Articole din rubrica Articole, Biblioteca, Biserica, Ştiri
La editura „Cu Drag” din Chișinău a văzut lumina tiparului volumul „Golgota Bisericii”
Recent la editura „Cu Drag” din Chișinău a văzut lumina tiparului volumul „Golgota Bisericii” semnat de către Arhimandritul Augustin (Zaborosciuc) nevoitor al Sfintei Mănăstiri Curchi, care care a mai publicat până acum trei volume “Egipteanca”, “Timpul cernerii” şi “Ca pe smochinul cel neroditor să nu mă tai, Mântuitorule”. Astfel, și de această dată părintele Augustin s-a recomandat ca un autor…
11:15, joi, 5 iunie, 2014 | Continuarea
„Golgota Bisericii” – „Împărăția Mea nu-i din lumea aceasta.” (Ioan 18.36)”
„Biserica merge asmenea lui Hristos spre Golgota Sa, spre patimi, însă oamenii nu pot împărți locurile de cinste, certându-se cui i s-a dat cheile Împărăției și puterea de a lega și dezlega păcatele și întâietatea între Bisericii; celor din Roma, Ierusalim sau Constantinopol? Cine-s mai aproape de Dumnezeu, cei ce țin calendarul vechi sau cel…
7:16, miercuri, 4 iunie, 2014 | Continuarea
Cu nădejde la o bună provocare
(Cuvân tînainte la noua lucrare „Golgota Bisericii”) Evanghelia ne spune că după nașterea copilului, femeia uită de durere pentru bucuria că s-a născut om în lume. (Ioan 16.21) Dar de fiecare dată oamenii conștientizează că, oricum această bucurie e de scurtă durată. După naștere urmează o perioadă îndelungată de probleme, griji și chiar lacrimi. …
11:44, marți, 12 noiembrie, 2013 | Continuarea


Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice