Articole din rubrica Articole, Ioan de Kronștadt, Sfaturi duhovnicești
10 sfaturi de la Sfântul Ioan din Kronștadt
1. Fiecare cuvânt din Sfânta Scriptură, fiecare cuvânt al sfintei Liturghii, al slujbelor de dimineaţă şi de seară, fiecare cuvânt al riturilor sacramentale şi ale celorlalte rugăciuni, poartă în el însuşi puterea sa proprie, aşa cum face şi semnul dătătoarei de viaţă cruci. 2. Suntem datori să cinstim Biserica, să-i venerăm sfinţenia, vechimea, fermitatea nezdruncinată,…
10:33, marți, 2 ianuarie, 2024 | Continuarea
Dumnezeu trebuie să afle braţele noastre deschise spre a-L primi
În viaţa mea, locul cel dintâi îl are rugăciunea. Nu mă tem de iad şi nu mă gândesc la Rai. Numai cer lui Dumnezeu să miluiască întreaga lume şi pe mine. Dacă rostesc cu ardoare Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!, chiar şi atunci când mă vizitează lumea, nu mă rup de rugăciune. Este acelaşi lucru. Mă…
7:00, miercuri, 10 ianuarie, 2018 | Continuarea
Să nu ţii mai mult la rugăciune, la pravilă, decât la aproapele!
Ce trebuie să fac să mă mântuiesc? ̶ Ce cuvânt să-ţi dau eu, păcătosul? Să cauţi pacea tuturor şi să nu ţii mai mult la rugăciune, la pravilă, decât la aproapele! Când cineva îţi bate în uşă, lasă-ţi pravila, deschide-i uşa, dă-i un ban, o haină, un sfat, o vorbă bună; dă-i dragostea ta, bunătatea inimii…
10:09, luni, 18 ianuarie, 2016 | Continuarea
Cu credinţa e cum e cu cultura: te ţii de ea – o ai, nu te ţii – o pierzi
Mijloacele de informare aduc mai multe informări, mai multe gânduri în fiinţa omului, însă trebuie să fii selectiv, să ştii ce să primeşti şi ce să nu primeşti. Nu ştiu dacă cei care nu au nici un fel de legătură cu mijloacele de informare sunt mai îmbunătăţiţi pentru faptul acesta: că nu cunosc anumite lucruri….
3:02, sâmbătă, 3 octombrie, 2015 | Continuarea
Mare este folosul postului unit cu rugăciunea curată şi cu milostenia la săraci şi bolnavi!
Postul rânduit de Biserică are un mare folos pentru credincioşi. Dacă postim cu dragoste şi cu rugăciune şi ne înfrânăm atât trupeşte, cât şi sufleteşte, postul înfrânează poftele trupeşti, limba, gândurile, imaginaţia şi toate plăcerile pătimaşe. Postul ne smereşte inima, ne împacă cu aproapele, ne slăbănogeşte firea, ne întăreşte duhul, ne vindecă de tot felul…
7:31, vineri, 5 iunie, 2015 | Continuarea
Calea de sfinţenie a rugăciunii…
“…Când un monah se roagă, copile, oricât ar fi de păcătos, rugăciunea lui, dacă e sinceră, degrabă e plinită de îngerii lui Dumnezeu, pe care Domnul i-a rânduit spre slujire aceluia când a îmbrăcat schima. De aceea să preţuim rugăciunea unui monah…Câtă vreme, copile, vor mai exista monahi care se roagă cu lacrimi pentru pocăinţa…
2:50, miercuri, 6 mai, 2015 | Continuarea
„Nimic special, lucrurile obișnuite…”
Mi se pare că cel mai greu lucru de făcut este depășirea stării de rușine. Oamenii nu vin să se spovedească chiar dacă au sufletul plin de păcate și asta îi apasă pentru că nu pot depăși starea de rușine ca să-și mărturisească păcatele. Cum să-i ajutăm pe oameni în acest sens? Arhim. Zaharia Zaharou:…
1:40, miercuri, 4 februarie, 2015 | Continuarea


Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus