Articole din rubrica Comentariile zilei
Preoții să fie ca toată lumea sau nu? (I)
În ultimul timp, în virtutea activităților în care sunt implicat, am posibilitatea să merg prin mai multe localități. Pe unde pășesc, tot aud critici la adresa diverselor instituții și persoane, inclusiv a Bisericii, și, în mod particular, a slujitorilor. Acuzațiile sunt că Biserica s-a transformat într-un SRL, iar preoții nu fac nimic altceva decât „mulg”…
4:07, luni, 3 iulie, 2017 | Continuarea
Înainte de a accepta să devină soţia unui preot, femeia trebuie să se întrebe dacă într-adevăr doreşte acest lucru
Crucea cea mai grea pentru o femeie este cea de a fi soţie de preot; ea este mai grea decât cea a călugăriei. Nu întâmplător femeia continuă să poarte verigheta, în timp ce soţului ei, după ce a fost urcat la treapta preoţiei, i se scoate de pe deget (în Biserica Rusă, preoţii nu poartă…
8:43, joi, 15 octombrie, 2015 | Continuarea


În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc