Articole din rubrica Articole, Să ne rugăm
Fii numai flacără şi jar pentru Domnul, Mângâietorul!
Rugăciunea se dovedeşte a fi şi o mare îndrăzneală, „îndrăzniţi, că Eu am biruit lumea.” Numai cei îndrăzneţi izbutesc şi mulţi sunt nişte morţi vii, nişte înfrânţi înainte de Vreme, pentru că au fost totdeauna nişte şovăitori în viaţă, faţă de sine şi de alţii, fără vreo cutezare înaintea lui Dumnezeu. Nu îndrăznesc vitejia Duhului….
4:36, vineri, 17 martie, 2017 | Continuarea
Principiul tuturor lucrurilor e Rugăciunea
La început a fost Fapta. La început Dumnezeu a zis şi s-a făcut. La început a fost Minunea, fapta lui Dumnezeu. Principiul tuturor lucrurilor e însăşi Taina Lui. La început a fost Cuvântul. Toate printr-însul s-au făcut şi fără de Dânsul nimic nu s-a făcut din tot ce s-a făcut. La început a fost Vorba,…
7:06, luni, 26 decembrie, 2016 | Continuarea

