Articole din rubrica Articole, Biserica, Icoane
Icoana Maicii Domnului Portărița (Portaitissa) – Mănăstirea Iviron
Maica Domnului Portărița Portaitissa – Mănăstirea Iviron Icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, numită “Portărița” – Παναγία Πορταϊτισσα – se află în paraclisul de la poarta Mănăstirii Iviron, cum se intră în curte, pe partea dreaptă. Potrivit tradiției athonite, această icoana a venit pe mare, din Bizanț . În vremea prigoanei icoanelor – iconoclasmul –…
3:34, sâmbătă, 26 octombrie, 2024 | Continuarea
Icoana Maicii Domnului „Portărița” cinstită la Sfânta Mănăstire Ciuflea
Marți, 30 aprilie 2019, în ziua pomenirii Icoanei Maicii Domnului „Portărița”, la Mănăstirea Ciuflea a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron. La finalul Liturghiei a urmat înconjurul Catedralei, după care procesiunea religioasă sa îndreptat către paraclisul cu hramul închinat Icoanei Maicii Domnului „Portărița”, unde clerul Mănăstirii condus de…
9:50, miercuri, 1 mai, 2019 | Continuarea


În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc