Articole din rubrica Articole, Predici
Ce este Iadul? – Predică la Bogatul nemilostiv şi săracul Lazar
„… ca să nu vină şi ei în acest loc de chin” (Luca 16,28) EXISTĂ O ALTĂ LUME? Iată, iubiţii mei, uriaşa întrebare pe care o pune astăzi Sfânta Evanghelie. M-am dus odată într-un sat şi acolo m-au întrebat: Cine a venit din lumea cealaltă? Oare a înviat cineva, ca să ne spună ce se…
11:49, sâmbătă, 1 noiembrie, 2025 | Continuarea
Părintele Arsenie Boca: „Măi, şi cu lupii ăştia mă înţeleg, numai cu voi nu mă pot înţelege”
În 1948 când a fost revenirea (greco-catolicilor la ortodoxie), Părintele a fost trimis la Alba Iulia. Acolo, în biserica aceea, unde erau adunaţi şi catolicii şi ortodocşii, el a fost trimis ca delegat de la Sibiu. S-a încins acolo o ceartă de nu se mai înţelegea om cu om. Ai noştri (ortodocşii), căutau să-i lămurească,…
12:00, vineri, 12 mai, 2023 | Continuarea
Să facem binele din dragoste pentru Hristos
– Părinte, mă tem atunci când mă gândesc la anii grei ce ne aşteaptă. – De ce te temi? Oare vei merge în iad să te chinuieşti împreună cu diavolii? Să spui: „Ajută-mă, Hristoase al meu, să merg în Rai ca să nu Te mâhnesc, pentru că este dureros ca după atâtea câte ai făcut…
9:00, sâmbătă, 11 mai, 2019 | Continuarea
Predică la Duminica a-23-a după Rusalii: Evanghelia lui Lazăr şi a bogatului nemilostiv (Luca 16, 19-31) – Sfântul Nicolae Velimirovici
Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se strălucit în toate zilele. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost…
9:38, sâmbătă, 24 noiembrie, 2018 | Continuarea
Halloween un pact cu moartea și iadul
Dr. Terry Watkins Când auziți cuvântul “halloween” ce imagine vă apare? Ce spirit e invocate atunci când e rostit în șoaptă cuvântul Halloween? Halloween-ul promovează în mod deschis moartea, demonii, vrăjitoarele și „aparițiile evidente ale răului” (1 Thess. 5:22). Halloween-ul îi lasî pe oamenii să-și bată capetele întrebându-se „Cum și de unde vine Halloween-ul”? Acest…
9:24, duminică, 28 octombrie, 2018 | Continuarea
Am văzut cealaltă lume!
Fraţilor, tinerilor, noi trebuie să fim conştienţi ce înseamnă iadul! Este atât de oribil, încât mintea omului nu îşi poate da seama de ce înseamnă chinul de acolo. De unde trag această concluzie? Dacă Dumnezeu a hotărât şi a acceptat ca să Se răstignească, să Se jertfească pentru noi, ca să ne mântuiască pe noi…
12:30, luni, 26 februarie, 2018 | Continuarea
15 lucruri înțelese greșit despre credința ortodoxă
Fiindcă de foarte multe ori criticile aduse credinței ortodoxe în particular și credințelor religioase în general, se încadrează în anumite tipare comune, considerăm că este oportună clarificarea unora din acestea, cel puțin la nivelul unei direcții de răspuns. Unele din punctele de mai jos necesită și vor primi o tratare mai detaliată cu alte ocazii….
