Articole din rubrica Cateheza, Luca al Crimeei, Sfaturi duhovnicești
Sfântul Luca al Crimeei: Să tindem cu tot sufletul spre lumina lui Hristos, pentru ca să nu ne cuprindă întunericul veşnic!
Prin ochii noştrii pătrunde lumina, prin ochii noştri cunoaştem această lumină. Aceasta o ştie şi o înţelege toată lumea. Şi ştiinţa a studiat toate fenomenele care se întâmplă în ochi şi în creier atunci când acţionează asupra ochiului lumina. (…) Domnul a spus că tot trupul nostru poate fi strălucitor. Dumnezeu spune ceea ce ştiinţa…
12:21, miercuri, 6 aprilie, 2016 | Continuarea
Iertați, și veți fi iertați!
Încetarea vrajbei și iertarea jignirilor ne-au fost poruncite nu pentru că Dumnezeu ar avea nevoie de ele, ci pentru că ne sunt de folos. Cine îi iartă păcatele aproapelui său, va primi și el iertare de la Dumnezeu, după făgăduința Mântuitorului. Și cât de multe păcate avem noi înaintea lui Dumnezeu! Și, dacă ne gândim…
7:58, marți, 28 iulie, 2015 | Continuarea


Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice