Articole din rubrica Articole, Sfaturi duhovnicești
Iertarea nu necesită osteneală şi greutate. Este nevoie de smerenie…

Pe pământ, nimeni nu este lipsit de păcat, toţi suntem păcătoşi, vinovaţi, şi purtăm povara păcatelor care ne-au doborât, pentru că n-am luat aminte la patimile şi neputinţele noastre. Toţi avem nevoie să primim iertare de la Dumnezeu! Dar pentru a primi schimbarea, iertarea şi împăcarea cu Dumnezeu, trebuie să ţinem cuvântul Evangheliei, care zice:…
3:30, miercuri, 11 ianuarie, 2017 | Continuarea
Prin pocăinţă şi viaţă creştinească să lucrăm ogorul mântuirii noastre

De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat (Matei 6, 22) În Duminica a III-a după Cincizecime, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău. Alături de Întâistătător s-au rugat PS Ioan, Episcp de Soroca, Vicar mitropolitan și PS Serapion, Episcop de Biisk și…
2:00, duminică, 10 iulie, 2016 | Continuarea
Protoiereul Vadim Cheibaş: „Postul cel Mare aşterne linişte în societate”

Dacă în afara postului sunt difuzate atâtea ştiri din viaţa Bisericii, unele provocatoare şi care trezesc reacţii, comentarii în societate, acum am intrat într-o perioadă de relativă pace, rugăciune, înfrânare… În acest sens, l-am rugat pe părintele Vadim Cheibaş, secretarul Mitropoliei Moldovei, să ne răspundă la câteva întrebări. Spre deosebire de alţi slujitori, legaţi mai…
5:23, luni, 21 martie, 2016 | Continuarea
Dacă nu-L dobândeşti pe Hristos, zadarnic ești cu oamenii

Ce face un om dacă rămâne singur şi cum depăşeşte singurătatea? – Eu am văzut aici nişte oameni care şi-au depăşit cu bine singurătatea [arată spre călugări care şedeau în rândul din faţă]. Cum s-o depăşească? Oamenii toţi se nasc cumva singuri, dacă nu-L dobândeşti pe Hristos, zadarnic ești cu oamenii, dar cea mai sigură…
9:17, vineri, 29 ianuarie, 2016 | Continuarea
De câte ori trebuie să zică cineva „Doamne miluieşte-mă!”, ca să-l miluiască Dumnezeu?

M-am întrebat şi eu: de câte ori trebuie să zică cineva „Doamne miluieşte-mă!”, ca să-l miluiască Dumnezeu? Şi m-am gândit la fiul risipitor, de pildă. Fiul risipitor, când s-a întors, şi-a făcut întâi o socoteală: „Mă voi duce la tatăl meu şi voi spune: Tată, am greşit la Cer şi înaintea ta, nu sunt vrednic…
4:30, joi, 28 ianuarie, 2016 | Continuarea
Lucruri pe care trebuie să le păzești cu sfințenie (I)

Dacă ai posibilitate și voință, obișnuiește să te trezești la rugăciune în miez de noapte. Rugăciunea din timpul zilei este de argint şi este dusă la Dumnezeu de către sfinţii îngeri, însă cea mai puternică rugăciune este cea din timpul nopţii. Ea se numeşte de aur fiindcă atunci cerurile sunt deschise iar rugăciunea ajunge la…
1:50, luni, 28 septembrie, 2015 | Continuarea
Cum se depăşeşte singurătatea?

– Ce face un om dacă rămâne singur şi cum depăşeşte singurătatea? – Eu am văzut aici nişte oameni care şi-au depăşit cu bine singurătatea [arată spre călugări care şedeau în rândul din faţă]. Cum s-o depăşească? Oamenii toţi se nasc cumva singuri, dacă nu-L dobândeşti pe Hristos, zadarnic ești cu oamenii, dar cea mai…
10:20, sâmbătă, 9 mai, 2015 | Continuarea
Câte daruri din cele mai mari sunt ascunse în Liturghie!

Împărtăşirea cu Sfintele Taine la fiecare Liturghie ne face sănătoşi, împăcaţi, înnoiţi. Câte daruri din cele mai mari sunt ascunse în Liturghie! Să mulţumim Domnului, Care ne dă viaţă prin minunatele Sale taine! Creştini dreptslăvitori, închinaţi-vă Liturghiei, care ne îndumnezeieşte pe noi prin mila lui Dumnezeu! Preoţi şi mireni, înnoiţi-vă prin ea în fiecare zi!…
12:21, marți, 5 mai, 2015 | Continuarea
Fericirea nu poate înflori printre spinii și mărăcinii urii și vrajbei

Voi știți, iubiți cititori, din proprie experiență, cât de greu vă este sufletul atunci când sunteți certați cu cineva. Parcă aveți un munte care vă apasă pe suflet. Nu puteți să respirați ușor și liber. Vă simțiți parcă încătușați, chiar mai rău decât un prizonier, căci acesta are trupul încătușat, dar sufletul lui e slobod….
9:53, joi, 12 martie, 2015 | Continuarea
Dacă iertăm, vom fi iertaţi

Ca să reușim iertarea și împăcarea cu Dumnezeu trebuie să ţinem seama de cuvântul evanghelic care spune: dacă le iertăm oamenilor greșelile lor, Părintele Ceresc ne va ierta și nouă greșelile noastre. Împlinind acest cuvânt, vom lua iertare de la Dumnezeu pentru greaua povară a păcatelor pe care le purtăm în spate. Ducem toţi un…
11:43, miercuri, 1 octombrie, 2014 | Continuarea