Articole din rubrica Articole, Pilde și povestiri
De ce m-ai lipsit de partea mea?
Un scriitor în vizită la Sfântul Mormânt a cunoscut un călugăr de acolo. Acesta, referindu-se la părinţii săi, i-a spus următoarele: „Tatăl meu era sărac dar foarte evlavios şi când se săvârşea Liturghia îl aştepta pe preot la poarta bisericii. în schimb mama nu era credincioasă şi rar dădea pe la biserică. Duminica prefera să…
12:34, luni, 3 august, 2015 | Continuarea
Bunătatea și fericirea raiului
Un stareț bătrân, foarte înaintat în vârstă și bolnav, aproape pe moarte, se ruga și vorbea în sufletul lui cu Dumnezeu. Își cerceta cu amănunțime trecutul și mersul duhovnicesc spre dobândirea roadei Duhului Sfânt. Primise de la Bunul Dumnezeu multe daruri, cel al înainte vederii, al blândeții, al dreptei socotințe și multe altele și cu…
9:43, vineri, 1 mai, 2015 | Continuarea
Crucea încercărilor este scară către cer
Ca om sufăr pentru durerea altuia, însă când omul înfruntă orice problemă duhovniceşte nu este doborât. La început se îndurerează când aude că cineva suferă, dar după aceea vine mângâierea dumnezeiască şi fiinţa lui nu se pierde. În timp ce amărăciunea din strâmtorarea lumească aduce disconfort trupesc şi altele, aceasta nu vatămă organismul, pentru că…
8:14, joi, 27 noiembrie, 2014 | Continuarea
Pr. Mihail Milea: „Munca mea este printre oameni, printre copii, printre cei care au nevoie de cineva sa aduca o raza de lumina si de speranta in ziua de maine
Cocotata in cabina unui avion ruginit, tusa Lenuta se simte din nou copil. Viseaza ca zboara. E felul ei de a uita ca viata a pus-o mereu la incercari. Uitata de familie, batrana, ajunsa la aproape 80, locuieste alaturi de alte 20 de femei sarmane in fosta cladire a primariei din satul buzoian Campeni. Aici,…
10:58, marți, 18 noiembrie, 2014 | Continuarea


Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău