Articole din rubrica Articole, Ioan Iovan
Părintele Ioan Iovan – Despre puterea Sfintei Împărtășanii
CELE SFINTE NU SE SPURCĂ „Cursul mântuirii noastre merge îndrumat direct de Duhul Sfânt, prin Sfânta Biserică. Aceasta înseamnă că Liturghia își are rostul ei. E un circuit dumnezeiesc de la întemeierea ei de către Hristos și se continuă până la sfârșitul veacurilor. Cineva spunea că ultima Liturghie va însemna ultima viață pe pământ. Desigur, străduința…
10:40, luni, 18 mai, 2020 | Continuarea
”Părinte Ioane, a venit Mântuitorul și mi-a pus un epitrafir după gât, plin cu pietre nestemate”
Pr. Ioan Iovan: A venit odată gardianul cu un preot din Moldova, care era închis și el. A spus: ”Fă ceva părinte, că nu i se mai oprește hemoragia”. ”De ce?” ”Pentru că am semnat, la vizetă, sentința de divorț”, a spus preotul. Remus Onișor: Soția lui a divorțat? Pr. Ioan Iovan: Da, iar el…
3:42, miercuri, 2 septembrie, 2015 | Continuarea


Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice