Articole din rubrica Articole, Sfaturi duhovnicești
Fugiți de gândurile rele

Bătrânul Eusebiu îi scria unuia dintre ucenicii săi: „Fii mereu atent la minte, pentru a alunga gândurile rele din momentul în care vin, fără a le îngădui să locuiască în ea nici o secundă! Căci dacă gândurile rele întârzie în minte este păcat şi este pericol să coboare în inimă”. Bătrânul Iacob zicea: „Alungaţi gândurile…
8:26, luni, 14 august, 2017 | Continuarea
Un ogor lucrat duminica

Un boier necredincios, de la țară, voind să abată pe țărani de la „superstiția” de a nu lucra în duminici și sărbători, alese un ogor mare, pe care îl lucra numai duminica. Îl ară duminica, îl seceră duminică, etc. Avu o recoltă bună. – Vedeți? – zise el batjocoritor către țîrani. Am lucrat numai în…
2:27, sâmbătă, 31 octombrie, 2015 | Continuarea
Cea mai puternică rugăciune

Cea mai puternică rugăciune care te păzeşte de gânduri rele şi de războaie este aceasta: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!” Dacă ar vibra în mintea noastră rugăciunea aceasta, fie călugăr sau mirean închinător, de unde eşti, diavolul nu are putere să intre în sufletul acesta, pentru că aude numele Dumnezeului Celui…
1:37, vineri, 5 iunie, 2015 | Continuarea