9:00, luni, 22 ianuarie, 2018 | Continuarea
Dumnezeu trebuie să afle braţele noastre deschise spre a-L primi
În viaţa mea, locul cel dintâi îl are rugăciunea. Nu mă tem de iad şi nu mă gândesc la Rai. Numai cer lui Dumnezeu să miluiască întreaga lume şi pe mine. Dacă rostesc cu ardoare Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!, chiar şi atunci când mă vizitează lumea, nu mă rup de rugăciune. Este acelaşi lucru. Mă…
7:00, miercuri, 10 ianuarie, 2018 | Continuarea
Dumnezeu n-are pe nimeni de pierdut…
Bucuria mea se bazează şi pe credinţa mea. Eu de exemplu, sunt foarte pozitiv în felul de a vedea lucrurile. Eu nu mă prea gândesc la pedepsele lui Dumnezeu, ci totdeauna mă gândesc la bunătatea lui Dumnezeu, la iubirea lui Dumnezeu. De aceea, să ştiţi că mie nu mi-e frică de faptul că n-o să…
12:55, sâmbătă, 23 septembrie, 2017 | Continuarea
Strigați la Dumnezeu prin fapte bune!
Fiecare dintre noi să împlinească acel cuvânt din Pateric al unui Sfânt Părinte care zice: „Fraților, strigați la Dumnezeu prin fapte bune!” Numai așa, doar făcând fapte bune, fie că ești în mănăsire, fie că ești în lumea cea învolburată, Duhul Sfânt va aprinde în inima ta dragostea de Dumnezeu și, numai astfel, multă bucurie…
5:41, vineri, 5 mai, 2017 | Continuarea
Pr. Gheorghe Calciu – câteva cuvinte despre îngerul păzitor
Am să vă spun o scurtă istorioară despre îngerul păzitor al unui copil care i-a fost încredinţat grijii lui. Am citit această poveste în Fraţii Karamazow a lui Dostoiewski. Când s-a născut o fetiţă, Dumnezeu a trimis îngerul ei păzitor să o apere în toate zilele vieţii ei, până la moarte. S-o păzească de păcate,…
11:25, luni, 25 iulie, 2016 | Continuarea
Unii nu cred că există iad şi Rai…
Părinte, unii nu cred că există iad şi Rai. Nu cred că există iad şi Rai? Atunci cum este cu putinţă ca morţii să rămână în inexistență, de vreme ce sunt suflete? Dumnezeu este nemuritor, dar şi omul este nemuritor după har. Prin urmare, nemuritor va fi şi în iad. Pe lângă aceasta, Raiul şi…
11:37, miercuri, 2 martie, 2016 | Continuarea
De ce facem atât de uşor păcatul?
Părintele Iachint era un bun cunoscător al mecanismelor de pervertire a sufletului. El spunea: – Poftele trupului apar ca urmare a nesatisfacerii unor cerinţe sufleteşti. Apare un gol în suflet, care trebuie umplut cu ceva. Astfel, dacă dorinţa sufletului de rugăciune, de cugetare sfântă, de smerenie, de ascultare, de lepădare de sine nu este satisfăcută prin…
8:00, luni, 29 februarie, 2016 | Continuarea
Ai făcut ascultare, mergi în Rai, nu ai făcut, mergi în Iad
Ascultarea faţă de duhovnic le va aduce pe toate. Ascultarea va aduce harul. Cea mai mică neascultare alungă harul. Duhovnicul este, oarecum, în locul lui Dumnezeu. Orice spune duhovnicul e că din gura lui Dumnezeu. Să-l ai pe duhovnic că pe chipul lui Dumnezeu. Toate patimile, puţin câte puţin, se vindeca prin ascultare. Nu mântuie…
7:20, sâmbătă, 27 februarie, 2016 | Continuarea
Minunea de pe masa de marmură – femeia care a murit și a înviat
La Țeghea, într-o seară de iarnă Această fascinantă poveste aveam s-o ascult în anul 2001, în seara Lăsatei Secului, într-o îndepărtată mânăstire de maici din părțile Sătmarului: Mânăstirea Țeghea. Din pricina ninsorilor nemiloase din ultimele zile, doar câțiva mireni se încumetaseră într-acolo. Mă aflam singur, cu maica stareță Emanuela, într-o bisericuță maramureșeană, înconjurată de câmp,…
12:39, marți, 2 februarie, 2016 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova