Articole din rubrica Monitorizarea presei
VIDEO | Biserica „Sfinții Atanasie și Chiril” din Iași va fi restaurată printr-un proiect transfrontalier
Proiectul de restaurare a Bisericii „Sfinții Atanasie și Chiril” din Iași, unul dintre cele mai vechi și valoroase monumente ale orașului, a fost lansat joi în cadrul unei conferințe de presă organizate la lăcașul de cult. Lucrările vor fi finanțate printr-un grant de un milion de euro, obținut în cadrul programului european transfrontalier Interreg NEXT România–Republica…
11:28, miercuri, 29 octombrie, 2025 | Continuarea
VIDEO | Peste 200.000 de pelerini, sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva
De la începutul pelerinajului de la Iași și până în seara aceasta, peste 200.000 de credincioși din întreaga lume ortodoxă au cinstit moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Cei mai mulți pelerini s-au închinat ieri, în ziua hramului Catedralei Mitropolitane, așteptând chiar și 17 ore pentru a petrece câteva clipe înaintea raclei cu sfintele moaște. Sursa: Trinitas…
9:59, joi, 16 octombrie, 2025 | Continuarea
La Iași, ospitalitatea devine milostenie: peste 30 de restaurante se unesc pentru a-i primi pe pelerinii Sfintei Parascheva
Dacă anul trecut au fost implicați 14 parteneri, anul acesta numărul lor s-a dublat, ajungând la peste 30 de locații: Hotel Astoria (Iași), Hotel Bellaria (Iași), El Barin (Iași), Restaurant Bizantiq (Iași), Cafeneaua Piața Unirii (Iași), Restaurant Carbon (Iași), Chalette Events (Bucium), Cofetăria Mont Blanc (Iași), Crevețeria (Iași), Fast Food Dania (Iași), Simigeria Petru (Iași),…
7:09, miercuri, 24 septembrie, 2025 | Continuarea
Sf. Parascheva a reunit din nou mii de suflete la Iași: Dacă nu ai dor de Dumnezeu, nu poți înțelege demersul pelerinului
Zeci de mii de pelerini au participat luni la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași. Mitropolitul Teofan a subliniat că pelerinii pot fi înțeleși doar de cei care manifestă același dor de Dumnezeu ca ei. Sfânta Liturghie a fost oficiată la altarul exterior din proximitatea Catedralei Mitropolitane de un sobor de ierarhi condus de Înaltpreasfințitul Părinte Nichita, Arhiepiscop de…
7:33, luni, 14 octombrie, 2024 | Continuarea
La Muzeul Mitropolitan din Iași va fi deschisă o expoziție cu icoane ale Maicii Domnului
La Muzeul Mitropolitan din Iași va avea loc lunea viitoare vernisajul Expoziției „Icoane ale Maicii Domnului”. PS Nichifor Botoșăneanul va fi prezent la vernisaj. Evenimentul din 4 decembrie va avea loc începând cu ora 17:00 în sala „Sinaxar”, a muzeului. „Invitații vernisajului vor fi Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, precum și pr….
10:52, marți, 28 noiembrie, 2023 | Continuarea
Pr. Claude Delangle, saxofonist de prestigiu, a primit titul de Doctor Honoris Causa al Universității de Arte din Iași
Preotul ortodox Claude Delangle, unul dintre cei mai buni soliști și profesori de saxofon din lume, a primit joi titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași. Lect. univ. dr. Florin Fodor a fost cel care a rostit „Laudatio”. La final, pr. prof. Claude Delangle a mulțumit conducerii…
1:29, vineri, 4 noiembrie, 2022 | Continuarea
Pelerinajul de la Iaşi: Moaștele Sfintei Parascheva vor fi scoase în 8 octombrie (Program)
Arhiepiscopia Iaşilor a anunţat care va fi programul pelerinajului organizat de Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi. Pelerinajul se va desfăşura în condiţii speciale, dat fiind contextul epidemiologic actual. Vineri, 8 octombrie, ora 6.00, racla cu sfintele moaște va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană în cadrul unei procesiuni și va fi depusă în baldachinul exterior catedralei,…
12:54, joi, 7 octombrie, 2021 | Continuarea
Ce trebuie să ştim şi cum să ne comportăm faţă de Coronavirus (Covid-19)
În contextul informaţiilor privind extinderea epidemiei de pneumonie virală (coronavirus), vă prezentăm câteva măsuri de autoprotecție și alte informații: Coronavirus nu se transmite prin aer, se transmite prin contactul la nivelul suprafeţelor, prin picăturile de tuse ajunse pe fată, gura, nas, ochi. Spre exemplu, dacă cineva tuşeşte şi sar picături de salivă pe butoanele unui lift,…
3:38, miercuri, 26 februarie, 2020 | Continuarea
Ion Creangă, un diacon înfrânt?
