece în timp ce el muncea din greu la birou, zicând astfel: – Doamne eu merg la serviciu în fiecare zi şi muncesc aproape 10 ore pe zi,…
7:17, sâmbătă, 14 iunie, 2014 | Continuarea
Copilul are nevoie de multă dragoste şi afecţiune
Copilul are nevoie de multă dragoste şi afecţiune, precum şi de multă povăţuire. Vrea să stai lângă el, să-ţi spună problemele lui, să-l mângâi, să-l săruţi. Atunci când copilul cel mic este câteodată neliniştit şi face zburdălnicii, dacă mama lui îl ia în braţe, îl mângâie şi-l sărută, se linişteşte. Dacă de mic copil se…
7:55, miercuri, 11 iunie, 2014 | Continuarea
Trei sunt cei care iau parte la această Sfântă Taină
După cum cunoaştem, pentru a săvârşi Taina Cununiei e nevoie de doi. Aşa să fie, oare? Nu e nevoie de doi, ci de trei! Se însoară bărbatul cu femeia şi se mărită femeia cu bărbatul, dar, amândoi, împreună, se unesc cu Hristos. Aşadar, trei sunt cei care iau parte la această Sfântă Taină, şi tot…
4:44, duminică, 8 iunie, 2014 | Continuarea
Sexualitatea umană în perspectiva Bisericii Ortodoxe
Există printre persoanele care nu cunosc viaţa Bisericii Ortodoxe părerea că poruncile ei şi moralitatea pe care o propovăduieşte sunt ”învechite” sau ”retrograde” şi n-ar avea putinţa să se adapteze lumii în care trăim. Sunt voci care spun de asemenea că Biserica are reguli prea rigide, greu de îndeplinit şi nu face derogări de la…
4:03, vineri, 6 iunie, 2014 | Continuarea
Fereastra sufletului nostru
O pereche recent căsătorită s-a mutat într-un cartier foarte liniştit. În prima dimineaţa din noua casă, în timp ce îşi savurau cafeaua, femeia observă, privind pe fereastră, o vecină care îşi întindea cearceafurile în balcon. – Ce cearșafuri murdare întinde vecina noastră pe balcon…! Cred că are nevoie de un detergent mai bun sau poate…
12:28, vineri, 6 iunie, 2014 | Continuarea
Iartă-mă…
Există o regulă foarte importantă în relațiile din viaţa de familie: aceea de a cere iertare unul de la altul seara, înainte de culcare. Cu multa vorbire nu vei scăpa de păcat, după cum se spune în Cartea Pildelor (Pilde 10,19), fiindcă atunci când oamenii stau de vorbă, când comunică, întotdeauna ajung să discute pe…
4:29, joi, 5 iunie, 2014 | Continuarea
Slovacia și-a amendat Constituția pentru protejarea căsătoriei și a familiei
Ieri, parlamentarii slovaci au votat pentru a include în Constituția țării definiția mariajului ca „legătura unică dintre un bărbat și o femeie”. Partidul de guvernământ, SMER (Social-Democrați) a răspuns pozitiv la solicitarea în acest sens a forțelor de opoziție KDH (Creștin-democrați), primind în schimb sprijin pentru o reformă a sistemului juridic. Amendamentul a fost votat…
9:34, joi, 5 iunie, 2014 | Continuarea
Cele 8 minciuni ale unei Mame
1. Povestea incepe cand cel care a impartasit aceasta poveste era un copil. A venit pe lume intr-o familie saraca in care mancarea lipsea uneori de pe masa. Ori de cate ori era mancare, mama ii dadea portia sa copilului spunandu-i “mananca si aceasta portie, fiule, mie nu imi este foame”. A fost prima minciuna…
10:02, vineri, 30 mai, 2014 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova