Articole din rubrica Articole, Crearea familiei, Familia, Relații soț, soție, Soţ, soţie
Scopul principal al căsătoriei – împlinirea prin iubire
Împlinirea prin iubire este scopul principal al căsătoriei şi după aceea naşterea de fii, iar după aceea într-ajutorarea. Este important dacă aveţi o imagine clară despre ce va să fie, atât cei necăsătoriţi, cât şi cei căsătoriţi să priviţi şi să analizaţi: în toate aceste puncte de sudură – unde sudura n-a fost bine făcută…
1:26, miercuri, 3 septembrie, 2014 | Continuarea
Cum este inima voastră, ne întreabă Dumnezeul? – Cam goală, Doamne…
Îmi trec prin minte o sumedenie de întâmplări cu oameni buni şi mai puţin buni. De data aceasta mă voi opri la un episod din Germania, din oraşul Freiburg, unde am mers să cercetăm un român, internat în spital, dimpreună cu Arhimandritul Irineu Cheorbeja. Înainte de plecare l-am văzut făcând o listă, pe curat, cu…
4:37, luni, 1 septembrie, 2014 | Continuarea
Simplitatea este reuşita mare a sufletului
Puterea întregului suflet stă în rugăciune. Şi după cum trupul se împuterniceşte prin mâncăruri şi prin diferitele îngrijiri pe care i le dăm, tot astfel şi sufletul vrea mai întâi de toate rugăciune, citire, cuvânt duhovnicesc, pildă duhovnicească să vadă, şi astfel, încetul cu încetul se deşteaptă. Pentru că dacă îl vei lăsa să doarmă,…
11:00, marți, 26 august, 2014 | Continuarea
Sfânta Nonna – mama Sf. Grigorie Teologul (model de soţie, mamă şi preoteasa)
Ea era originară din Capadocia, fiind crescută în credința ortodoxă. S-a căsătorit cu Grigorie, magistrat din Nazianz și membru al unei secte pagane din acea vreme. „În primii lor ani împreună pentru preaplinul credinței sale, ea nu putea îndura să nu poarte același jug cu el. Deși era cea mai puternică și mai vitează femeie,…
11:51, duminică, 17 august, 2014 | Continuarea
Familia creştină – un templu sfînt, în care se depozitează plinătatea virtuţilor creştine
Iubirea între bărbat şi femeie – familia – trebuie să fie veşnică şi nefăţarnică. (Părintele Arsenie Boca) Căsătoria, ca legătură naturală pe viaţă între un bărbat şi o femeie, a fost dată de Dumnezeu primilor oameni (Adam şi Eva) în rai: “Şi a zis Domnul Dumnezeu: nu este bine să fie omul singur; să-i facem…
8:12, duminică, 17 august, 2014 | Continuarea
Mai este astăzi actuală şi necesară ascultarea?
În aceste vremuri, când se vorbeşte doar de libertate, drepturi, liberã conştiinţã etc., deseori te întrebi dacã mai este necesarã virtutea ascultãrii. Virtute primã şi în acelaşi timp poruncã datã protopãrinţilor noştri, care au cãlcat-o şi s-au depãrtat de Dumnezeu. Adam şi Eva nu au ascultat şi au fost alungaţi din rai. Oare ce ne…
2:39, vineri, 15 august, 2014 | Continuarea
Să cerem Domnului să putem iubi
Ia aminte la două gânduri şi teme-te de ele. Unul îţi spune: „Eşti un sfânt!”, altul: „Nu te vei mântui!” Aceste două gânduri vin de la vrăjmaşul şi nu este adevăr în ele. Tu însă cugetă: „Sunt un mare păcătos, dar Domnul e milostiv, El îi iubeşte mult pe oameni şi-mi va ierta păcatele mele”….
1:34, vineri, 15 august, 2014 | Continuarea
Trebuie să iubeşti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celălalt
Visăm, aproape toţi, la o iubire mare, care să ne ţină toată viaţa. Şi totuşi, realitatea ne arată că iubirile mor, şi ele, mai des decât am vrea să credem. De ce se stinge dragostea? – Moare pentru că nu există şi Dumnezeu în ecuaţie. Şi atunci noi nu avem de unde să ne alimentăm,…
7:16, joi, 7 august, 2014 | Continuarea
Răceala dintre soţi este consecinţa păcatelor
De multe ori relaţia dintre doi tineri căsătoriţi se răceşte. Cum se poate depăşi această criză? Dacă punem întâi problema iadului, nu mai vorbim de rai! Nu se pune problema. Acestea sunt consecinţele vieţii. Călcarea greşită, păcatele înseamnă iadul. Răceala dintre cei doi este consecinţa păcatelor. Dumnezeu este drept, poate să facă orice, dar un…
9:32, vineri, 25 iulie, 2014 | Continuarea
A iubi pe vrăjmaș nu este utopie
Părintele Arsenie Papacioc – A iubi pe vrăjmaș nu este utopie… Pe 19 iulie se împlinesc trei ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Arsenie Papacioc, fostul duhovnic al Mănăstirii “Sfânta Maria” – Techirghiol, care a trecut la Domnul în ziua de 19 iulie, la vârsta de 96 de ani, şi a fost înhumat…
9:22, vineri, 18 iulie, 2014 | Continuarea
Femeile nu mai au răbdare să-i înveţe iubirea pe bărbaţi
Astăzi femeile nu mai au răbdare să-i înveţe iubirea pe bărbaţi. Rânduiala de la Dumnezeu este că bărbatul trebuie să iubească femeia şi femeia să-i răspundă bărbatului la iubire. În deznădejdea trăită astăzi de fete că sunt tot mai puţini băieţi disponibili (fie că aleg să facă familii între ei, fie că au studii de…
12:44, luni, 14 iulie, 2014 | Continuarea
Greutatea crucii
Există o istorioară în care o femeie istovită din cauza greutăţii crucii pe care o avea de purtat se roagă să i se dea o altă cruce, convinsă fiind că, oricare i s-ar da, ar fi mai uşoară. Femeia a adormit, visându-se în mijlocul unei mulţimi de cruci, de diferite aspecte şi mărimi, culcate la…
7:49, joi, 26 iunie, 2014 | Continuarea
Străduieşte-te să ai o faţă frumoasă
Uneori te vei simţi perplex, îndeosebi văzând păcatele oamenilor, şi te vei întreba: Trebuie să recurg la forţă sau la umilinţă şi la iubire? Decide întotdeauna pentru umilinţă şi iubire. Dacă vei lua această hotărâre odată pentru totdeauna, vei putea să cucereşti lumea întreagă. Umilinţa şi iubirea unite împreună sunt o forţă formidabilă, cea mai…
9:45, marți, 17 iunie, 2014 | Continuarea
Părintele Iustin Pârvu – 1 an de la adormire (16 iunie)
De foarte multe ori l-am simţit aşa, la capătul puterilor, şi-l întrebam: „Părinte, dar nu vreţi să vă mai odihniţi? Aveţi o vârstă de acuma…” „Aicea stau.” „Şi până când?”, l-am întrebat. Zice: „Păi, până la sfârşit. Asta e, mergem înainte”. „Fiecare suntem vinovaţi pentru toţi…” – Părintele Iustin Pârvu “Să ne rugăm lui Dumnezeu să naştem…
11:54, duminică, 15 iunie, 2014 | Continuarea
Avorturile şi războaiele culturale
O luptă între poziţii ireconciliabile în privinţa eticii şi a realităţii Avortul este azi o practică medicală larg acceptată, care îşi explică existenţa prin caracterul şi cultura societăţii noastre, care o încuviinţează. Biserica însă se delimitează în privinţa acestui subiect de poziţia curentă a societăţii, recunoscând însemnătatea biologică şi morală a noii vieţi umane, care…
2:13, vineri, 13 iunie, 2014 | Continuarea

