Articole din rubrica Cateheza, Întreabă preotul
Sfaturi practice în biserică: Biserica Ortodoxă opreşte căsătoria până la gradul al VII-lea de rudenie
Nunta este cea mai veche Taină a Bisericii, întemeiată de Dumnezeu încă din Rai. Ea stă la temelia familiei, a lumii întregi. Trăinicia familiei depinde şi de respectarea principiilor morale ale Bisericii noastre. De aceea, tinerii ce vor întemeia o familie sunt datori să cunoască anumite reguli canonice pentru a putea primi Taina Sfintei Cununii….
9:27, luni, 21 ianuarie, 2019 | Continuarea
Calendar Creștin Ortodox 2026
Editoriale
-
Iulian Proca:
Cuvintele Credinței – Când colindul devine rugăciune
-
Arhiepiscop Ioan de Soroca și Drochia:
Duminica după Nașterea Domnului – semnificație și învățături duhovnicești
-
Arhim. Melchisedec Velnic:
Duminica după Nașterea Domnului
-
Egumena Epistemia Goncereanco:
Să ne bucurăm de Nașterea și Botezul Domnului, de apropierea Sa desăvârșită față de noi
-
Arhim. Pimen Vlad:
Relațiile în familie: timp, atenție, dragoste, credință
-
Cezar Salahor:
Se împlinesc 110 ani de la nașterea părintelui Nicanor Lemne
-
Pr. Ioan Istrati:
Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei – jertfelnic dumnezeiesc şi izvor de minuni
Biserica Ortodoxă din Moldova
-
ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit în duminica după Nașterea Domnului, la Catedrala Mitropolitană
-
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Marchel, cu prilejul zilei onomastice
-
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a liturghisit la Mănăstirea Stavropighială „Nașterea Domnului” Zăbriceni
-
Prăznuirea Soborului Maicii Domnului la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău
-
ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la praznicul împărătesc al Nașterii Domnului și hramul Catedralei mitropolitane
-
Corul de copii al Catedralei Mitropolitane a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Mitropolit Vladimir cu ocazia prăznuirii Nașterii Domnului
-
Rânduiala Pavecerniței Mari către praznicul luminat al Nașterii Domnului, la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