Nu știu alții cum sunt…”, dar pe mine, când mă gândesc la Ion Creangă, mă cuprinde o nesfârșită recunoștință, căci, oricât de maturi am fi, oricâte funcții ori onoruri am avea, oricâte bogății am deține, totuși undeva în taina sufletelor noastre sălășluiește copilul năzdrăvan, șturlubatic, creionat cu măiestrie de hâtrul humuleștean în nepieritoarele sale Amintiri. Acum…
5:25, vineri, 1 martie, 2019 | Continuarea
Colocviului Întâlnirea cu Duhovnicul – 2018 – Părintele Sofian Boghiu – Deschiderea Colocviului
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi organizează, în perioada 13-15 noiembrie 2018, Colocviul Internaţional „Întâlnirea cu Duhovnicul”. Ediția din acest an, desfăşurată atât la Iaşi, cât şi la Mănăstirea Neamţ, este dedicată Părintelui Sofian Boghiu (1912-2002) și reunește invitaţi atât din țară, cât și din străinătate. Evenimentul aduce…
12:22, miercuri, 14 noiembrie, 2018 | Continuarea
PS Ignatie, Episcopul Hușilor – Nu este suficient numai să fim consumatori de sfințenie
„Noi, în general, atunci când venim la pelerinaje nu facem altceva decât să consumăm ceea ce sfinții ne dau fără să ne asumăm sfințenia, viața de sfințenie”, a atras atenția Episcopul Hușilor vineri în Catedrala Mitropolitană din Iași. „Noi vrem să ne atingem de moaște, și este foarte bine, că avem nădejde că luăm ceva…
9:20, sâmbătă, 13 octombrie, 2018 | Continuarea
Un preot sprijină femeile însărcinate alungate de acasă şi mamele care cerşesc, prin construirea de adăposturi
Femeile însărcinate şi alungate de acasă, precum şi mamele care cerşesc pe străzi cu copiii în braţe vor avea în curând unde să se adăpostească. Preotul ieşean Dan Damaschin, părintele Asociaţiei Glasul Vieţii, ridică două cămine care sunt construite în proporţie de 80 %. Timp rămas până la inaugurare Lucrările la casa pentru femeile gravide, victime…
8:05, luni, 23 aprilie, 2018 | Continuarea
Mitropolitul Iosif Naniescu și Moșul Gheorghe Lazăr au fost proclamați sfinți
Mitropolitul Iosif Naniescu este cinstit de acum în Biserica Ortodoxă Română drept Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, iar nevoitorul Gheorghe Lazăr drept Sfântul Gheorghe Pelerinul. Proclamarea canonizării lor a avut loc duminică, 25 martie 2018, în Catedrala Mitropolitană din Iași. După oficierea Sfintei Liturghii de Patriarhul României împreună cu paisprezece ierarhi români, au fost citite tomosurile de canonizare,…
7:39, duminică, 25 martie, 2018 | Continuarea
Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, serbat pentru prima dată la Iași
În calenadrul Bisericii Ortodoxe Române a fost pomenit ieri, 26 ianuarie 2018, pentru prima dată, Sfântul Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei. Canonizarea Mitropolitului Iosif Naniescu a avut loc în ședința Sfântului Sinod al Bisericii noastre din data de 5 octombrie 2017. La Catedrala Mitropolitană din Iași, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte…
4:44, sâmbătă, 27 ianuarie, 2018 | Continuarea
Lansare de carte despre clerici şi mireni mărturisitori în închisorile comuniste
Volumul Clerici şi mireni mărturisitori din Arhiepiscopia Iaşilor, în închisorile comuniste (1945-1964) „este un act terapeutic de readucere în conștiința comunității de credință a unor figuri de clerici, monahi și laici plasați de pedagogia lui Dumnezeu în mijlocul unei dictaturi care se mândrea cu ambiția de a naște un „om nou”, altul decât cel paulin”, susține Radu…
10:47, marți, 5 decembrie, 2017 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova