Articole din rubrica Articole, Sfaturi duhovnicești
Dumnezeu știe dinainte cine se va mântui și cine nu?
– Părinte, Dumnezeu știe dinainte cine se va mântui și cine nu? – Cum să nu? Asta e altceva, că știe. Dar El face orice ca tu să te mântuiești. Dumnezeu ne-a lăsat voință liberă. Nu merge preconceput: „Ăsta se mântuiește, aceștia nu se mântuiesc, că vreau Eu așa!” Noi avem voință liberă. Iisus Hristos…
8:03, vineri, 29 ianuarie, 2016 | Continuarea
Să readucem pacea în mijlocul nostru
Nimic nu ne este de folos dacă, având pace cu oamenii, suntem în război cu Dumnezeu. Numai având „pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte” (Filipeni 4,7) putem fi în siguranţă, putem trăi fără teamă, putem găsi uşa iubirii şi a comunicării, putem dărâma zidul suspiciunilor şi neîncrederii. Să nu fim însă cuvioşi în credinţă…
8:32, vineri, 6 noiembrie, 2015 | Continuarea
Vreţi să cunoaşteţi cum trebuie să trăim fară nădejde mincinoasă?
Iadul este plin de suflete care nădăjduiau să ajungă în rai. Nădejdea aceasta fară fapte de pocăinţă este mincinoasă şi aceasta este de la vrăjmaşul. Vreţi să cunoaşteţi cum trebuie să trăim fară nădejde mincinoasă? Dumnezeu nu ascultă pe cineva care zice numai: «Doamne, am greşit, iartă-mă», căci pocăinţă înseamnă înfrânare şi smerenie. Deci Dumnezeu…
7:56, vineri, 18 septembrie, 2015 | Continuarea
Cum voi pleca din viaţă?
Se pare că moartea e o altă stare a vieţii, o stare din care nu te poţi întoarce. Zădarnic încearcă unii să nege că moartea e soră-geamănă cu viaţa. Dar unde (dacă nu în moarte) se află cea mai mare parte dintre rudele noastre? Unde sunt zecile de mii de generaţii care au trăit până…
8:16, marți, 13 ianuarie, 2015 | Continuarea
Faptele, nu oala cu laptele!
Era un pustnic aproape de un sat, aşa, pustnic sfânt. Acuma, o femeie, aproape de Paşti, ce s-o gândit: “Măi, săracul pustnicul acela, să-i duc o oală de lapte, să aibă şi el pentru Paşti, să beie oleacă de lapte dulce.” Dar chestiunea aceea era vineri, în Vinerea Mare. Acum bate ea acolo la poartă,…
8:23, miercuri, 15 octombrie, 2014 | Continuarea
Alta-i să auzi şi alta-i să faci
Ştiţi voi cum sunt eu? Ca un pom care are numai frunze, pe care l-a blestemat Mântuitorul, că nu a găsit roadă în el. Aşa sunt eu. Numai vorbe am, dar fapte bune n-am. – Ştie Dumnezeu roadele, Părinte Cleopa. – Măi, să fugi de aicea! Eu sunt om sec, măi. Auzi ce spune Sfântul…
12:55, vineri, 8 august, 2014 | Continuarea
Mărturiile celor patru fraţi rămaşi orfani în noaptea de Înviere
Noaptea de inviere le-a adus lacrimi in ochi celor patru orfani din Iasi care se gospodaresc singuri de un an. Povestea fratilor harnici, dornici sa razbata in viata, a induiosat zeci de oameni, care le-au sarit in ajutor. Darul cel mai de pret l-au primit insa de la parintele lor. El i-a invatat cum sa…
5:02, marți, 22 aprilie, 2014 | Continuarea


Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus