Articole din rubrica Articole, Biserica și școala
20 de erori pedagogice ale profesorului de religie
1. Explicarea temei în ritm monoton sau accelerat; 2. Explicarea momentelor cheie ale lecţiei cu privirea în jos; 3. Dezorganizarea lecţiei. Învăţătorul caută în permanenţă ceva; 4. Uniformitatea acţiunilor la lecţie; 5. Lipsa dinamismului la lecţie şi a colaborării dintre învăţător şi elevi; 6. Învăţătorul îi percepe pe elevi în sens general şi nu ca personalităţi; 7. În…
11:26, marți, 23 iulie, 2013 | Continuarea
Eşti tu, omule, fără de păcat? Dacă nu eşti, de ce arunci în fratele tău cu piatra osândirii?
Mi s-a întâmplat să întâlnesc şi să aud vorbind oameni, care se refereau perfid, cu o bucurie răutăcioasă la nişte „pete” din viaţa şi activitatea unor oameni de seamă şi chiar sfinţi şi care, pentru acele „pete” reale sau închipuite, defăimau toată viaţa acelor persoane, zicând de ele că ar fi fost făţarnice sau chiar…
10:32, luni, 22 iulie, 2013 | Continuarea
Acatistul Sfântului Mare Mucenic Procopie
Tropar: Şi primind acum cununa cea făgăduită, mare mucenice Procopie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu,să se mântuiască sufletele noastre. Condacul 1 Din cer, ca şi pe Pavel te-a vânat Hristos Domnul, Sfinte mare Mucenice Procopie, arătându-ţi-se chipul Crucii strălucind în văzduh mai mult decât soarele, şi Însuşi Stăpânul tuturor cu tine a vorbit, cutremur pământului făcându-se…
10:46, sâmbătă, 20 iulie, 2013 | Continuarea
Scopul suprem al căsniciei: mântuirea reciprocă – Pr. Arsenie Papacioc despre familia creștină (video)
Ce dulce este iubirea!… Dar să nu se meargă pe instincte şi pe plăceri într-o căsnicie, ci gândind la un scop suprem: mântuirea reciprocă. Stimularea continuă reciprocă spre acest scop este obligatorie, pentru că e o mare răspundere. Valoarea unei flori nu stă într-o petală pe care a luat-o vântul, ci trebuie văzuta valoarea întrinsecă…
6:28, miercuri, 17 iulie, 2013 | Continuarea
Pr. Savatie Baştovoi – Puterea tămăduitoare a Iubirii
Va prezentam o conferinta video despre iubire si puterea ei tamaduitoare. Parintele Savatie Bastovoi ne prezinta frumos cum putem dobandi cea mai mare virtute crestina, dragostea! In partea a doua a conferintei parintele raspunde la intrebari pe aceeasi tema! Vizionare placuta!
11:01, luni, 15 iulie, 2013 | Continuarea
Acatistul Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeț
Troparul Sfântului De Dumnezeu purtătorule părintele nostru Ghelasie, povăţuitorul călugărilor şi al credincioşilor podoaba cuvioşilor şi lauda arhiereilor, sprijinitorul celor din necazuri şi făcătorule de minuni, cu nevoinţele tale chip de sfinţenie te-ai arătat, iar acum cu îngerii în ceruri te veseleşti. Cu aceştia roagă-L pe milostivul Dumnezeu să ne dăruiască nouă pace şi mare…
11:21, vineri, 12 iulie, 2013 | Continuarea
Te Deum de pocăinţă întru Slava Sfintei Treimi
Binecuvântat este Dumnezeul nostru… Slavă Ţie, Dumnezeul nostru… Împărate ceresc… Sfinte Dumnezeule… Prea Sfântă Treime… Tatăl nostru… Că a Ta este împărăţia… Doamne miluieşte (de 12 ori). Slavă… Şi acum… Veniţi să ne închinăm (de 3 ori). Psalmul 90 Cel ce locuieşte întru ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui. Zice-va Domnului:…
11:15, marți, 9 iulie, 2013 | Continuarea
Creștinismul și islamul – posibilităţi de dialog
Vorbind despre situația actuală din Caucazul de Nord, preşedintele Departamentului de Relaţii Bisericeşti Externe al Patriarhiei Moscovei Mitropolitul Ilarion a declarat că în prezent există un război nedeclarat a wahhabismului și salafismului împotriva islamului tradițional, care este identic cu persecuția creștinilor din Orientul Mijlociu. În ambele situații „este vorba de unul și același fenomen –…
8:05, luni, 8 iulie, 2013 | Continuarea
Cuviosul Justin de la Petru Vodă – sfântul care va încălzi inima poporului român. Jurnalul suferinţei şi ultima profeţie
Şi s-a dus lumina noastră, s-a furat nădejdea noastră. Moartea a furat-o pe ea. O, lucruri nefireşti şi negrăite, pline de durere şi de tânguire! Cum a murit cel ce a înviat sufletele noastre din moartea păcatelor? Cum a încetat să bată inima celui ce bătea în pieptul unui neam întreg? Cum te vom îngropa,…
11:03, joi, 4 iulie, 2013 | Continuarea
Constantin Noica – “Scrisoare catre Rafail”
Constantin Noica, filosoful prin excelenta al generatiei lui Mircea Eliade si unul dintre cei mai autentici si insemnati ganditori romani si europeni ai secolului trecut, ne-a lasat una din capodoperele sale sub forma si dimensiunile unei scrisori. Ea a fost prilejuita de calugarirea fiului sau, englez dupa mama si traind in Marea Britanie. Publicata sub titlul…
9:18, joi, 4 iulie, 2013 | Continuarea
Sfântul Mucenic Metodie, Episcopul Patarelor
Acest plăcut al lui Dumnezeu, Metodie, încredinţându-se din tinereţe lui Dumnezeu, s-a arătat vas curat şi locaş al Sfântului Duh. De aceea, prin alegerea dumnezeiască, s-a învrednicit de cinstea arhierească şi a luat păstoria oilor cuvântătoare din cetatea Patara, care este în părţile Liciei. Acolo păştea turma sa bine şi cu iubire de Dumnezeu, luminând…
12:00, miercuri, 3 iulie, 2013 | Continuarea
Acatistul Sfinţilor Mucenici Manuil, Savel şi Ismail
Rugaciunile incepatoare, apoi: Condac 1 Îngrozirile şi făgăduinţele tiranului defăimându-le bărbăteşte, stâlpule neclintite, împreună cu cei de un sânge, ai pătimit, mare cugetătorule. Ci, ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, izbăveşte-ne pe noi, Manuile, din primejdii ca să stirgăm ţie: Bucură-te, mucenice mult pătimitorule! Icos 1 Troiţa cea nezidită învăţând-o treimea mucenicilor, de la…
12:23, duminică, 30 iunie, 2013 | Continuarea
A trecut la domnul protoiereul mitrofor Valeriu Narovschi, parohul bisericii „Sf. Gheorghe” din s. Bravicea, r. Călăraşi
Cu tristeţe am aflat vestea mutării din această viață a vrednicului de pomenire protoiereul mitrofor Valeriu NAROVSCHI, parohul bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe din s.Bravicea, r-nul Călăraşi. Mutarea sa din această lume este un moment de profundă tristețe pentru familia, şi cei pe care i-a păstorit cu multă dăruire şi pentru toți cei ce l-au cunoscut…
9:01, vineri, 28 iunie, 2013 | Continuarea
Acatistul Sfintei Muceniţe Achilina
Rugăciunile începătoare, obligatorii: Condac 1. Tărie îngerească a iubirii de Dumnezeu te-ai făcut, Sfântă Fecioară şi Muceniţă Achilina, şi alergare învăpăiată de dumnezeiescul dor spre Mirele Hristos. Pentru aceasta, după cuviinţă îţi strigăm ţie: Bucură-te, Sfântă Muceniţă Achilina, pătimitoare de bunăvoie pentru dragostea lui Hristos! Icos 1. Părinţii tăi au primit credinţa în Hristos chiar…
10:07, miercuri, 26 iunie, 2013 | Continuarea
IPS Mitropolit Iosif: „Biserica trebuie să facă totul pentru ca păcătosul să se simtă iubit: numai astfel poate căpăta, şi el, ura faţă de păcat.”
Franţa a devenit de curând a 14-a ţară care a legalizat căsătoria între persoane de acelaşi sex. Preşedintele François Hollande a promulgat legea, după luni de dezbateri politice şi proteste de stradă. Actul legalizează totodată adopţia pentru cuplurile de acelaşi sex. Înalt Preasfinţitul Iosif, Arhiepiscopul ortodox român al Europei Occidentale şi Mitropolitul ortodox român al…
10:02, marți, 25 iunie, 2013 | Continuarea

